ÎCCJ, Decizia nr. 78/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2018, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtei A., la acel moment procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și ș) din aceeași lege.

În motivarea acțiunii disciplinare, s-a reținut, în esență, că fapta doamnei A., constând în refuzul de a se prezenta la data de 15.11.2017 în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din anul 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, contrar obligației neechivoce impuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 611/2017, conduită care a fost mediatizată în spațiul public și a afectat onoarea profesională și prestigiul funcției de magistrat, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; totodată, s-a reținut că aceeași faptă, menționată mai sus, având consecința încălcării dispozițiilor explicite ale Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877 din 07.11.2017, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 7P din 25 iulie 2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut următoarele:

În ședința comună a Camerelor Parlamentului din 11 mai 2017, având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea Președintelui României, în cadrul scrutinului desfășurat în anul 2009, în scopul elucidării circumstanțelor producerii acestor evenimente și pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituție și ale noilor dispoziții ale art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355/12.05.2017.

Având în vedere că au existat suspiciuni privind implicarea unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, comisia specială de anchetă, prin adresele din 7 iunie 2017, 13 iunie 2017 și 6 iulie 2017, a invitat-o pe doamna A., care, la data evenimentelor cercetate, avea calitatea de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să participe la ședințele comisiei din 14 iunie 2017, 20 iunie 2017 și, respectiv, 10 iulie 2017, pentru lămurirea unor chestiuni de interes public în vederea stabilirii concluziilor și propunerilor ce se impun.

Prin Adresa din 8 iunie 2017, doamna A. a răspuns că nu se va prezenta în fața comisiei "întrucât nu are această obligație legală", iar prin adresele din 19 iunie 2017 și 10 iulie 2017 a răspuns că nu se va prezenta în fața comisiei, deoarece "nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului" și "nu deține mijloace de probă referitoare la împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării".

La data de 27 iulie 2017, comisia specială de anchetă a revenit cu o nouă solicitare, prin care a adresat doamnei A. două întrebări: "dacă ați fost acasă la domnul B. în seara zilei de 6 decembrie 2009" și "dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizați motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul B. și ce persoane au mai fost prezente".

La data de 11 august 2017, doamna A., în adresa de răspuns, a invocat jurisprudența Curții Constituționale în domeniul normelor legale și regulamentare referitoare la comisiile de anchetă, arătând că, în urmă cu 9 ani, în luna decembrie 2009, ocupa funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și exercita prerogativele prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, a menționat că funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție o ocupă doar din data de 16 mai 2013. A precizat că nu a răspuns invitației de a lua parte la lucrările comisiei, deoarece "nu a avut și nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei" "face cunoscut că nici în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și nici în timpul său liber nu a luat cunoștință de situații ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral, cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri".

La data de 4 august 2017, comisia specială de anchetă a adresat o cerere celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului, prin care a solicitat ca, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să promoveze o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea legislativă (comisia parlamentară specială de anchetă) și autoritatea judecătorească (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

La data de 7 septembrie 2017, comisia specială de anchetă a înaintat Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului raportul parțial, care, la secțiunea Concluzii, arată că "Aflarea adevărului în privința acuzației publice de implicare a S.R.I. și P.Î.C.C.J. în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenței conducătorilor acestor instituții în locuința domnului B. în seara alegerilor, nu s-a putut realiza, deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată, printre altele, de refuzul doamnei A., procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în seara de 6 decembrie 2009 în casa domnului B.".

În data de 13 septembrie 2017, ținând cont de solicitarea de prelungire a termenului de desfășurare a activităților comisiei, cauzată printre altele și de refuzul doamnei A., procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, (procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data faptelor supuse verificărilor comisiei), de a răspunde la întrebarea adresată, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 61/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745/15.09.2017, cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună, au prelungit cu 60 de zile termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, cu completările ulterioare.

În data de 13 septembrie 2017, președinții celor două Camere au formulat două cereri prin care au solicitat Curții Constituționale soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public.

