ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, sub nr. x/2015, reclamanta S.C.A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, contestație la executare împotriva somației nr. 35/10.03.2015 și a titlului executoriu Hotărârii nr. 4/03.02.2015 Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Prin încheierea din 20.10.2015, Judecătoria Reșița a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârârii nr. 14/03.02.2015 a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și a dispus formarea unui nou dosar, care a fost înregistrat sub nr. x/2015. Prin sentința nr. 2138 din 17.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii privind anularea Hotărârii nr. 14/03.02.2015 a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând incidența art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 75 din 17 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din data de 20.10.2015 și a sentinței nr. 2138 din 17.11.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015, precum și împotriva sentinței nr. 75 din 17 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În principal, recurenta a solicitat casarea în tot a hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Reșița. În subsidiar, a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 14/03.02.2015 emisă de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 20.10.2015 și a sentinței nr. 2138/2015 pronunțate de Judecătoria Reșița; excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate iar pe fond, respingerea recursului declarat împotriva sentinței nr. 75 din 17.03.2015 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii din 20.10.2015 și a sentinței nr. 2138/2015 pronunțate de Judecătoria Reșița, invocată de intimata-pârâtă, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., prefigurându-se incidența art. 493 alin. (5) C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 75 din 17.03.2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că acesta este admisibil în principiu, prefigurându-se incidența art. 493 alin. (7) C. proc. civ. După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere. Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat punct de vedere, achiesând la concluziile raportului.

Considerentele și soluția completului de filtru asupra admisibilității recursului. 5.1. Cu privire la recursul formulat împotiva încheierii din 20.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Reșița și a sentinței nr. 2138 din 17.11.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Reșița. Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea prin care instanța s-a declarat necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. La rândul său, art. 466 alin. (4) C. proc. civ. statuează că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (și pe cale de consecință, nici recurs) decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Înalta Curte reține și că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevăd o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Pe de altă parte, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În concluzie, raportat la datele speței de față și la ansamblul dispozițiilor procedurale arătate mai sus, Înalta Curte observă că sentința nr. 2138 din 17.11.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii, în favoarea Curții de Apel Timișoara, are caracter definitiv, nefiind supusă căii de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. Dat fiind caracterul definitiv al sentinței, pe cale de consecință, nici încheierea din data de 20.10.2015 prin care s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 14/03.02.2015 Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece se situează sub incidența prevederilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva împotiva încheierii din 20.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 și a sentinței nr. 2138 din 17.11.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Reșița, motiv pentru care va respinge recursul, ca inadmisibil. 5.2. În privința recursului formulat împotiva sentinței nr. 75 din 17 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, se apreciază că acesta îndeplinește condițiile de admisibilitate. Având în vedere mențiunile din raport, în sensul că nu există o jurisprudență constantă, conturată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, care să dezlege unitar problema de drept dedusă judecății, completul de filtru constată că recursul nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. îl va admite în principiu și va fixa termen pentru soluționarea pe fond a acestuia, cu citarea părților.