ÎCCJ, Decizia nr. 111/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele.

Prin Hotărârea nr. 13P din 21 noiembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror șef adjunct al secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a rap. la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca neîntemeiată.

În motivare s-a apreciat că răspunsul comunicat petentei cuprinde date nereale, însă documentarea acestuia a intrat în sarcina ofițerului de poliție judiciară desemnat în acest sens de procurorul șef secție A., acesta din urmă neputând fi făcut răspunzător pentru datele inserate în adresă.

Formularea unor cereri de către petentă și furnizarea unor răspunsuri cu privire la niște măsuri de monitorizare tehnică dispuse în două dosare după aproximativ 2 ani și 3 luni de la finalizarea urmăririi penale nu reprezintă o prorogare a atribuțiilor de informare în condițiile art. 145 din C. proc. pen. în sarcina procurorului șef secție, acestuia neputându-i-se imputa faptul că nu a informat petenta despre măsurile dispuse, de îndată ce urmărirea penală a fost finalizată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 145 alin. (1), (4) și (5) din C. proc. pen.

O prorogare a atribuțiilor de informare în condițiile art. 145 din C. proc. pen. în sarcina procurorului șef secție ar fi putut avea loc în condițiile în care acesta ar fi preluat dosarul în vederea efectuării urmăririi penale.

Eroarea conținută în acest răspuns a fost de altfel îndreptată de procurorul șef secție A. printr-o adresă ulterioară, în care i s-a precizat petentei faptul că răspunsul anterior s-a datorat unei regretabile erori imputabile persoanei desemnate să efectueze verificarea.

Mai mult, pentru exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, la solicitarea pârâtului, a fost declanșată procedura cercetării prealabile față de ofițerul de poliție judiciară, din declarația de martor dată de acesta în fața instanței rezultând că i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în "avertisment".

Totodată, s-a reținut că ignorarea sau nerespectarea unei decizii pronunțate de către instanța de contencios constituțional poate constitui abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, însă Inspecția Judiciară nu a apreciat că a avut loc o ignorare/nerespectare a acestei decizii sau că pârâtul procuror a săvârșit această abatere.

Împotriva Hotărârii nr. 13P din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004.

În susținerea recursului, s-au invocat critici care s-ar circumscrie, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, s-a considerat că instanța de disciplină, pe de o parte, nu a avut în vedere întregul material probator, iar pe de altă parte că nu au fost interpretate în mod obiectiv și just probele administrate în cauză.

Astfel, în analizarea responsabilităților specifice funcției de procuror, instanța de disciplină trebuia să interpretează dispozițiile legale incidente [art. 145 din C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. o) din Regulamentul de Ordine Interioară al Direcției Naționale Anticorupție și pct. 56, 58, 59, 63, 67, 68, 69, 70, 71 și 72 din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 244 din 6 aprilie 2017] în concordanță cu rolul procurorului în procesul penal, în lumina prevederilor noilor dispoziții în materia procesual penală, în condițiile în care în faza urmăririi penale rolul procurorului prezintă o relevanță deosebită, funcția de urmărire penală stabilind în mod concret atribuțiile acestuia.

Totodată, din probatoriul administrat în cauză rezultă că domnul procuror A., ca urmare a încălcării dispozițiilor care impun standarde de conduită magistraților, anume art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 12, 13 și 17 din C. deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 104 din Legea nr. 161/2003, a adus atingere dreptului la viață privată și de familie, astfel cum este reglementat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie.

Nerespectarea normelor de procedură de către domnul procuror A. s-a făcut cu gravă neglijență, acesta manifestând o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale, de informare a justițiabililor, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, cu atât mai mult cu cât în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerință în viața privată a persoanelor, trebuie să existe un control a posteriori încuviințării și punerii în executare a supravegherii tehnice.

Art. 145 alin. (1), (4) și (5) din C. proc. pen. statuează că, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința sa. [...] Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activitățile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la perturbarea sau periclitarea bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză (lit. a), punerea în pericol a siguranței victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora (lit. b), dificultăți în supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate în cauză (lit. c). Amânarea se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea cauzei.

