ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la data de 2 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostul Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) Satu Mare - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostul Oficiu Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) Maramureș, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014, emis de pârâți, cu privire la proiectul de finanțare nerambursabila depus de aceasta, intitulat "Achiziție de utilaj pentru pregătirea terenului", cod contract x din 8 ianuarie 2013 și anularea Deciziei de soluționare a contestației, emisă de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, înregistrată sub nr. x din 29 august 2014 și comunicată la data de 5 septembrie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord Vest Satu Mare - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. I.I. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și, în consecință, s-a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 29621 din 29 august 2014 emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.550 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta, criticând sentința atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunțarea hotărârii cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

A susținut recurenta-pârâtă AFIR că, deși s-a reținut nelegalitatea titlului executoriu pe care aceasta l-a emis asupra intimatei-reclamante I.I. A., prima instanță nu a menționat temeiul juridic pe care s-a întemeiat raționamentul expus.

În privința termenului de 90 de zile pentru emiterea actului administrativ contestat, precizează recurenta-pârâtă că judecătorul fondului a considerat în mod greșit că acest termen nu a fost respectat, întrucât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost emis în termenul respectiv, calculat de la data aprobării notei de prelungire a termenului de finalizare a verificărilor și emiterea proceselor-verbale, aprobare exprimată de directorul general al APDRP prin Adresa cu nr. x din 19 martie 2014.

Chiar și în ipoteza calculării termenului de la un alt moment decât cel al aprobării componenței echipei de control și începerii propriu-zise a controlului, respectiv de la data efectuării controlului pe teren, ceea ce ar determina depășirea acestui termen, sancțiunea nu ar putea fi, în opinia recurentei AFIR, cea a anulării actelor administrative contestate, nefiind prevăzută o astfel de sancțiune în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011.

În referire la soluția instanței prin care a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 19 iunie 2014 pentru că nu s-a făcut dovada că beneficiarul finanțării nu ar fi atins obiectivul măsurii 312, a criticat recurenta AFIR sentința primei instanțe, susținând că au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 66/2011, ale H.G. nr. 224/2008, ale Ghidului solicitantului pentru măsura 312, precum și clauzele contractuale.

În susținerea acestui punct de vedere, a arătat AFIR că, la întocmirea actului administrativ contestat, a luat în considerare atât elemente obiective, cât și subiective pentru a aprecia premisele creării de condiții artificiale, concluzia fiind aceea că beneficiarul a creat în mod forțat condițiile pentru accesarea și menținerea eligibilității finanțării nerambursabile.

Cu privire la existența elementului obiectiv, a precizat recurenta AFIR că obiectivul specific al măsurii 312, acela de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu a fost atins, deoarece, din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari, rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

În referire la existența elementului subiectiv, susține recurenta AFIR că, din analiza aspectelor consemnate în procesul-verbal de constatare, rezultă în mod evident o coordonare deliberată a activităților cu scopul de a obține fonduri nerambursabile pe care, altfel, nu le-ar fi obținut.

A arătat recurenta că intimata-reclamantă a declarat eronat, la depunerea proiectului, că este o întreprindere autonomă, care își asumă condiția de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare, deși, în urma controlului efectuat, s-a concluzionat că cele două întreprinderi sunt legate, funcționând pe aceeași piață sau piețe adiacente, astfel cum acestea sunt definite prin prevederile Legii nr. 346/2004.

Menționând, în acest context, hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva Sila EOOD, afirmă recurenta AFIR că obiectivele schemei de sprijin ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie la operațiunile economice ale altei companii fără a căuta să obțină profit propriu, iar în situația beneficiarului din cauza de față, obiectivul măsurii 312 nu a fost îndeplinit pentru că întreprinderea sa individuală a fost considerată, în urma controlului efectuat, ca fiind o întreprindere legată cu Societatea B. SRL, deoarece, în cadrul acestei din urmă firme, are calitatea de asociat numitul A., cu un procent de 50% din acțiuni, iar domeniile lor de activitate au coduri CAEN care susțin concluzia de interdependență între aceste entități juridice.

