ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2281/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Hemeiuș, în contradictoriu cu Primarul comunei Hemeiuș și Comuna Hemeiuș, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 04.03.2015 și a deciziei referitoare la plata accesoriilor, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 92 din 29 mai 2015, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Hemeiuș, județul Bacău și Comuna Hemeiuș - prin primar și a dispus restituirea cauțiunii consemnată cu recipisa nr. x din 26.05.2015, în cuantum de 20.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea și, în rejudecare pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, hotărârea a fost criticată sub următoarele aspecte:

- au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, raportat la condiția privind existența pagubei iminente;

- deși s-a reținut existența unei îndoieli asupra legalității actelor administrative contestate, dată fiind prescripția dreptului de a calcula obligații fiscale pentru perioada anterioară anului 2010, hotărârea este nemotivată sub aspectul respingerii celorlalte motive de nelegalitate care vizează condițiile de formă ale actelor contestate și cele legate de modalitatea de stabilire a impozitului/taxa pe clădiri, cu privire la care nu s-a făcut nici măcar o analiză sumară.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 aprilie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Niciuna dintre părți nu a depus punct de vedere la raport.

La termenul din 15.06.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept dedusă judecății nu este controversată, s-a considerat de către toți membrii completului de filtru că se poate face în cauză aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în sensul soluționării recursului, fără citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de către reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții de fond, și anume, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1)lit. t din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță, existența cazului bine justificat, reținută de instanța de fond, cu referire la prescripția dreptului de a calcula obligații fiscale pentru perioada anterioară anului 2010, a fost infirmată de soluția pronunțată pe fondul acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale în litigiu.

Astfel, prin sentința nr. 14 din 16.02.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bacău a respins excepția prescripției dreptului de stabilire a obligației fiscale, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Adminisrativ Teritorială Comuna Hemeiuș și a respins acțiunea prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. x/23.04.2015, a deciziei de impunere nr. x/04.03.2015, a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/2015 și a Procesului-verbal de control nr. x/27.02.2015, ca nefondată.

Deși, nefiind definitivă, această hotărâre are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat face inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în baza art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 92 din 29 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.