ÎCCJ, Decizia nr. 49/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2016, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtei A., procuror șef-serviciu în cadrul secției de Combatere a Corupției - Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din legea susmenționată, constând în "nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii".

În motivarea acțiunii disciplinare, s-a susținut, în esență, că, la data de 15 februarie 2016, doamna A., procuror șef-serviciu în cadrul secției de Combatere a Corupției - Direcția Națională Anticorupție, a întocmit 8 procese-verbale nesecrete, prin preluarea integrală sau parțială a unor informații clasificate, din acte normative și documente clasificate, pe care le-a adus la cunoștința apărătorilor aleși ai inculpaților din dosarul penal nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție, prin copierea acestora, pe suport optic neînseriat și nemarcat strict secret, persoane care nu dețineau autorizație de acces corespunzătoare nivelului de secretizare și care le-au manipulat în afara condițiilor legii, încălcând, astfel, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, precum și dispozițiile art. 14, 15, 26, 33 și 41, art. 69 alin. (2) și (3), art. 73 și 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România (Hotărârea Guvernului nr. 585/2002).

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 6/P din 27 iunie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare invocate, în sarcina pârâtei neputându-se reține nicio formă de vinovăție.

Astfel, în raport cu Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale și ținând seama de jurisprudența CEDO și de prevederile Directivei 2012/13 UE, instanța disciplinară a constatat că, în situația în care se impune o restrângere a dreptului la informare, decizia de refuz al accesului la informațiile clasificate existente la dosarul cauzei aparține întotdeauna unui judecător sau trebuie să facă, cel puțin, obiectul controlului judiciar. În consecință, ținând cont de faptul că obiectul infracțiunilor cercetate l-a constituit tocmai întocmirea unor rapoarte clasificate de decontare a cheltuielilor, din care rezulta folosirea fondurilor operative alocate contrar destinației legale, instanța disciplinară a reținut că modalitatea în care a procedat pârâta, aducând la cunoștința apărătorilor aleși ai inculpaților informațiile clasificate, ce constituiau obiect al infracțiunilor cercetate, fără ca aceștia să dețină autorizația necesară, a fost determinată de respectarea dreptului la informare al inculpaților asupra conținutului acuzațiilor penale care le-au fost aduse, drept care este circumscris dreptului la apărare al inculpaților, care, la rândul său, reprezintă garanția dreptului la un proces echitabil.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare, astfel cu a fost formulată.

În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, întrucât instanța disciplinară a reținut în mod greșit, raportat la probele administrate în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de aceste dispoziții legale.

Se susține că instanța disciplinară a pronunțat o hotărâre nelegală, ignorând probele cu înscrisuri, administrate nemijlocit de către inspectorii judiciari în faza cercetării disciplinare, și dând relevanța juridică doar apărărilor prezentate de pârâtă și jurisprudenței invocate de aceasta.

În acest sens se susține că pârâta a încălcat cu intenție indirectă normele privind protecția informațiilor clasificate prevăzute de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, art. 14, 15, 26, 33, 41, art. 69 alin. (2) și (3), art. 73 și 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, precum și dispozițiile legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1), (3), (4), (5) și (9) din Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate, secrete de stat și secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6.02.2014.

Recurenta reiterează împrejurările de fapt ce au format obiectul verificărilor prealabile și al cercetării disciplinare, constând în modul în care intimata-pârâtă a înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu cu prilejul instrumentării Dosarului penal nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție, mai exact modalitatea concretă de manipulare a documentelor clasificate uzitate în probatoriul administrat, prelucrarea și gestionarea lor, prin redarea integrală sau parțială a anumitor pasaje din aceste documente în conținutul mai multor acte întocmite de aceasta, acte ce nu aveau atribuit nivelul de secretizare corespunzător conținutului, atașate părții nesecrete la dosarul de urmărire penală, precum și diseminarea acestor informații clasificate către persoane ce nu dețineau autorizație de acces, prin punerea la dispoziție a dosarului spre consultare/studiere, inclusiv cu ocazia sesizării instituțiilor abilitate în vederea obținerii avizelor necesare, sau prin eliberarea de copii la cerere, după astfel de acte din dosar în format letric sau digital.

Susține recurenta că protecția informațiilor clasificate, conform reglementărilor active în materie, este justificată pe întreg parcursul unui proces penal, neexistând faze de instrumentare penală care să justifice vreun ascendent al dreptului la apărare sau care să presupună accesul la probe prin nesocotirea confidențialității informațiilor de genul menționat; de altfel, nu ar fi fost încălcat exercițiul acestui drept, dacă informarea inculpaților și apărătorilor acestora ar fi avut loc cu respectarea dispozițiilor legate ce fac trimitere la informații clasificate.