În ceea ce privește existența unui element subiectiv, constând în urmărirea, în exclusivitate, a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin pentru măsura 312, susține recurenta-pârâtă că a procedat la analizarea legăturilor juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă, rezultând că s-au regăsit în controlul efectuat la I.I. A. indicatorii de nereguli (stegulețele roșii, în terminologia europeană consacrată în materie), grupați pe categorii, respectiv indicatori externi/fizici, indicatori structurali, legali, juridici și indicatori de afaceri, financiar-contabili.

A mai menționat recurenta-pârâtă că în memoriul justificativ anexat cererii de finanțare este menționată firma B. SRL ca potențial beneficiar cu 15% din vânzări, ceea ce denotă dependența implicită între cele două entități juridice și, în consecință, nerespectarea obiectivului specific măsurii 312, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale.

Acest fapt, coroborat cu încălcarea condiției care impunea menținerea tuturor criteriilor de eligibilitate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de finanțare, determină aplicarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind, astfel, întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor contestat în cauză, pe care prima instanță, în mod nelegal, l-a anulat.

Cât privește împrejurarea că i s-a reproșat recurentei-pârâte că ar fi putut verifica, anterior selectării cererii de finanțare, toate aspectele menționate în procesul-verbal de constatare, acest lucru, în opinia AFIR, nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există, iar autoritatea contractantă nu este obligată la efectuarea controalelor ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite în faza de control ex-post. În referire la această chestiune, a făcut trimitere recurenta-pârâtă la jurisprudența CJUE, indicând hotărârea din 21 decembrie 2011 pronunțată în cauza C-465/10 Ministre de l`Interieur, de l`Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l`Immigration.

În referire la principiul încrederii/așteptării legitime, menționând jurisprudența CJUE (cauza C-94/05 Emsland-Starke GmbH), a susținut recurenta AFIR că acest principiu nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului comunitar și nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept European.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă I.I. A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, ca fiind legală.

În privința termenului de 90 de zile, a arătat intimata că acesta este, în opinia sa, unul imperativ, potrivit prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, iar prelungirea termenului se putea face doar în situațiile restrictive și expres prevăzute de norma legală, respectiv în condițiile prevăzute de art. 21 alin. (25) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

În referire la faptul că nu rezultă, din procesul-verbal încheiat de AFIR, că finalitatea urmărită de schema de ajutor FEADR nu poate fi atinsă, a susținut intimata-reclamantă că judecătorul fondului a reținut corect acest lucru, întrucât recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să-și fundamenteze poziția potrivit căreia entitatea controlată a încălcat dispoziții legale sau contractuale, nefiind clar arătată abaterea săvârșită, în condițiile în care nu au existat schimbări între cele declarate la momentul depunerii cererii de finanțare și perioada de derulare a proiectului declarat eligibil.

A combătut intimata-reclamantă susținerile AFIR potrivit cărora beneficiarul finanțării s-ar afla într-o legătură cu Societatea B. SRL, în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, arătând că persoana fizică A. nu deține o majoritate în firma nominată, procentul de acțiuni fiind de 50%, iar domeniul de activitate autorizat de Registrul Comerțului nu este identic la cele două entități juridice.

Față de criticile recurentei privind posibilitatea de verificare a respectării condițiilor de eligibilitate atât ex-ante, cât și ex-post, a arătat intimata-reclamantă că, prin modul în care a înțeles să procedeze AFIR, a încălcat orice principii de predictibilitate și de bună administrare, mai ales în legătură cu obligațiile care-i revin în privința gestionării fondurilor europene nerambursabile.

O ultimă chestiune avută în vedere de I.I. A. în întâmpinarea sa este cea privind temeiul de drept aplicabil procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, arătându-se, în legătură cu acest aspect, că O.U.G. nr. 66/2011 este o normă legală intrată în vigoare după data încheierii contractului de finanțare, astfel că aplicarea dispozițiilor din actul normativ indicat determină încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate și de probele administrate, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente.

