ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2423/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016 la data de 13.01.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării Contestației nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Prin sentința civilă nr. 82 din 28 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Lugoj, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, având ca obiect anularea parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 82 din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Lugoj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut în esență că obligațiile fiscale pentru care cere desființarea parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015 și obligarea pârâtei să soluționeze Contestația formulată sunt obligații fiscale clar și expres individualizate în cel de-al doilea control fiscal și cuprinse în Decizie de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015.

Obligațiile fiscale pentru care NU cere obligarea la soluționarea Contestație sunt în sumă de 224.504 RON, respectiv TVA 86.741 RON si accesorii 44.522 RON, precum si impozit pe profit 57.828 RON si accesorii 35.413 RON, sume care sunt aferente la trei achiziții de combustibil de la B. S.R.L; aceste trei achiziții sunt clar și explicit individualizate în actele de control întocmite în urma celor două controale fiscale, respectiv, inițial în primul control fiscal finalizat prin încheierea Procesul-verbal din 08.05.2014, iar ulterior prin includerea lor în Decizie de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015 întocmite ca urmare a finalizării celui de-al doilea control fiscal.

Recurenta a arătat că în speță, chiar dacă aparent aceste obligații fiscale sunt interdependente, ele în fapt dar și în drept sunt individuale în sensul ca fiecare în parte generează propriile efecte, de exemplu curgerea accesoriilor provin din raporturi juridice distincte, sunt distinct individualizate în Raportul de inspecție fiscala și Decizia de impunere ca și cuantum și efecte fiscale, astfel că ele pot fi analizate distinct.

În condițiile în care există sesizarea penală nr. 12263/11.10.2013 a organelor fiscale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta la art. 9 lit. c) din Lg. 241/2005, respectiv pentru presupuse fapte de evaziune fiscală prin care se contestă realitatea a trei achiziții de combustibil de la B. S.R.L., pe fond se impune a se analiza interdependența dintre soluția care poate fi pronunțată pe latura penală cu soluția care ar putea-o pronunța organul fiscal în procedura de soluționare a contestație, astfel încât să existe o înrâurire hotărâtoare, între acestea.

Chiar daca organele de cercetare penală ar constata în cursul urmăririi penale și alte aspecte pe care organul de control fiscal nu Ie-a avut în vedere la data controlului și care ar putea influența procedura administrativă acestea nu pot face obiectul analizei în procedura de soluționare a contestației (altfel s-ar depăși cadrul controlului).

Recurenta a mai arătat că în afară de prejudiciul pe care urmează să îl suporte, suspendarea in cazul de față este și fără finalitate practică prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 214 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă, în condițiile arătate anterior la pct. a.l, respectiv în condițiile în care aceste constatări vor fi valorificate pe calea constituirii de parte civilă și nu printr-o eventuală majorare a obligațiilor fiscale în procedura de soluționare a contestație, altfel s-ar încălca dispozițiile art. 213 alin. (3) Codul de procedură fiscală potrivit cărora, prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.

În fine, s-a arătat în cererea de recurs că, în speță, există o legătură de cauzalitate internă limitată care ar permite organelor de soluționare respingerea de plano a contestației pentru partea care vizează cele trei achiziții de combustibil de la B. S.R.L. și că nu există nici un fel de legătura de cauzalitate față de celelalte situații juridice (operațiuni economice) descrise, analizate si individualizate în mod distinct și separat in actele de control (Procesul-verbal de control din 08.05.2014 Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Din actele aflate la dosar, rezultă că în cauză, s-a întocmit Procesul-verbal din 08.05.2014 prin care inspectorii fiscali au constatat faptul că Societatea a desfășurat activități economice constând în trei achiziții de combustibil de la S.C B. S.R.L, pe care le-a înregistrat în contabilitate și pentru care DCCO-BCCO Craiova - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj prin adresa nr. x/18.10.2013, afirmă că sunt fictive în sensul în care operațiunile nu au avut loc faptic ci doar au avut loc numai emiterea facturilor fictive.

Prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014, inspectorii fiscali au sesizat organele penale pentru suspiciuni cu privire la săvârșirea de către societate a infracțiunii prevăzuta la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive).

Împotriva Procesului-verbal de control din 08.05.2014, societatea a formulat Contestație pentru care organul fiscal competent a dispus suspendarea soluționării prin Decizia nr. 8/31.07.2014.