Prin adresa nr. x din 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților, ținând cont de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, a adresat doamnei A. invitația de a se prezenta la data de 15.11.2017 în fața Comisiei speciale de anchetă pentru a pune la dispoziția membrilor Comisiei informațiile și/sau documentele necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

Prin adresa din 14.11.2017, doamna procuror A. a precizat că "nu deține informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare", neprezentându-se în fața Comisiei speciale de anchetă.

În urma verificărilor efectuate, Comisia a stabilit că doamna A., procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, la data faptelor supuse verificărilor fiind procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a participat la întrunirea din data de 6 decembrie 2009 de la domiciliul domnului B.. De asemenea, a reținut că, din punct de vedere al importanței funcției deținute, era una dintre cele mai reprezentative persoane invitate să se prezinte în fața Comisiei. Deoarece a refuzat participarea la audieri în fața Comisiei și nu a oferit răspunsuri clarificatoare sau orice alte informații necesare membrilor Comisiei pentru a-și fonda luarea unei decizii, Comisia a reținut că, prin refuzul său, a îngreunat activitatea Comisiei parlamentare de anchetă, context în care nu s-a putut confirma suspiciunea că, în seara alegerilor, persoanele publice cu funcții de decizie în autoritățile statului s-au întâlnit la un eveniment privat, cu un scop precis, acela de influențare a rezultatului votului.

Referitor la excepția privind nulitatea acțiunii disciplinare invocată de pârâtă, secția a constatat că aceasta este neîntemeiată, respingând-o ca atare. În esență, a reținut că în cadrul cercetării disciplinare efectuate în cauză Inspecția Judiciară, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale, a procedat la administrarea probatoriului, în vederea stabilirii faptelor imputate pârâtei. De asemenea, secția a reținut că susținerea pârâtei referitor la faptul că aceeași stare de fapt constituie latura obiectivă a două abateri disciplinare distincte, reprezintă o apărare de fond, care va fi analizată de instanța disciplinară în consecință, după administrarea probatoriului în cauză.

A. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară, cu unanimitate, însă pentru considerente diferite, a apreciat că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Astfel:

a) în opinia majoritară, s-a reținut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională pronunță decizii când: se pronunță asupra constituționalității legilor; se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale; se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului; hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele; soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice; hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

S-a apreciat că elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare analizate constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, neconformă cu obligațiile legale ale magistratului, pentru existența acestuia fiind necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei decizii a Curții Constituționale, publicarea acesteia și nerespectarea ei.

Dacă în ce privește primele două condiții, instanța disciplinară a constatat că sunt întrunite, nu același lucru a reținut cu privire la cea de-a treia.

Astfel, s-a reținut că, după pronunțarea Deciziei nr. 611/2017 a Curții Constituționale, la data de 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților a procedat la invitarea pârâtei procuror A. în fața Comisiei, pentru data de 15.11.2017.

Instanța disciplinară a apreciat că, raportat la dispozitivul și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, instanța de contencios constituțional a instituit în sarcina pârâtei procuror A. o obligație alternativă, respectiv de a se prezenta în fața comisiei și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei.

S-a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă indubitabil că pârâta a ales cea de-a doua modalitate de îndeplinire a obligației impuse în sarcina sa, pentru termenul stabilit comunicând, în scris, Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților următoarele: "nu dețin informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare", fiind respectate, astfel, și dispozițiile art. 111 din Constituția României, care prevăd obligativitatea constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate.

S-a apreciat că împrejurarea că răspunsul formulat de pârâtă a fost unul negativ nu-i poate fi imputat, întrucât acesta exprimă punctul său de vedere cu privire la obiectul anchetei parlamentare. Mai mult, pârâta procuror, cu ocazia apărărilor formulate în cauză, a precizat că "dacă aș fi deținut mijloace de probă referitoare la împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauza ce formează obiectul activității comisiei, dacă aș fi avut cunoștință, dacă aș fi deținut informații și documente aș fi comunicat aceste lucruri comisiei".

