ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2016

Decizia nr. 3543/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3945 din 16 iunie 2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei formulate de reclamantul Sindicatul Finanțe Publice Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Palatul Victoriei și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 672 din 8 septembrie, a respins excepția necompetenței materiale invocate de reclamant, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Finanțe Publice Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1)și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, în calitate de reprezentant al membrilor săi - funcționari publici, menționați în anexa la acțiune, potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin discriminare, către fiecare membru al reclamantului în parte, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflației din anul 2005 și până la data plății efective.

În concret, reclamantul a arătat că membrii săi, în calitate de funcționari publici, aveau dreptul de a beneficia, cu titlu de drepturi salariale, inclusiv de sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) [fost art. 29 alin. (1)] din Legea nr. 188/1999, pentru perioada 2004-2009, însă aceste drepturi nu le-au fost acordate, deși alți funcționari publici din aceeași structură au beneficiat de aceste drepturi.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Deci, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției specializate de contencios administrativ a tribunalului, fie de la sediul reclamantului, fie de la sediul pârâților, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, fiind învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în a cărui rază teritorială se află sediul celor trei pârâți această instanță a devenit competentă teritorial în mod exclusiv, textul legal mai sus citat interzicând în mod expres invocarea ulterioară a necompetenței teritoriale.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul Sindicatul Finanțe Publice Târgoviște și pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.