Ulterior, în perioada 20.11.2014 - 22.04.2015, Societatea a fost supusă din nou unui control fiscal general (impozit pe profit si TVA) pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2015, control care s-a încheiat prin întocmirea de către inspectorii fiscali a Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.04.2015 și a Deciziei de impunere x/22.04.2015.

Conform Raportului de inspecție fiscală, constatările anterioare efectuate de inspectorii fiscali prin Procesul-verbal din 08.05.2014 au fost incluse în Raportul de inspecție fiscală, rezultatul fiscal al inspecție fiscale fiind majorat cu sumele constatate inițial prin procesul-verbal de control, respectiv în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015 au fost incluse și aceste sume (impozitul pe profit și TVA stabilit suplimentar pentru cele trei achiziții efectuate de la S.C B. S.R.L).

Având în vedere includerea obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite prin Procesul-verbal de control din 08.05.2014, în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015, societatea reclamantă a contestat parțial această decizie de impunere.

Prin Decizia nr. 1015/328/17.07.2015, Serviciul Soluționare Contestații din cadrul D.G.R.F.P. Timișoara, a dispus suspendarea în totalitate a soluționării Contestației formulate de societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015, respectiv pentru suma de 1.514.568 RON (conform celor arătate la pct. 2.3), sumă care include și impozitul pe profit și TVA aferent celor trei achiziții de combustibil de la S.C B. S.R.L, și pentru care în mod exclusiv a fost formulată Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014 de către organele fiscale de control.

În acest context, reclamanta a învestit instanța de contencios cu o cerere de anulare a parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Prin sentința recurată, decizia organului fiscal a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, apreciindu-se a fi legală și temeinică, în raport de starea de fapt expusă de organul de inspecție fiscală.

Înalta Curte nu împărtășește concluzia primei instanțe cu privire la cererea reclamantei de anulare parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării Contestației nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Astfel, în ceea ce privește Decizia nr. 1015/328/17.07.2015 emisă de pârâtă, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, apreciind că nu se impune menținerea măsurii suspendării contestației administrative cu privire la Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte reține că acest articol instituie o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârșirii unei infracțiuni și (ii) infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În speță, nu este, însă, îndeplinită niciuna dintre aceste condiții.

În stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Fără a face aprecieri asupra forței probante a înscrisurilor prezentate de recurenta-reclamantă în timpul controlului fiscal și în timpul soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că, exceptând operațiunile apreciate ca fiind fictive și pentru care s-a formulat plângerea penală, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015.

Având în vedere că organele fiscale de control au făcut sesizare penală doar pentru achizițiile de combustibil efectuate de Societate de la S.C B. S.R.L, iar în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015 și Raportul de inspecție fiscală x/22.04.2015 sunt clar identificate aceste stări de fapt precum și impactul lor fiscal, nu există niciun motiv pentru care organul de soluționare a Contestație să considere ca există o înrâurire hotărâtoare a eventualei cercetări penale și pentru celelalte sumele menționate și restul situațiilor de fapt ce nu au legătură cu sesizarea penală, cuprinse Decizia de impunere.

Referitor la condiția înrâuririi asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, organul de soluționare a contestației are de analizat contestația recurentei-reclamante în funcție de documentația avută în vedere de emitentul actelor contestate la data controlului precum și de prevederile legale incidente, pentru obligațiile fiscale impuse și care nu privesc cercetările penale începute la solicitarea sa.

Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

În acest context, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că în speță putea opera o suspendare parțiala câtă vreme sesizarea penală nu privește toate aspectele constatate prin Raportul de inspecție fiscală xnr. x/22.04.2015.

De asemenea, se constată că, în speță, decizia de suspendare a contestației administrative a fost emisă la data de 17.07.2015, durata procedurii administrative de aproximativ 4 ani, devenind nerezonabilă.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerității procedurii jurisdicționale, exigență a statului de drept care impune ca practicile administrative și judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoașterea dreptului de a obține rezolvarea situației sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În același sens, în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului s-a reținut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestația administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

În consecință, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, va dispune anularea parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării Contestației nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 82 din 28 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, admite acțiunea.

Dispune anularea parțială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluționării Contestației nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală x/22.04.2015 și obligarea pârâtei la soluționarea contestației pentru partea care nu privește achizițiile de combustibil de la S.C B. S.R.L și pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2019.