După primirea acestui răspuns, Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților nu a mai procedat la emiterea unei noi invitații către pârâta procuror, ceea ce denotă faptul că lucrările comisiei nu necesitau lămuriri suplimentare".

A fost evocată și Decizia Curții Constituționale nr. 411 din 14 iunie 2017, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor prevăd condiția ca persoana invitată să fie de acord cu audierea sa, pe de o parte, și că aceasta poate răspunde și în scris comisiei de anchetă (pct. 52).

S-a reținut, de asemenea, că, potrivit aceleiași decizii a Curții Constituționale, persoanele nu pot fi invitate în calitatea lor profesională, ci în calitate de cetățeni care pot avea legătură cu aspectele ce fac obiectul anchetei (pct. 54).

b) în opinia concurentă, s-a reținut că, urmare invitației transmise pârâtei procuror, la data de 13.11.2017, de către Comisia specială de anchetă, aceasta a trimis o adresă în care a reiterat pozițiile anterioare, în sensul că nu deține informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

S-a apreciat că, prin Decizia nr. 611/2017, Curtea Constituțională a instituit în sarcina pârâtei obligația neechivocă de a se prezenta (în persoană) în fața Comisiei speciale de anchetă și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, în considerarea calității deținute, pârâta neavând alternativa de a transmite un răspuns scris; au fost evocate, în acest sens, considerentele cuprinse în parag. 135 - 138 din Decizia nr. 611/2017 a Curții Constituționale.

Cu toate acestea, pârâta a adoptat aceeași atitudine, de neîndeplinire a obligației neechivoce care îi incumba, conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituția României și Deciziei Curții Constituționale nr. 1415 din 04.11.2009, prin care s-a statuat că atât considerentele cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiecților de drept, autoritățile publice între care s-a ivit conflictul urmând să respecte cele stabilite de Curte în considerente și dispozitiv.

S-a reținut, în opinia concurentă, că, în sens disciplinar, prin nerespectarea deciziilor Curții Constituționale se înțelege refuzul magistratului de a lua în considerare o astfel de decizie sau de a-i ignora existența, prin neaplicarea ei, ceea ce conduce la concluzia că fapta săvârșită de pârâtă, de a nu se prezenta în fața Comisiei parlamentare de anchetă, se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, s-a apreciat că, prin analogie cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, referitoare la nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, legiuitorul reglementează în mod expres răspunderea disciplinară a magistratului în cazul nerespectării unei decizii a Curții Constituționale care vizează activitatea judiciară desfășurată de judecători și procurori.

S-a arătat că răspunderea disciplinară a magistratului intervine în situația premisă în care acesta nesocotește o decizie pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, respectiv atunci când hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, în practica judiciară în materia disciplinară această interpretare restrictivă a textului care incriminează abaterea disciplinară fiind unanimă.

În speță, ne aflăm într-un caz aparte, de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice (Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte), Curtea Constituțională arătând, prin Decizia nr. 611/2017, că autoritățile publice trebuie sa se conformeze, însă constatând o obligație "intuitu personae" în sarcina pârâtei A..

Textul art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 nu individualizează tipul de decizii pronunțate de Curtea Constituțională a căror nerespectarea atrage răspunderea disciplinară, putându-se trage concluzia că vizează toate aceste decizii, însă, pentru a putea fi angajată răspunderea disciplinară a magistratului față de nerespectarea obligației instituite de Curtea Constituțională printr-o decizie care nu vizează activitatea judiciară desfășurată de judecători și procurori, se impune, în primul rând, ca textul legal care incriminează abaterea disciplinară să fie clar, previzibil și să nu lase loc niciunei urme de îndoială a magistratului cu privire la consecințele faptelor sale.

Dacă în cazul nerespectării deciziilor Curții Constituționale care au ca obiect soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, magistratul cunoaște care sunt consecințele nerespectării unei asemenea fapte (similar cu răspunderea disciplinară generată de nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii), situația nu este aceeași în cazurile în care Curtea Constituțională pronunță decizii în celelalte domenii de activitate.