Se arată că, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014, accesul apărătorilor la documentele clasificate se poate efectua în considerarea procedurii reglementate de Legea nr. 182/2002, Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 și numai dacă aceștia dețin autorizație de acces la informații clasificate corespunzătoare clasei și nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documente respective și dacă argumentează principiul necesității de a cunoaște.

Referitor la constatarea instanței disciplinare, potrivit căreia informațiile clasificate, gestionate în Dosarul nr. x/2016, nu produc vreuna din consecințele ce întregesc latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 303 și art. 304 din C. pen., întrucât "nu există temei legal pentru ca secretul sau confidențialitatea să fie opozabilă organelor judiciare în lipsa lezării intereselor vreunei persoane", se arată că, în speță, nu se pune problema incidenței prevederilor legale susmenționate (materie penală), ci a încălcării dispozițiilor legale ce reclamă respectarea confidențialității informațiilor clasificate de către persoanele care au acces la acestea (materie disciplinară).

Susține recurenta că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că acțiunea disciplinară a fost analizată doar prin prisma caracterului prioritar al dreptului la informare a acuzatului și de asigurare a unui proces echitabil, principii care nu au fost nicidecum minimizate de către inspectorii judiciari, fiind ignorat, în schimb, în totalitate, prin respingerea acțiunii, modul concret defectuos de manipulare și gestionare cu intenție indirectă de către pârâtă a documentelor clasificate, în instrumentarea Dosarului nr. x/2016, în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1), (3), (4), (5) și (9) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014 prevăd cu exactitate procedura legală în care, printre alți subiecți, părțile și apărătorii acestora pot avea acces la informațiile clasificate, fără a fi create riscuri la adresa protecției unor astfel de informații.

De asemenea, se apreciază că nu poate fi reținută, ca argument pentru respingerea acțiunii, împrejurarea că pârâta a mai procedat în acest fel, anterior Dosarului nr. x/2016, și în alte dosare penale, tot prin încălcarea dispozițiilor legale, întrucât ar însemna să se achieseze la nesocotirea Standardelor Naționale de Protecția Informațiilor Clasificate și a normelor legale existente în această materie, aflate în vigoare, ceea ce este de neacceptat.

Concluzionează recurenta, raportat la cele arătate, că subzistă forma de vinovăție ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, putându-se reține existența intenției indirecte, ca formă de vinovăție, în sarcina pârâtei.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

A arătat intimata că ceea ce i s-a imputat este faptul că cele 8 documente întocmite în cadrul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției au fost difuzate, în copie electronică, subiecților procesuali principali și părților, precum și avocaților acestora, în cauza penală respectivă, deși conțineau citate din documente clasificate.

Intimata a susținut că neregulile ce au făcut obiectul cercetării în cadrul Dosarului nr. x/2016 vizau chiar conducerea D.I.P.I. (înlăturarea de către secretarul de stat, din cadrul documentelor întocmite cu ocazia controlului, a aspectelor negative), iar ministrul de resort și prim-ministrul, fiind informați asupra situației, nu au luat nicio măsură cu privire la aceleași aspecte sesizate de avertizorii oficiali.

De asemenea, se arată că premisa urmăririi penale în Dosarul nr. x/2016 a fost aceea a cheltuirii unor fonduri destinate realizării securității naționale (noțiune concretizată, la nivelul D.I.P.I., în acțiuni, misiuni și activități informativ-operative), în scopuri care nu au vizat obiective informative, supravegheri, date din acte autorizate clasificate, date despre surse etc. Abaterile constatate de Comisia de control au vizat bunuri și servicii achiziționate din fonduri operative, contrar destinației legale și regulamentare a acestor resurse materiale, caz în care divulgarea informațiilor nu are aptitudinea de a crea un prejudiciu pentru securitatea națională.

Conținutul infracțiunilor de deturnare de fonduri și, respectiv, abuz în serviciu, arată intimata, a constat în întocmirea unor documente (rapoarte), clasificate, de decontare a unor cheltuieli cu pretins caracter operativ (în realitate, bunuri și servicii cu destinații aprobate la alte articole bugetare: reprezentare și protocol, înzestrare cu uniforme de chestor, mijloace fixe pentru dotarea sediului principal ș.a.), cu ignorarea destinației legale (realizarea securității naționale), precum și a destinației stabilite prin normative administrative clasificate (achiziții circumscrise misiunilor, acțiunilor și activităților informativ-operative), în afara condițiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), de schimbare a clasificațiilor bugetare ale fondurilor aprobate pentru o instituție publică.

