ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2729/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Tribunalului București, reclamantele A. și B., prin Sindicatul Funcționarilor Publici și Lucrătorilor Contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat, au solicitat obligarea pârâtei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 360 la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 și drepturile efectiv plătite de pârâtă, actualizate cu indicele de inflație, precum și emiterea de ordine de încadrare salarială în sensul solicitat.

Prin sentința nr. 1657 din data de 19 martie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantele A. și B., prin Sindicatul Funcționarilor Publici și Lucrătorilor Contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 360.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, dar și art. 111 C. proc. civ., care instituie, în mod similar, o competență teritorială alternativă în privința cererilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale.

S-a apreciat că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special și sunt aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, iar în materia contenciosului administrativ competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului.

De asemenea, potrivit dispozitivului deciziei nr. 1/2013 s-a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În cauză, cererea nu este formulată de sindicat, ci de sindicat în calitate de reprezentant pentru reclamantele persoane fizice, acestea fiind titularele acțiunii, iar sindicatul acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat care nu au domiciliul în București.

Prin sentința nr. 612 din data de 8 iunie 2018 Tribunalul Argeș, secția Civilă (complet specializat de contencios administrativ și fiscal) a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Funcționarilor Publici și lucrătorilor contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat, pentru membrii de sindicat A. și B. și pe pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 360, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că în prezenta cauză calitatea de reclamant aparține organizației sindicale. Dată fiind calitatea de funcționari publici a membrilor pentru care organizația sindicală a formulat cererea de chemare în judecată, competența materială se determină conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât dreptul de opțiune între instanțele deopotrivă competente teritorial aparține numai reclamantului, iar în cauză sindicatul reclamant a optat pentru instanța competentă material de la sediul său, s-a reținut că instanța sesizată de reclamant nu putea invoca, din oficiu, necompetența sa teritorială.

Complementar, instanța a apreciat că Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie și în cazul litigiilor referitoare la funcționarii publici, în sensul că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Reclamantul Sindicatul Funcționarilor Publici și Lucrătorilor Contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat, în numele și pentru A. și B., funcționari publici membri de sindicat, a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de obligare a pârâtei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 360 la acordarea unor majorări salariale și despăgubiri aferente.

Cererea a fost formulată în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Acest text de lege recunoaște în mod expres organizațiilor sindicale legitimarea procesuală activă, astfel încât, reclamant în prezenta cauză este sindicatul și nu membrul în numele căruia a formulat acțiunea.

În privința competenței de materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului."

Dat fiind cadrul procesual sus-enunțat, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) se stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

De asemenea, este avută în vedere și soluția de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din data de 22 mai 2017, potrivit căreia "în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului."

Cum în cauză Sindicatul Funcționarilor Publici și Lucrătorilor Contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat este reclamant, având calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din legea contenciosului administrativ, acesta a optat pentru instanța de la sediul său, situat în Municipiul București .

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Funcționarilor Publici și Lucrătorilor Contractuali din Administrația Națională a Rezervelor de Stat, pentru membrii săi A. și B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 360, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2018.