Așa fiind, se apreciază că, în ceea ce privește angajarea răspunderii disciplinare a magistratului pentru nerespectarea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în alt domeniu decât cel care vizează activitatea judiciară a judecătorilor și procurorilor, norma juridică este lipsită de previzibilitate, magistratul neavând reprezentarea faptului că prin nerespectarea unei astfel de decizii poate fi tras la răspundere disciplinară pentru abaterea reglementată la lit. ș) a art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Au fost evocate Deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 10.01.2014, prin care s-a reținut că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative, ceea ce implică previzibilitatea acestora, însușirea de a fi suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, și nr. 17 din 21.01.2015, prin care s-a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

S-a arătat că previzibilitatea presupune ca legea (lex certa) să fie redactată suficient de clar și precis, astfel încât orice persoană, orice subiect de drept, să poată anticipa situațiile în care legea se aplică și să-și reprezinte astfel consecințele faptelor sale, accesibilitatea și previzibilitatea legii reprezentând elemente fundamentale pe care se bazează principiul securității raporturilor juridice și constituind, împreună, garanții obligatorii contra arbitrariului.

S-a concluzionat că lipsa de previzibilitate a normei legale care reglementează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce privește situația deciziilor Curții Constituționale pronunțate într-un alt domeniu decât cel care vizează activitatea judiciară, a fost de natură a o pune pe pârâtă în imposibilitatea de a putea anticipa că acțiunile sale de nerespectare cu știință a Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017 ar putea angaja răspunderea disciplinară.

B. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară, cu majoritate, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Astfel, s-a arătat că obiectul acestei abateri disciplinare îl constituie atingerea aduse onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției, prin manifestări săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.

Au fost invocate prevederile art. 90 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate, art. 104 din Legea nr. 161/2003, care interzic magistraților orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia, prin raportare la care s-a reținut că procurorul este obligat, prin natura funcției, să respecte standardele de conduită prevăzute în mod expres, clar și fără echivoc în dispozițiile legale și regulamentare, naționale și internaționale, generale, a căror cunoaștere și respectare este obligatorie, atât pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu cât și în afara exercitării acestora.

S-a constatat că pârâtei, în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, i se impută aceeași faptă ca cea reținută în cadrul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din același act normativ, constând în nerespectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, cu mențiunea că atitudinea adoptată de pârâta procuror față de obligația instituită în sarcina sa prin decizia menționată a ajuns la cunoștința publicului, ca urmare a mediatizării acestui subiect în spațiul public.

Constatând că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 a fost deja analizată și, reținându-se că, pentru această faptă, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a pârâtei, instanța disciplinară a apreciat că se impune a analiza dacă există sau nu vreo conduită ilicită a procurorului cercetat disciplinar, în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, de natură a aduce atingere onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției și care să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoștința publicului.

S-a constatat că, față de circumstanțele reale ale cauzei, în sarcina pârâtei procuror nu poate fi reținută vreo conduită ilicită față de obligația ce a fost instituită în sarcina sa prin decizia Curții Constituționale, întrucât aceasta a manifestat o atitudine conformă și a înaintat comisiei un răspuns scris, care reprezintă punctul său de vedere față de obiectul anchetei parlamentare, după care Comisia specială de anchetă nu a mai solicitat alte date sau informații de la pârâtă.

De asemenea, s-a constatat că, după înaintarea acestui răspuns, pârâta procuror nu a mai îndeplinit nicio altă activitate legată de obiectul de anchetă al comisiei, iar împrejurarea că poziția pe care a înțeles să o adopte față de obligația instituită în sarcina sa prin Decizia Curții Constituționale nr. 611/2017 a constituit subiectul mai multor informații de presă și a fost intens mediatizată în presa scrisă, audio și vizuală, nu îi poate fi imputată pârâtei. Mai mult, din actele dosarului rezultă că pârâta nu a avut nicio contribuție în a face publică modalitatea în care a înțeles să se conformeze obligației "intuitu personae" impuse prin decizia Curții Constituționale.