Or, apreciază intimata, dreptul la informare asupra conținutului acuzațiilor penale este garantat atât în dreptul intern [art. 10 alin. (3) din C. proc. pen.], cât și în dreptul internațional (Declarația Universală a Drepturilor Omului - art. 10 - dreptul la un proces echitabil, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - art. 6 - dreptul la un proces echitabil, Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale - art. 6 și 7), fiind circumscris dreptului la apărare, care, la rândul său, reprezintă garanția dreptului la un proces echitabil.

Totodată, consideră intimata, condiționarea dreptului la informare asupra conținutului faptic al acuzației penale de obținerea pe cale administrativă a unei autorizații de acces la informații clasificate - așa cum susține recurenta că ar fi trebuit să se procedeze în Dosarul nr. x/2016 - ar încălca dreptul la un proces echitabil.

Se arată că legiuitorul român a dat preeminență drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în raport cu protecția informațiilor clasificate, prevăzând în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 182/2002 că "Nicio prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații" de asemenea, procedura aplicabilă în timpul urmăririi penale este cea reglementată în C. proc. pen., cu privire la dreptul părților și al avocaților acestora de a avea acces la dosarul cauzei, fără a se distinge între mijloacele de probă clasificate și cele neclasificate. Nu în ultimul rând, menționează intimata, în Cauza Bucur și Toma împotriva României - nr. 40238/02, pct. 69 și 124, a reieșit că avocații inculpatului au avut acces la informațiile clasificate ale cauzei, fără autorizație în acest sens, numai pe baza unor declarații prin care se obligau să păstreze confidențialitatea și secretul documentelor prezentate.

V. Considerentele Înaltei Curți

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 6P din 27 iunie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2016, s-a reținut că, prin probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare invocate, prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, în sarcina pârâtei neputându-se reține nicio formă de vinovăție.

Instanța disciplinară, în raport cu Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 a Curții Constituționale și ținând seama de jurisprudența CEDO și de prevederile Directivei 2012/13/UE, a constatat că, în situația în care se impune o restrângere a dreptului la informare, decizia de refuz al accesului la informațiile clasificate existente la dosarul cauzei aparține întotdeauna unui judecător sau trebuie să facă, cel puțin, obiectul controlului judiciar. În consecință, ținând cont de faptul că obiectul infracțiunilor cercetate l-a constituit tocmai întocmirea unor documente, clasificate, de decontare a cheltuielilor, din care rezulta folosirea fondurilor operative alocate contrar destinației legale, instanța disciplinară a apreciat că modalitatea în care a procedat pârâta, aducând la cunoștința apărătorilor aleși ai inculpaților informațiile clasificate, ce constituiau obiect al infracțiunilor cercetate, fără ca aceștia să dețină autorizația necesară, a fost determinată de respectarea dreptului la informare al inculpaților asupra conținutului acuzațiilor penale care le-au fost aduse, drept care este circumscris dreptului la apărare al inculpaților, care, la rândul său, reprezintă garanția dreptului la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune;".

Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Încălcarea dispozițiilor privind respectarea confidențialității poate, însă, atrage răspunderea disciplinară a magistraților numai în condițiile determinate de dispozițiile legale citate, respectiv dacă și numai dacă sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.

Astfel, pentru a se stabili dacă o faptă poate fi calificată ca abatere disciplinară, se impune a se verifica dacă întrunește elementele constitutive ale acesteia și anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă.

Raportat la ipoteza normei prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, se constată, însă, că recurenta a apreciat în mod greșit că fapta reținută în sarcina intimatei-pârâte este de natură a atrage răspunderea disciplinară a acesteia.

Așa cum rezultă din cuprinsul normei juridice susmenționate, care definește abaterea disciplinară imputată intimatei, acțiunea interzisă magistratului și considerată ilicită, adică elementul material al abaterii, îl reprezintă "nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției".

Reglementarea acestei abateri disciplinare trebuie pusă în legătură cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași lege - nr. 303/2004 - potrivit cărora, "Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă."

Conform art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care fac trimitere dispozițiile legale citate, "Judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".

Se constată, din lecturarea prevederilor normative citate, că abaterea disciplinară în discuție reprezintă o aplicație a acestora, constituind o încălcare a obligației "de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".