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

O chestiune preliminară e cea referitoare la limitele învestirii instanței de recurs, controlul ierarhic superior urmând a fi exercitat numai cu privire la criticile formulate în calea de atac declarată în cauză.

În acest context, observă Înalta Curte că intimata-reclamantă a invocat un motiv de nelegalitate referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, prin aplicarea, de către recurenta-pârâtă AFIR, a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, normă legală intrată în vigoare după încheierea contractului de finanțare ce a format obiectul controlului. Deși prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui motiv, intimata-reclamantă I.I. A. nu a declarat recurs, astfel că reiterarea aspectului referitor la nerespectarea acestui principiu, prin întâmpinarea depusă la dosar, nu poate fi luată în considerare, în absența unei legale sesizări a instanței de control printr-o cale de atac în cadrul căreia să poată fi formulate critici de nelegalitate, întemeiate pe motivele de casare prevăzute în C. proc. civ.

O primă critică a recurentei-pârâte AFIR a vizat natura juridică a termenului de 90 de zile în care trebuia efectuat controlul în vederea constatării unor eventuale nereguli în derularea proiectului declarat eligibil pentru finanțare din fonduri europene, judecătorul fondului stabilind, eronat, în opinia autorității contractante, că acest termen este unul imperativ, iar nerespectarea lui conduce la nulitatea actului administrativ emis după expirarea celor 90 de zile, nefiind incidentă nicio situație de extindere a lui, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 21 alin. (25) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011.

Contrar soluției pronunțate de prima instanță, Înalta Curte împărtășește punctul de vedere exprimat de către recurenta-pârâtă AFIR, constatând că, din întreaga economie a textelor legale ce reglementează activitatea de control în cadrul procedurii instituite de O.U.G. nr. 66/2011, se desprinde interpretarea potrivit căreia natura juridică a termenului de 90 de zile este cea a unui termen de recomandare, care, în situația depășirii lui, nu conduce la aplicarea sancțiunii nulității actului administrativ emis în atare condiții.

O astfel de natură juridică a unui termen poate produce efecte doar în planul raporturilor de serviciu ale funcționarului care este ținut să respecte o durată recomandată pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, fără însă ca aceste efecte să se repercuteze asupra valabilității actului după împlinirea termenului de 90 de zile.

Scopul urmărit de legiuitor prin inserarea acestui termen de recomandare în cuprinsul art. 21 al O.U.G. nr. 66/2011 este acela de a accelera activitățile de control și recuperare a sumelor reprezentând corecții financiare aplicate pentru nereguli constatate în legătură cu fondurile europene nerambursabile, ceea ce are astfel relevanță în planul intern al organizării activității în cadrul organismelor cu atribuții în acest sens.

Prin urmare, nu se poate prevala recurenta reclamantă de acest termen de recomandare de 90 de zile pentru a obține o protecție juridică în legătură cu actele administrative fiscale contestate, acte neafectate sub aspectul valabilității lor de numărul de zile în care s-a realizat activitatea de verificare și de emitere a sancțiunilor pe care acestea le cuprind.

De altfel, beneficiarul finanțării nu a invocat vreo vătămare cauzată de această depășire a termenului de 90 de zile pentru întocmirea procesului-verbal contestat.

O a doua critică a recurentei-pârâte AFIR a fost formulată în legătură cu soluția pronunțată de prima instanță în urma verificărilor efectuate asupra existenței elementelor obiective și subiective cerute de normele europene și naționale, pentru realizarea obiectivului specific măsurii de sprijin accesate de beneficiarul finanțării.