S-a apreciat că nici sub aspectul laturii subiective, constând în vinovăția în forma intenției, în sarcina pârâtei procuror nu poate fi reținută vreo formă de vinovăție, aceasta având convingerea și reprezentarea faptului că a procedat în mod corect față de obligația instituită în sarcina sa prin Decizia Curții Constituționale nr. 611/2017.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a textelor legale aplicabile în cauză, fiind întrunite atât elementele laturii obiective, cât și elementele laturii subiective ale abaterilor pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară.

A. Astfel, în ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, se arată că, în mod greșit și în contradicție cu cele statuate în parag. 138 al considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, a reținut instanța disciplinară că nu a existat o încălcare a acestei decizii, pe motiv că ar institui o obligație alternativă în sarcina intimatei-pârâte, omițându-se faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ceea ce privește considerentele, conform Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995.

Totodată, se susține că instanța disciplinară face o interpretare părtinitoare a obligației de a se prezenta a persoanei invitate, pe care o condiționează în mod greșit de acceptul acesteia de a fi audiată, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 411/14 iunie 2017; se arată că, de vreme ce persoana invitată să participe la ședințele comisiei de anchetă reprezintă, în virtutea funcției sale de conducere, o autoritate publică care nu se află sub control parlamentar, în aplicarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, aceasta are obligația de a lua parte la lucrările comisiei, în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, paragraf. 137.

De asemenea, se susține că instanța disciplinară în mod eronat a reținut că formularea unui răspuns în sensul că "nu dețin informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare" ar reprezenta executarea obligației instituite de Curtea Constituțională, în cea de-a doua modalitate, respectiv aceea de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei.

Recurenta analizează conduita intimatei de a nu se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă din perspectiva argumentelor membrilor acestei comisii, care o califică drept un "refuz (...) suficient de obstructiv încât justifică propunerea legislativă a celei mai grele sancțiuni pentru neprezentare, respectiv pierderea funcției deținute", cu atât mai mult cu cât, prin conduita sa, magistratul a încălcat o obligație stabilită intuitu personae de către Curtea Constituțională.

Sub aspect subiectiv, recurenta susține că abaterea disciplinară a fost săvârșită cu intenție directă, așa cum rezultă din situația de fapt reținută cu ocazia cercetării disciplinare, în raport cu modalitatea explicită prin care, în Decizia nr. 611/2017 a Curții Constituționale, este definită obligația doamnei procuror-șef de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă; astfel, recurenta apreciază că intimata a avut reprezentarea că atitudinea sa este în contradicție cu îndatoririle legale și a urmărit producerea acelui rezultat, care nu era doar previzibil, ci și cert, în condițiile în care, explicit, Curtea Constituțională l-a arătat a fi fost produs urmare unei atitudini anterioare identice de neprezentare la Comisie, care nu și-a putut îndeplini obiectivele stabilite și ca urmare a acestei conduite.

B. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta apreciază că instanța disciplinară în mod eronat a reținut ca fiind simple speculații afirmațiile referitoare la apariția în presă a unor articole, dezbateri și comentarii privind neprezentarea intimatei-pârâte în fața Comisiei parlamentare, de vreme ce toate acestea au fost probate, prin înscrisurile aflate la dosarul disciplinar, din care rezultă că subiectul a suscitat un interes deosebit pentru opinia publică, fiind larg dezbătut în mass-media.

De asemenea, susține recurenta, argumentul instanței disciplinare referitor la lipsa oricărei contribuții a intimatei-pârâte la publicitatea poziției sale de neconformare la o decizie a Curții Constituționale nu interesează latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuție, care există indiferent de contribuția magistratului la aducerea la cunoștința publicului a conduitei sale; relevant este ca manifestările neconforme să fi ajuns la cunoștința publicului, opinia publică urmărind modul în care conducătorul unei instituții publice din cadrul autorității judecătorești se raportează la deciziile Curții Constituționale și la celelalte puteri în stat.