Prin urmare, abaterea disciplinară imputată intimatei vizează obligația magistratului de a nu dezvălui sau folosi date sau informații de care acesta a luat cunoștință în exercitarea funcției, în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, prin aducerea lor la cunoștința persoanelor care nu sunt îndreptățite.

În speță, așa cum s-a arătat în capitolele precedente, s-a imputat intimatei-pârâte că, în calitatea sa de procuror șef-serviciu în cadrul secției de Combatere a Corupției - Direcția Națională Anticorupție, cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. x/2016, a întocmit 8 procese-verbale nesecrete, prin preluarea integrală sau parțială a unor informații clasificate, din acte normative și documente clasificate, pe care le-a adus la cunoștința apărătorilor aleși ai inculpaților din dosarul penal respectiv, prin copierea acestora, pe suport optic neînseriat și nemarcat strict secret, persoane care nu dețineau autorizație de acces corespunzătoare nivelului de secretizare și care le-au manipulat în afara condițiilor legii, încălcând, astfel, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, precum și dispozițiile art. 14, 15, 26, 33 și 41, art. 69 alin. (2) și (3), art. 73 și 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.

Pentru motivele care vor fi arătate în continuare, fapta susmenționată, reținută de recurentă în sarcina intimatei, nu constituie abatere disciplinară, elementul material constând în nerespectarea confidențialității lucrării/informațiilor din dosar neîntrunind condițiile prevăzute de ipoteza normei pentru a avea caracter ilicit.

Astfel, rezultă cu evidență din actele dosarului (inclusiv din Sentințele nr. 2742 din 24 noiembrie 2016 și nr. 1217/F din 14 iunie 2017 ale Tribunalului București, secția I penală) că informațiile caracterizate în cauză ca fiind clasificate, pe care intimata le-a adus la cunoștința apărătorilor aleși ai inculpaților din Dosarul penal nr. x/2016, pe care îl instrumenta, vizează în mod direct și exclusiv conținutul infracțiunilor de deturnare de fonduri și abuz în serviciu, constând în întocmirea unor rapoarte (clasificate) de decontare a unor cheltuieli cu pretins caracter operativ (în realitate, bunuri și servicii cu destinații aprobate la alte articole bugetare: reprezentare și protocol, înzestrare cu uniforme de chestor, mijloace fixe pentru dotarea sediului principal ș.a.), cu ignorarea destinației legale (realizarea securității naționale), precum și a destinației stabilite prin normative administrative clasificate (achiziții circumscrise misiunilor, acțiunilor și activităților informativ-operative), în afara condițiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002, de schimbare a clasificațiilor bugetare ale fondurilor aprobate pentru o instituție publică.

Informațiile respective atestă achiziționarea unor bunuri și servicii din fondurile operative care nu aveau legătură cu activitatea informativ-operativă a D.I.P.I., lipsa de implicare a conducerii acestei autorități în recuperarea prejudiciilor constatate, distrugerea nelegală și selectivă a documentelor care atestau acele cheltuieli nelegale din fonduri operative, precum și presiunile exercitate asupra de conducerea D.I.P.I. asupra denunțătorilor, în vederea eliminării din nota de constatare a aspectelor "negative".

Acțiunea intimatei, care, în calitate de procuror ce instrumenta dosarul, a comunicat informațiile respective apărătorilor aleși ai învinuiților/inculpaților, nu este una ilicită, fiind obligatorie și realizată în temeiul dispozițiilor legale ce guvernează procesul penal, exclusiv în cadrul măsurii procedurale a prezentării învinuirii și numai față de persoane îndreptățite să cunoască respectiva învinuire, cărora le revine, în această calitate, obligația respectării confidențialității.

Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale legale, intimata-pârâtă a făcut aplicarea următoarelor norme juridice privind dreptul la informare asupra conținutului acuzațiilor penale, reglementate prin acte normative cu forță juridică superioară:

"Art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului

(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Art. 21 - Accesul liber la justiție

(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

"Art. 24 - Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat

(...)"

"Art. 8 - Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil."

"Art. 10 - Dreptul la apărare

(...)

(3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia.

(...)"

"Art. 94 - Consultarea dosarului

(1) Avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului.

(3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de cercetare penală.

(4) În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale. După punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.

(5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului.

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricționat dreptul de a consulta declarațiile părții sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

(8) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părților și al subiecților procesuali principali de a consulta dosarul.

"Art. 3 - Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații."

"Art. 24 - (...)

(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.

(...)"

"Art. 33 - Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției."