În fapt, între Întreprinderea Individuală A. și autoritatea contractantă APDRP (în prezent AFIR) s-a încheiat Contractul-cadru de finanțare nr. x din 8 ianuarie 2013 pentru proiectul "Achiziție de utilaj pentru pregătirea terenului", iar în urma verificării documentelor în controlul ex-post s-a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 19 iunie 2014, în cuprinsul căruia s-a reținut crearea de condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil în cadrul măsurii 312, întrucât utilajul achiziționat prin proiect (buldoexcavator JCB 3CX) nu a contribuit la diversificarea serviciilor pentru populația rurală, fiind destinat deservirii preponderente a firmei în care beneficiarul finanțării deține un procent de 50% din acțiuni, respectiv Societatea B. SRL.

Indicatorii fizici, funcționali și economici ce au fost identificați cu ocazia controlului ex-post au condus la suspiciunea de creare de condiții artificiale, concluzie nevalidată de judecătorul fondului, care a reținut că AFIR nu a dovedit elementele subiective și obiective necesare constatării existenței unor asemenea condiții.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține caracterul nelegal al actelor administrativ-fiscale întocmite în cauză de recurenta-pârâtă AFIR, prin care s-a constatat existența neregulilor în derularea proiectului propus de intimata-reclamantă I.I. A., finanțat din fonduri europene nerambursabile, fiind dispusă în sarcina beneficiarului restituirea sumelor alocate în cadrul Măsurii 312.

Primordial, reține Înalta Curte că, potrivit Ghidului Solicitantului din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală - PNDR - Axa 3-Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale, măsura 3.2.1. "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi", în versiunea 5 martie 2011, în cadrul capitolului 2.1, s-a prevăzut că beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile care, în sensul prevederilor Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, trebuie să fie întreprinderi autonome, sau persoanele fizice (neînregistrate ca agenți economici) care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanțare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată și să funcționeze ca microîntreprindere.

În documentația întocmită conform Ghidului Solicitantului pentru depunerea proiectului în vederea obținerii finanțării nerambursabile, intimata-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a declarat că este o întreprindere autonomă, aspect ce a fost avut în vedere la momentul evaluării condițiilor de eligibilitate a solicitantului .

În verificarea documentară a proiectului "Achiziție de utilaj pentru pregătirea terenului", a reținut autoritatea contractantă AFIR că nu au fost menținute condițiile de eligibilitate ce au fost declarate la momentul încheierii contractului de finanțare dintre părțile litigante.

În opinia recurentei AFIR, contrar celor reținute prin sentința atacată, împrejurările constate prin Procesul-verbal nr. x din 19 iunie 2014 sunt de natură a dovedi încălcarea acestui obiectiv, prin crearea de condiții artificiale pentru a beneficia intimata I.I. A. de plăți prin măsura 312.

Înalta Curte, examinând criticile referitoare la cele stabilite de prima instanță asupra condițiilor de fond care au condus la constatarea neregulii prin procesul-verbal atacat în cauză, reține că este legală soluția recurată, nefiind îndeplinite elementele obiective și subiective care să determine reținerea încălcării obiectivului specific măsurii 312 în derularea proiectului propus de către intimata-reclamanta, fapt ce a determinat, în mod corect, anularea procesului-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014.

Pentru a concluziona recurenta AFIR că au fost încălcate criteriile de eligibilitate la depunerea proiectului pentru care a solicitat intimata I.I. A. sprijin în cadrul măsurii 312, a constatat în cuprinsul actului administrativ emis, că între entitatea beneficiară a finanțării europene nerambursabile și Societatea B. SRL sunt legături de tipul celor identificate în cuprinsul art. 4

4

din Legea nr. 36/2004, fiind considerate cele două firme ca fiind întreprinderi legate, întrucât persoana fizică A., unic asociat la întreprinderea individuală cu același nume, are calitatea de acționar cu un procent de 50% din acțiuni la B. SRL, cele două entități juridice acționează pe piețe adiacente și prin memoriul justificativ anexat cererii de finanțare s-a menționat că Societatea B. SRL este un potențial beneficiar al serviciilor oferite de intimata-reclamantă, cu un procent de 15% din serviciile prestate. S-a mai reținut că sediul social declarat al societății cu răspundere limitată coincide cu domiciliul persoanei fizice A.

