ÎCCJ, Decizia nr. 75/2020

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 5P din 24 iunie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în prezent procuror șef al Parchetului European) pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a reținut că, sub aspectul existenței laturii obiective a abaterii disciplinare reținute în sarcina pârâtei din perspectiva caracterului confidențial al informațiilor inserate în comunicatul de presă din 12 februarie 2018, prin raportare atât la împrejurările în care acestea au fost obținute, cât și la momentul la care acestea au fost valorificate în dosarul penal înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, sub nr. x/2017, acestea nu reprezentau probă în cauza anterior menționată în modalitatea strict reglementată de dispozițiile legale.

Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui act procedural care să ateste redarea înregistrărilor conform exigențelor legale, anterior redării acestora la 15 februarie 2018, de către ofițerii de poliție din cadrul Serviciul Tehnic delegați în acest sens de procurori.

De asemenea, cunoașterea în detaliu de către pârâta procuror a noilor acte de șantaj ce reieșeau din înregistrări, precum și a legăturii acestora cu fapte similare ce făceau obiectul cercetărilor în Dosarul nr. x/2017 nu poate reprezenta un argument suficient în susținerea caracterului confidențial, în condițiile în care simpla aptitudine de a deveni probe nu atrage caracterul confidențial al unor informații, ținând seama că valorificarea acestora ca probă revine procurorului învestit cu soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de dispozițiile procedurale, iar mențiunea din finalul comunicatului de presă, în care se precizează că informațiile inserate în comunicatul de presă fac parte dintr-un dosar de șantaj nu constituie dovada caracterului confidențial al acestora, în condițiile în care succesiunea actelor procedurale efectuate în dosarul penal nr. x/2017 dovedește contrariul.

Din perspectiva urmării specifice abaterii disciplinare, s-a constatat că, prin inserarea în comunicatul de presă a informațiilor extrase din înregistrările efectuate la sediul Serviciului Teritorial Ploiești, nu a fost afectată desfășurarea urmăririi penale în cauza în care, ulterior, acestea au fost valorificate ca probe, percepția procurorului de ședință fiind în sensul că emiterea comunicatului a avut un efect pozitiv, de natură a reda încrederea procurorilor în realizarea unor anchete efective, indiferent de rezultatul acestora.

În ceea ce privește latura subiectivă a abaterii reținute, s-a avut în vedere contextul concret în care a avut loc emiterea comunicatului de presă și anume difuzarea în cadrul unei emisiuni televizate a unor înregistrări ce induceau ideea unui mod de lucru contrar dispozițiilor legale al procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pe fondul unei mediatizări negative mai ample vizând activitatea acestei structuri de parchet în general.

Mai mult, raportat la probatoriul administrat, nu s-a putut reține că pârâta procuror a prevăzut că, prin modul de redactare a comunicatului de presă din 12 februarie 2018, poate fi afectată încrederea opiniei publice în obiectivitatea și imparțialitatea unor magistrați de rang înalt, cu consecința periclitării bunei desfășurări a urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței disciplinare, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că secția pentru procurori a restrâns în mod artificial analiza la stabilirea caracterului de "probă" a respectivelor înregistrări, în condițiile în care abaterea disciplinară, astfel cum este ea definită de lege, nu condiționează un astfel de caracter informațiilor divulgate.

Prin comunicatul de presă emis, procurorul șef D.N.A. a adus la cunoștința opiniei publice pasaje din înregistrările unor convorbiri purtate de persoane din anturajul unor inculpați în referire la activitatea unor procurori din subordine și ofițeri de poliție judiciară, confirmând expressis verbis existența unui dosar de șantaj care are ca obiect stabilirea adevărului legat de sensul și conținutul acestor convorbiri.

Astfel, dincolo de justificările neplauzibile (confirmarea existenței unui dosar de șantaj în finalul comunicatului de presă a fost o eroare, etc.) potențialul puternic probator al înregistrărilor a fost elementul definitoriu care a determinat conduita intimatei-pârâte, ce nu poate prevala în detrimentul prezervării caracterului nepublic al urmăririi penale, iar existența unei campanii mediatice susținute ce inducea opiniei publice ideea unor practici de anchetă nelegale ale D.N.A. nu poate justifica divulgarea unor informații cu caracter confidențial, ce erau în strânsă legătură cu un dosar penal deja aflat în curs de urmărire penală și care puteau servi la probarea faptului contrar, favorabil imaginii D.N.A.