Se susține că o astfel de conduită a indus opiniei publice ideea inexistenței unui echilibru între puterile statului, precum și faptul că remediul constituțional pentru soluționarea blocajului instituțional și restabilirea echilibrului - intervenția Curții Constituționale prin pronunțarea unei decizii de soluționare a unui conflict juridic - este unul ineficient, intimata-pârâtă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, alegând să ignore Curtea Constituțională și Parlamentul și afectând, astfel, prestigiul justiției.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, prin care s-a dat o interpretare corectă textelor legale aplicabile și s-a făcut o analiză completă a probelor administrate.

Astfel, arată intimata:

A) deși recurenta critică hotărârea secției de procurori în materie disciplinară din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta nu menționează care sunt normele de drept material încălcate, aplicate sau interpretate greșit; or, acest caz de casare poate fi invocat numai pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale și nu pentru interpretarea probelor;

B) în ceea ce privește fondul cauzei, secția de procurori în materie disciplinară în mod corect a reținut că acțiunea disciplinară nu este întemeiată, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reținute, pentru următoarele argumente:

- conduita intimatei față de decizia Curții Constituționale și față de activitatea Comisiei de anchetă este concordantă obligațiilor alternative ce i-au fost stabilite de decizia Curții Constituționale, răspunzând în scris invitației Comisiei de anchetă;

- așa fiind, nu a avut nici un fel de activitate/manifestare care să poată constitui latura obiectivă a vreuneia dintre abaterile disciplinare reținute de Inspecția Judiciară;

- nu există nici un fel de probe administrate în cadrul procedurii disciplinare din care să rezulte că ar fi acționat cu intenție directă, prin manifestări publice voite care pot aduce atingere prestigiului justiției, și că ar exista o afectare a prestigiului justiției și un raport de cauzalitate între această urmare și faptul că a răspuns în scris comisiei de anchetă;

- obligația stabilită prin Decizia Curții Constituționale nr. 611/2017 vizează persoana fizică A., iar nu procurorul șef al DNA; ca atare, nerespectarea unei obligații stabilite de Curtea Constituțională de către o persoană fizică nu poate atrage reținerea unei abateri disciplinare specifice răspunderii unui magistrat;

- latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 constă într-o acțiune sau inacțiune în legătură cu obligațiile legale ale magistratului, care nu respectă decizia Curții Constituționale ce vizează activitatea judiciară;

- sunt neîntemeiate susținerile recurentei, potrivit cărora intimata ar fi refuzat participarea în fața comisiei și, prin aceasta, ar fi îngreunat activitatea comisiei de anchetă, de vreme ce ancheta s-a finalizat prin raportul final, aprobat de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 10 din 12 februarie 2018, ceea ce dovedește că obiectivele pentru care a fost înființată comisia au fost atinse; de altfel, această susținere nu are nici o legătură cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute și, oricum, nu există nicio probă care să susțină această afirmație;

- articolele din mass-media, din care rezultă că răspunsul pe care intimata l-a transmis comisiei de anchetă a fost mediatizat, nu fac dovada că a avut loc o "afectare a prestigiului justiției", deoarece știri din activitatea judiciară sunt furnizate publicului zilnic, fără ca această mediatizare să atragă răspunderea disciplinară a celor care le desfășoară; nu există nici un fel de indiciu sau probă că un anumit articol de presă a afectat prestigiul justiției.

V. Considerentele Înaltei Curți

A) Cu privire la apărarea intimatei, potrivit căreia recursul declarat în cauză nu poate fi întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi menționate normele de drept material încălcate, aplicate sau interpretate greșit, Înalta Curte reține că, în raport cu Deciziile Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244/7.04.2011, și nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/20.07.2018, "recursul" la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, nu este calea extraordinară de atac reglementată de C. proc. civ., ci reprezintă o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârilor organului disciplinar, instanța de judecată învestită cu soluționarea acesteia putând să examineze cauza sub toate aspectele vizate de "recurent".

B) Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 7P din 25 iulie 2018, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea disciplinară, reținându-se că, prin probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare invocate, prevăzute de art. 99 lit. a) și ș) din Legea nr. 303/2004.

Argumentele reținute de instanța disciplinară în sprijinul acestei soluții au fost redate mai sus, în cuprinsul prezentei decizii.

Criticile formulate de recurentă împotriva hotărârii instanței disciplinare nu sunt întemeiate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

a) În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, recurenta susține că este greșit argumentul instanței disciplinare, potrivit căruia Decizia Curții Constituționale nr. 611/2017 ar institui o obligație alternativă în sarcina intimatei-pârâte, fiind contrar celor statuate în parag. 138 al considerentelor acestei decizii și principiului conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ceea ce privește considerentele.

De asemenea, recurenta consideră că argumentul sus menționat este consecința interpretării Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017 în mod greșit, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 411/14 iunie 2017, condiționându-se obligația persoanei invitate a se prezenta în fața comisiei parlamentare, de acordul acesteia de a fi audiată.

O altă critică vizează aprecierea instanței disciplinare, potrivit căreia răspunsul intimatei în sensul că "nu dețin informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare" ar reprezenta executarea obligației instituite de Curtea Constituțională.

Sub aspect subiectiv, recurenta susține că abaterea disciplinară a fost săvârșită cu intenție directă, intimata având reprezentarea că atitudinea sa este în contradicție cu îndatoririle legale și urmărind producerea acelui rezultat, respectiv împiedicarea comisiei parlamentare de a-și îndeplini obiectivele stabilite.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.

S-a imputat intimatei-pârâte că nu a respectat Decizia Curții Constituționale nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877/7.11.2017.

Prin această decizie, Curtea Constituțională:

"1. Constată că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial.

Urmare deciziei Curții Constituționale, prin adresa nr. x din 13.11.2017, Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților a adresat intimatei invitația de a se prezenta la data de 15.11.2017 în fața respectivei comisii, pentru a pune la dispoziția membrilor acesteia informațiile și/sau documentele necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

Așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, din dispozitivul și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017 rezultă că instanța de contencios constituțional a instituit în sarcina intimatei-pârâte o obligație alternativă, anume de a se prezenta în fața comisiei și a furniza informațiile solicitate, pe de o parte, sau de a pune la dispoziția comisiei celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, pe de altă parte.

Interpretarea în acest sens a Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017 este întărită de argumente legale și jurisprudențiale.

Argumentul legal este reprezentat de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, în forma în vigoare la data pronunțării deciziei Curții Constituționale în discuție, conform cărora:

"(...)

(3) Comisiile de anchetă parlamentară pot cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară.

(4) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările și completările ulterioare.

(5) Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă.

(...)"

Rezultă din dispozițiile legale citate că numai persoanele "care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice" pot fi citate și "sunt obligate să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară" [alin. (3)].

Orice altă persoană decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice, care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, poate fi audiată, în calitate de invitat, numai dacă acceptă invitația, având opțiunea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau de a transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă [alin. (5)].

Argumentul jurisprudențial se regăsește în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, în care s-a reținut că textul art. 9 din Legea nr. 96/2006 realizează o evidentă distincție între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens, pe de o parte, și persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor, pe de altă parte; aceste din urmă persoane, respectiv cele invitate, nu pot fi chemate în calitatea lor profesională - cum ar fi categoria profesională a magistraților - ci în raport cu calitatea lor de cetățeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității lor de magistrați (parag. 52 - 55).

Raportându-ne, așadar, la dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 611/2017, precum și la considerentele acesteia - inclusiv parag. 138, care nu reprezintă decât o anticipare a dispozitivului - și având în vedere argumentele de ordin legal și jurisprudențial menționate, apare cu totul judicioasă interpretarea, ca fiind una alternativă, a obligației impuse intimatei de către instanța de contencios constituțional.

Intimata și-a îndeplinit, însă, această obligație, răspunzând în scris solicitării adresate de comisia de anchetă parlamentară, prin adresa din 14.11.2017, în sensul că "nu deține informații și/sau documente necesare clarificării împrejurărilor și cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare".

Or, pentru a fi reținută abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, este necesar ca magistratul să ignore, să nu respecte, cu vinovăție, decizia instanței de contencios constituțional, condiție care, pentru argumentele arătate, nu este întrunită, în cauză.

Sub aspect subiectiv, nu încape nicio îndoială că intimata-pârâtă nu a dorit nicio clipă să ignore decizia Curții Constituționale; dimpotrivă, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziei, precum și argumentele - legal și jurisprudențial - prezentate sunt de natură a-i fi întărit intimatei convingerea în sensul că obligația impusă este una alternativă, iar alegerea de a o executa în varianta răspunsului scris este perfect legitimă; nu există, așadar, nicio formă de vinovăție, cu atât mai puțin cea a intenției, așa cum neîntemeiat susține recurenta.

Pe de altă parte, chiar dacă interpretarea deciziei Curții Constituționale în discuție s-ar face, în pofida argumentelor de netăgăduit prezentate mai sus, în sensul că obligația impusă intimatei prin această decizie este una neechivocă de a se prezenta în fața comisiei parlamentare, sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al abaterii disciplinare, așa cum corect s-a reținut în opinia concurentă formulată în cadrul hotărârii recurate, este evident că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privește nerespectarea de către magistrat a deciziilor (pronunțate de Curtea Constituțională sau de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii) care vizează activitatea judiciară desfășurată de judecători și procurori.

Or, deciziile Curții Constituționale la care se referă ipoteza normei prevăzute de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 sunt numai cele care hotărăsc asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, nu și cele pronunțate în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, această interpretare a textului care incriminează abaterea disciplinară fiind unanimă în practica judiciară în materia disciplinară.

Întrucât reglementează o formă de răspundere juridică, care atrage aplicarea unor sancțiuni, textul de lege în discuție nu poate fi interpretat, așa cum greșit susține recurenta, după regula "ubi lex non distinguit, nec nos (...)", ci potrivit regulii de interpretare restrictive.

Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, când conținutul normei juridice este mai sărac decât forma de exprimare, legiuitorul vrând să spună mai puțin decât pare să rezulte din normă, interpretarea normei trebuie să fie una restrictivă (lex dixit plus quam voluit); în această ipoteză, aplicarea normei trebuie restrânsă la limitele ce i-au fost fixate, ignorându-se semnificația care se degajă din formularea imperfectă a textului.

De altfel, deși reține, în cuprinsul Deciziei nr. 611/2017, că obligația de a se conforma unei conduite în acord cu dispozițiile constituționale revine autorităților publice aflate în conflict, Curtea Constituțională instituie o obligație "intuitu personae" în sarcina intimatei-pârâte, calitate în care, în mod evident, aceasta nu poate fi subiect al răspunderii disciplinare, pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte reține, de asemenea, că abordarea recurentei de a analiza conduita intimatei din perspectiva argumentelor membrilor comisiei parlamentare - care o califică drept un "refuz (...) suficient de obstructiv încât justifică propunerea legislativă a celei mai grele sancțiuni pentru neprezentare, respectiv pierderea funcției deținute" - nu este pertinentă, în cauză interesând dacă a avut loc sau nu o nerespectare a deciziei Curții Constituționale.

b) În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta critică hotărârea atacată, susținând că instanța disciplinară nu a ținut seama de înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că subiectul privind neprezentarea intimatei-pârâte în fața comisiei parlamentare a suscitat un interes deosebit pentru opinia publică, fiind larg dezbătut în mass-media; de asemenea, recurenta consideră greșit argumentul instanței disciplinare referitor la lipsa contribuției intimatei-pârâte la publicitatea poziției sale d