Art. 30 din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție stabilește că procurorul șef secție [...] exercită orice alte atribuții prevăzute de legi, regulamente, ordine sau stabilite din dispoziția conducerii Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile legii.

Conform art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcției cu gravă neglijență".

Normele de procedură anterior menționate nu instituie în sarcina intimatului - procuror niciun fel de obligație pentru a se putea reține încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate și vizează o altă situație de fapt decât cea prezentată de Inspecția Judiciară.

Astfel, situația premisă constă în emiterea și semnarea de către intimatul- procuror a două adrese de răspuns către petenta B. prin care i s-a adus la cunoștință că nu au fost dispuse măsuri de supraveghere față de aceasta, deși, în realitate, astfel de măsuri fuseseră luate într-un dosar de urmărire penală și valorificate într-altul, punându-se astfel problema încălcării prevederile art. 145 alin. (4) și (5) din C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. o) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție și punctele 56, 58, 59, 63, 67, 68, 70, 71 și 72 din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 244 din 6 aprilie 2017.

La data înregistrării cererilor (6 martie 2018 în dosarul nr. x/2015 și 5 aprilie 2018 în dosarul nr. x/2014), procurorul de caz își încetase activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, astfel încât intimatul a repartizat lucrarea unui ofițer de poliție judiciară, care lucrase în echipă cu procurorul de caz.

Adresele conținând informații neconforme realității au fost întocmite de ofițerul de poliție desemnat, deși sarcina informării, în condițiile art. 145 din C. proc. pen., revenea procurorului de caz, iar intimatul din prezenta cauză, după ce a constatat că aspectele menționate în adresă nu sunt reale, a solicitat declanșarea procedurilor de cercetare disciplinară și a comunicat petentei situația reală a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Angajarea răspunderii disciplinare cere, și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, anume: latura obiectivă, cu referire la faptă, constând în înfrângerea unei obligații specifice; latura subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat vătămător și existența unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Or, așa cum s-a arătat anterior, procurorului de caz îi revenea obligația de informare, cel mai târziu până la finalizarea urmăririi penale, acesta încetându-și activitatea la 17 ianuarie 2018, după doi ani de la data întocmirii ultimului rechizitoriu în cauză și nu intimatului, acesta neavând în instrumentare niciun dosar privind pe petenta B..

Documentarea pentru răspunsurile comunicate petentei a fost sarcina ofițerului de poliție judiciară, care, fiind realizată defectuos, a suportat rigorile legii, ca urmare a declanșării procedurii disciplinare la solicitarea intimatului.

O prorogare a atribuțiilor de informare în condițiile art. 145 din C. proc. pen. ar fi putut interveni numai dacă ar fi fost prevăzut expres acest lucru, învestirea intimatului cu soluționarea cererilor formulate de petentă neputând echivala cu instituirea în sarcina acestuia a obligației de informare pentru a putea fi reținută încălcarea prevederilor legale incidente.

Atribuțiile procurorului șef de secție, printre care și cea privind repartizarea soluționării adreselor primite intră în sfera activităților cu caracter administrativ și nu reprezintă norme de drept procesual care pot constitui elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017 - pct. 56, 58, 59, 63, 67, 68, 70, 71 și 72 - nu instituie norme de drept procesual, ci reprezintă argumente ce au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii de către instanța de contencios constituțional.

Totodată, în contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește latura obiectivă, din starea de fapt, așa cum a fost reținută de instanța de disciplină și necontestată în recurs, nu rezultă încălcarea de către intimatul procuror a dispozițiilor care impun standarde de conduită magistraților, acesta bazându-se pe buna credință și competențele ofițerului de poliție judiciară la momentul semnării adreselor de răspuns și rectificând eroarea intervenită în urma constatării neregularității prin emiterea unei noi adrese de răspuns către petentă.

În aceste condiții, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară în cazul de față cu privire la modul în care procurorul exercită activități administrative (semnarea unor adrese de răspuns), ci doar atunci când prin actele îndeplinite în exercitarea funcției încalcă obligațiile și îndatoririle profesionale stabilite exclusiv în sarcina sa, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

În concluzie, se constată că secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 13P din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 13 mai 2019.

Procesat de GGC - CL