ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2018

HOTĂRÂRE
19.10.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 365 din 5 martie 2018, Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul A. al Salariaților din Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în numele și pentru membrii săi: B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în favoarea Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2171 din 8 mai 2018, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de către reclamanții B., C., D., E., F., G. prin Sindicatul A. al Salariaților din Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă (Litigii de muncă), a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cei șase membri de sindicat pentru care reclamantul Sindicatul A. al Salariaților din Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița acționează în justiție, dețin funcții contractuale, în baza contractelor de muncă încheiate, la baza emiterii deciziilor contestate fiind avute în vedere și prevederile C. muncii.

Conform art. 208 din Legea nr. 62/2011 "Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal."

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F. și G. și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2017
, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 14 decembrie 2016, a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de recla
ÎCCJ 2019-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5579/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 983 din 5 iunie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declinat co
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2024
, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița privind soluționarea dosarului x/2023, la care a fost conexat dosarul x/2023, invocată de
ÎCCJ 2024-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2095/2024
Ședința publică din data de 10 aprilie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2018-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1203/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, d
Sursă