De altfel, dispozițiile legale amintite sunt în deplin acord cu prevederile legislației europene privind dreptul la un proces echitabil, la apărare și la informare asupra conținutului acuzațiilor penale:

"Art. 6.

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

(...)

"Art. 10.

"Articolul 6 - Dreptul la informare cu privire la acuzare

(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

(2) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reținute sunt informate cu privire la motivele arestării sau reținerii, inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate.

(3) Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei acuzate.

(4) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informațiilor oferite în conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

Articolul 7 - Dreptul de acces la materialele cauzei

(1) Atunci când o persoană este arestată și reținută în orice etapă a procesului penal, statele membre se asigură că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităților competente și care sunt esențiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reținerii, sunt puse la dispoziția persoanelor arestate sau a avocaților acestora.

(2) Statele membre se asigură că autoritățile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaților acestora accesul cel puțin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și pentru a pregăti apărarea.

(3) Fără a aduce atingere alin. (1), accesul la materialele menționate la alin. (2) se acordă în timp util pentru a permite exercitarea efectivă a drepturilor în materie de apărare și cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță. În cazul în care alte mijloace de probă intră în posesia autorităților competente, acestea acordă accesul la ele în timp util pentru a putea fi luate în considerare.

(4) Prin derogare de la alin. (2) și (3), cu condiția ca aceasta să nu aducă prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea internă a statului membru în care se desfășoară procedurile penale. Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puțin, obiectul controlului judiciar.

(5) Accesul, astfel cum este menționat în prezentul articol, se acordă în mod gratuit."

Se observă, din prevederile convenționale și normative citate, că dreptul la apărare și dreptul la informare cu privire la acuzare sunt drepturi fundamentale, consacrate și garantate de legislația europeană, prin acte cu cea mai mare forță juridică, pe care România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este obligată să le respecte.

Este de remarcat, din cuprinsul prevederilor Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, că, în timp ce de la dispozițiile privind obligativitatea asigurării accesului la toate mijloacele de probă [art. 7 alin. (2) și (3)] pot exista derogări, în anumite condiții [art. 7 alin. (4)], de la dispozițiile referitoare la obligativitatea furnizării, cu promptitudine și în mod detaliat, persoanelor suspectate sau acuzate, a informațiilor cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate [art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1)], nu există derogare.

Importanța acestei distincții este, de altfel, subliniată în Preambulul Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, unde se arată că:

"27. Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni ar trebui să primească toate informațiile referitoare la acuzare, astfel încât să-și poată pregăti apărarea și să se garanteze echitatea procedurilor penale.

Or, în cauză, tocmai acest fel de informații i se impută intimatei că a furnizat inculpaților și apărătorilor lor, și anume informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceștia erau suspectați/acuzați.

Modul corect de aplicare în cauză a prevederilor Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, netranspuse în dreptul intern, citate mai sus, se impune, așadar, cu evidență, acestea fiind aplicabile prin efectul direct [ascendent sau util - cauzele Yvonne van Duyn v Home Office - C-41/74 și M. H. Marshall v Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority (Teaching) - C-152/84].

În același sens, în Hotărârea din 9 martie 1978, pronunțată în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato și Simmenthal SA (C-106/77), C.J.U.E. a statuat că "Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că prezentarea de către intimată a datelor și informațiilor referitoare la conținutul infracțiunilor, imputate inculpaților din dosarul instrumentat, apărătorilor acestora nu reprezintă "un mod defectuos de manipulare și gestionare", "în afara condițiilor legii" a respectivelor informații, așa cum greșit susține recurenta, de vreme ce legea impune și avocaților părților obligația de confidențialitate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 182/2002:

"(1) Persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit legii, și să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informații clasificate.

(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se mențin și după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menținerii clasificării informației.

(3) Persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate va prezenta conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului."

În acest sens sunt și dispozițiile art. 94 alin. (5) din C. proc. pen., citate mai sus.

Rezultă, așadar, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de ipoteza normei juridice pentru ca fapta imputată intimatei să constituie abatere disciplinară, anume acelea care impun ca nerespectarea confidențialității să fie făcută în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei și față de persoane care nu sunt îndreptățite.

Or, este exclusă existența abaterii disciplinare și, implicit, atragerea răspunderii disciplinare, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale acesteia.

O atare analiză a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare este atributul instanței de judecată, față de Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită.

În acest context, constatând inexistența elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare imputate intimatei, este de prisos a mai analiza criticile din recurs ce tind a susține existența vinovăției intimatei, sub forma intenției indirecte.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 6P din 27 iunie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM