ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2566/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul D. din Administrația Națională a Rezervelor de Stat în numele și pentru membrii de sindicat: A., B. și C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială nr. 150, obligarea pârâtei la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015 și drepturile efectiv plătite de pârâtă actualizate cu indicele de inflație, precum și emiterea de ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2.1. Prin sentința nr. 1596 din 15 martie 2018, Tribunalului București, secția a II de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civiă, de contencios administrativ și fiscal, în raport cu faptul că atât reclamanții, cât și pârâta au domiciliul, respectiv sediul, în județul Dâmbovița, astfel că opțiunea reclamanților pentru Tribunalul București, s-a făcut cu încălcarea normelor de competență.

2.2. Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 570 din 15 mai 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, având în vedere raportul de serviciu al persoanelor reprezentate de sindicatul reclamant și calitatea de funcționari publici a acestor persoane, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar pe de altă parte dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ținând cont și de dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, instanța competentă teritorial urmând a fi determinată în raport de sediul sindicatului reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorității pârâte la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 și drepturile efectiv plătite de pârâtă actualizate cu indicele de inflație, precum și emiterea de ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Sindicatul D. din Administrația Națională a Rezervelor de Stat în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul D. din Administrația Națională a Rezervelor de Stat are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, din Municipiul București, aflat în circumscripția Tribunalului București.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul Sindicatul D. din Administrația Națională a Rezervelor de Stat în numele și pentru membrii de sindicat A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială nr. 150, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.