De asemenea, în mod eronat, instanța disciplinară a condiționat afectarea desfășurării anchetei penale, ca element al urmării imediate a abaterii disciplinare, de percepția procurorilor de caz asupra limitei de încredere și sprijin a procurorului ierarhic superior în desfășurarea unei anchete efective în contextul în care acel procuror de caz a cărui declarație a fost apreciată ca fiind relevantă nu a efectuat în concret nicio anchetă, participând conform propriilor declarații la semnarea unor acte procedurale întocmite de celălalt procuror, iar ulterior formulând cerere de abținere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta procuror A., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că nu a făcut publice înregistrări care făceau obiectul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2018 și a respectat toate dispozițiile legale în vigoare cu privire la comunicarea publică, fiind dovedit prin probele administrate în cauză că a existat un interes public major.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de suspendare de drept a prezentei cauze în temeiul art. 412 alin. (1), 415 pct. 4, 418 alin. (3) și 494 din C. proc. civ. formulată de recurentă verbal în ședința publică din 25 mai 2020, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, întrucât în actele normative care reglementează instituția procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare de drept în cazul în care persoana vizată de acțiunea disciplinară își pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de către reprezentantul Inspecției Judiciare.

Cu privire la recursul declarat, se reține că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Angajarea răspunderii disciplinare cere, și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, anume: latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și existența unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea caracterului secret sau confidențial al altor informații de care magistratul a luat cunoștință în exercitarea funcției", Înalta Curte reține că, pentru existența acesteia, sunt necesare, sub aspectul elementului material al laturii obiective, existența unor informații de care magistratul a luat cunoștință în exercitarea funcției și o nerespectare a caracterului secret sau confidențial al acestora.

Conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor (...) informațiile privind procedura în timpul unei anchete penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, iar potrivit art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., procedura în cursul urmăririi penale este nepublică.

Împrejurările cercetate au vizat inserarea în comunicatul de presă nr. x/2018 din 12 februarie 2018 a unor pasaje din înregistrările unor discuții purtate la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești de către un procuror și un ofițer de poliție judiciară cu persoane din anturajul unor părți trimise în judecată de structura de pachet, în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, despre care pârâta, la data faptei procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a luat cunoștință în exercitarea funcției.

În raport cu momentul și circumstanțele în care acestea au fost valorificate, precum și în lipsa identificării de către recurentă a normei de drept material sau procesual încălcate, care să pună în discuție însăși valabilitatea actului întocmit de către pârâta procuror și pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că, în sarcina intimatului magistrat, nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

Așa cum rezultă din probele aflate la dosar, rapoartele întocmite de comisarul-șef din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești la 9 februarie 2018, la care au fost atașate două D.V.D.-uri conținând discuțiile înregistrate la cabinetul procurorului șef al D.N.A., au fost transmise la secția de Combatere a Infracțiunilor, după publicarea comunicatului de presă, prin ordin al intimatei.

Ulterior, în urma analizării documentatelor înaintate, organele abilitate au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de șantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 și presiuni asupra justiției reglementată de art. 276 din C. pen. și, constatând că există legătură cu fapte instrumentate în Dosarul nr. x/2017, s-a procedat la înregistrarea acestuia la același dosar.

Este de menționat că înregistrările, a căror transcriere a fost preluată parțial, au fost efectuate de un ofițer de poliție judiciară, fără a fi autorizate într-un proces penal în condițiile C. proc. pen., astfel încât la momentul comunicatului de presă nu aveau potențialul de a influența o anchetă efectuată sau în curs de efectuare.

Raportat la prevederile art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., anterior menționate, în lipsa existenței unui cadru legal în baza căruia să poată fi definit ca atare, caracterul confidențial al înregistrărilor nu poate fi reținut.

Nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile recurentei în sensul că instanța disciplinară ar fi analizat în mod greșit caracterul confidențial al informațiilor inserate în cuprinsul comunicatului de presă prin raportare în mod exclusiv doar la noțiunea de probă din cadrul procesului penal, atâta timp cât nu sunt justificate decât cu argumentul că o astfel de interpretare ar duce la consecințe absurde.

Or, pentru a-și justifica criticile recurenta trebuia să se raporteze la situația de fapt existentă în speță.

Recurenta pârâtă a mai susținut că în mod eronat secția pentru procurori și-a restrâns în mod artificial analiza la stabilirea caracterului de probă a respectivelor înregistrări la ora emiterii comunicatului de presă, în condițiile în care abaterea disciplinară cum este definită în lege nu condiționează un astfel de caracter informațiilor divulgate, trebuind să se verifice de fapt dacă în acel moment aveau strânsă legătură cu alte informații ce făceau obiectul unui dosar deja înregistrat pe rolul DNA.

Este nefondată și această susținere, având în vedere că ceea ce trebuia să se verifice, referitor la existența abaterii disciplinare în cauză prin raportare la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 și ale art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., era faptul dacă, prin dezvăluirea eventualelor informații privind procedura în timpul unei anchete penale, se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, iar ca prim element trebuia să se stabilească dacă acele informații privesc procedura din timpul unei anchete penale.

Referitor la verificarea condiției periclitării rezultatului anchetei, recurenta a criticat hotărârea atacată pe motivul că s-ar fi raportat în mod greșit la percepția procurorilor de caz asupra limitei de încredere și sprijin a procurorului ierarhic superior în desfășurarea unei anchete efective și că ar fi ținut cont de părerea unui procuror de caz care nu a efectuat în concret nicio anchetă, în realitate afectarea rezultatelor anchetei fiind legată de posibilitatea creată persoanelor vizate de ancheta penală, prin divulgarea unor informații cu caracter confidențial, de a-și adapta conduita în așa manieră încât să se ajungă la distorsionarea adevărului juridic.

Legat de verificarea îndeplinirii acestei condiții, secția pentru procurori a avut în vedere în principal declarațiile procurorilor care au avut repartizată spre soluționare cauza și care au arătat că modul în care a fost conceput comunicatul de presă nu a influențat în niciun fel ancheta. Declarația doamnei procuror B., privind redarea încrederii procurorilor în realizarea unei anchete efective ca urmare a emiterii comunicatului, a fost menționată doar ca un argument subsidiar, nedeterminant pentru concluzia la care s-a ajuns.

Sub ultimul aspect menționat de către recurentă, este de reținut că nu este suficientă afirmarea acestei posibilități creată persoanelor vizate de ancheta penală pentru a se constata existența abaterii disciplinare, ci recurenta trebuia să argumenteze îndeplinirea acestei condiții raportat la circumstanțele specifice fiecărei cauze, în speță raportat la conținutul concret al informațiilor, că dezvăluirea acestora este de natură să pericliteze rezultatul anchetei, ceea ce recurenta nu a făcut în mod concret, așa cum de altfel s-a reținut și în hotărârea atacată.

Astfel, din probele administrate a rezultat că informațiile inserate în comunicatul de presă nu constituiau probe într-o cauză penală, nu făceau obiectul urmăririi penale și nu au afectat în niciun fel dosarul care s-a constituit ulterior la Direcția Națională Anticorupție, existând, totodată, un interes public ridicat, încât se impunea emiterea unei poziții oficiale printr-un comunicat de presă, ce s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 și ale Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass media.

În consecință, intimata nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile, oferind informații reale în ceea ce privește evenimentele care, la acel moment, atrăgeau atenția publicului.

Prin modul de redactare al comunicatului, nu a fost încălcată nici Recomandarea (2003) 13 a Comitetului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei, potrivit căreia autoritățile judiciare trebuie să informeze mass-media despre actele lor esențiale, atât timp cât acest lucru nu prejudiciază secretul investigațiilor ori împiedică sau întârzie rezultatul proceselor.

De altfel, potrivit reglementărilor Curții Europene a Drepturilor Omului, jurnaliștii trebuie să poată relata liber cu privire la modul de funcționare a sistemului justiției penale, fiind datori să se supună însă limitelor impuse de respectarea principiului nevinovăției, al protecției vieții private etc.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția magistratului trebuie apreciată și în raport cu impactul acțiunilor întreprinse, or, în urma evaluării acestuia, în acord cu instanța de disciplină, se observă că acuzația de dezvăluire a unei anchete penale în curs nu se justifică.

În concluzie, se observă că secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare formulată de recurenta Inspecția Judiciară.

Respinge recursul formulat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.

GGC - GV