Niciuna dintre aceste constatări, nici privite separat, nici cumulativ, nu poate conduce la ideea că au fost corect identificate elementele obiective și subiective necesare pentru a se reține încălcarea obiectivului specific măsurii 312, Procesul-verbal de control nr. x din 19 iunie 2014 fiind întocmit fără o documentare completă asupra împrejurărilor care au îndreptățit autoritatea contractantă să rețină existența unei nereguli în derularea proiectului depus de intimată, aprobat pentru finanțare europeană în cadrul acestei măsuri de sprijin.

Punctual, reține Înalta Curte, cu privire la chestiunea întreprinderilor legate între I.I. A. și Societatea B. SRL, că nu se confirmă încadrarea intimatei-reclamante în această categorie, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile reglementate de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, în care sunt definite întreprinderile legate astfel:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Împrejurarea potrivit căreia persoana fizică A. deține un procent de 50% din acțiunile Societății B. SRL și este unic asociat la întreprinderea individuală care este beneficiara finanțării europene nu se încadrează în niciuna dintre situațiile premise reglementate la alin. (1) al art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, nefiind o relație de control de natura celor identificate în norma citată, care să conducă la concluzia existenței unor întreprinderi legate, în lipsa unei majorități a drepturilor de vot, în sensul Legii societăților nr. 31/1990, ori despre o influență dominantă asupra uneia dintre întreprinderi.

În aceste condiții, prezintă relevanță în cauză dispozițiile alin. (4) și (5) din același articol de lege, care reglementează ipoteza unui control exercitat prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane, dacă întreprinderile analizate își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă sau pe o piață adiacentă.

Întreprinderea individuală A., înființată la data de 21 septembrie 2012, are ca obiect principal de activitate Cod CAEN-4312-"Lucrări de pregătire a terenului", iar Societatea B. S.R.L. are ca obiect principal de activitate Cod CAEN-4399-"alte lucrări special de construcții", iar ca activități secundare, desfășurate în afara sediului social și a sediilor secundare, reținute ca relevante în actul administrativ contestat, cele prevăzute în nomenclatorul CAEN sub nr. 4941 - transporturi rutiere de mărfuri, nr. 7732-activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente pentru construcții, nr. 4211 - lucrări de construcție a drumurilor și autostrăzilor. Chiar în măsura în care s-ar reține că parte din activitățile prestate de cele două firme se desfășoară pe o piață adiacentă, acest lucru tot nu ar putea conduce la existența unor legături dintre cele arătate la art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, cât timp nu s-a dovedit existența controlului exercitat de către o persoană fizică asupra ambelor entități juridice.

Interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza C -110/13 HaTe Fo GMBH, este cea potrivit căreia "unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

Prin urmare, prezintă relevanță în cauză analiza relației de interdependență între cele două entități juridice pe care recurenta-pârâtă AFIR le-a considerat a fi întreprinderi legate, chiar și în situația în care, în aparență, acestea sunt separate, iar pentru această analiză este important de avut în vedere că, potrivit jurisprudenței CJUE, materializată prin hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, " [...] proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia."

În acord cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că niciunul dintre elementele la care face referire instanța europeană nu este întrunit în cauză.

Potrivit prevederilor inserate la pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural", Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312), a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi; precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi; dezvoltarea celor existente în sectorul agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul intimatei-reclamante, are ca obiectiv susținerea măsurilor de diversificare a economiei rurale și cuprinde ajutoarele pentru înființarea și dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării mediului economic.

A reținut recurenta-pârâtă, în Procesul-verbal nr. x din 19 iunie 2014, că încă din cuprinsul memoriului justificativ depus ca anexa la cererea de finanțare s-a menționat ca potențial beneficiar firma B. SRL, cu un procent de 15% din vânzări, fapt de natură a conduce la crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării europene pentru un proiect care ar fi obținut un alt punctaj dacă s-ar fi declarat de către intimata-reclamantă că este o întreprindere legată.

Un astfel de procent de prestare a serviciilor prin folosirea utilajului achiziționat în cadrul proiectului depus pentru măsura 312, nu poate dovedi caracterul exclusiv de utilizare a bunului cumpărat cu finanțare nerambursabilă pentru Societatea B. SRL, astfel încât proiectul declarat eligibil să profite doar celor două entități juridice, încălcând prin asta obiectivul măsurii 312.

Nu se arată în cuprinsul procesului-verbal întocmit de AFIR în ce măsură acest procent a fost respectat sau depășit, dacă au fost prestate servicii și cu terțe persoane, dacă a existat un plan de afaceri care să fi fost nerespectat ca urmare a relației contractuale încheiate cu Societatea B. SRL, astfel că documentarea neregulii de către recurenta-pârâtă AFIR a fost extrem de sumară, concluzia inserată în actul administrativ emis nefiind sprijinită pe arătarea, în concret, a elementelor obiective din care să rezulte încălcarea obiectivului specific măsurii 312, acela de creare și diversificare a serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi.

În ceea ce privește existența elementului subiectiv, acesta presupune intenția beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, ce contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis, creând în mod artificial condițiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Reperul jurisprudențial în analiza acestui element este cel oferit de hotărârea CJUE pronunțată la data de 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, în care se arată, la paragrafele 40, 41 și 43 că:

"40. [...]fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, punctul 58).

Elementul subiectiv este definit prin anumiți indicatori, grupați în trei categorii, respectiv:

- externi/fizici;

- structurali, legali, juridici;

- de afaceri, financiar-contabili.

În cauză, astfel cum s-a evidențiat anterior, indicatorii arătați de recurenta-pârâtă ca fiind de natură a proba existența elementului subiectiv al creării de condiții artificiale pentru obținerea finanțării, nu sunt susceptibili să dovedească îndeplinirea acestei condiții.

Aceasta deoarece, cât privește indicatorii structurali, legali, juridici, s-a reținut anterior că cele două entități examinate nu sunt întreprinderi legate, în sensul dispozițiilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, indicatorii de afaceri, financiari-contabili nu relevă o interdependență a serviciilor prestate de I.I. A. pentru Societatea B. SRL, care împiedică ofertarea acelorași servicii pe piață, către terțe persoane, în vederea creșterii activității economice a intimatei-reclamante, iar indicatorii externi/fizici, reliefați prin existența sediului declarat al firmei B. SRL la domiciliul persoanei fizice A., nu se coroborează cu alte împrejurări care să acrediteze ideea unor facilități create de către una dintre entități către cealaltă pentru ca prima dintre ele, în raport de resursele pe care i le furnizează, să exercite un control asupra funcționării celei din urmă.

Așadar, reține instanța de control judiciar că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: "fără a se aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", fiind nelegal Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014 prin care s-a dispus măsura retragerii sprijinului financiar acordat prin Contractul de finanțare nr. x din 8 ianuarie 2013.

O ultimă critică a recurentei-pârâte AFIR a privit faptul că, în mod incorect, în opinia sa, prima instanță a reținut că la depunerea cererii de finanțare s-a atestat îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate, pentru ca ulterior, în controlul ex-post, să fie schimbată optica instituției publice, în sensul constatării că au fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile. Un astfel de raționament al primei instanțe nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate, recurenta fiind în eroare cu privire la argumentele pe care și-a sprijinit judecătorul fondului soluția pronunțată, fiind evident permisă verificarea documentației care a fundamentat cererea de finanțare și în perioada de implementare a unui proiect, în cadrul controlului ex-post.

Prin urmare, este nefondat recursul declarat de pârâta AFIR, în absența elementelor obiective și subiective care să probeze crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 312, fiind legală soluția pronunțată de prima instanță, de anulare a actelor administrative întocmite de recurenta-pârâtă AFIR în cercetarea suspiciunii de neregulă în privința beneficiarului I.I. A.

II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele anterior expuse, aplicând prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință ce va menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM