ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 octombrie 2017, pe rolul Judecătoriei Pogoanele, petentul A., în contradictoriu cu intimata Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Informatică - Cestrin, a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x, întocmit de intimată la data de 19.09.2017.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 70 din 31 ianuarie 2018, Judecătoria Pogoanele a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.
În motivarea soluției astfel dispuse, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004, precum și Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Având în vedere calitatea petentului, angajat în cadrul Judecătoriei Pogoanele ca muncitor necalificat-fochist, Judecătoria Pogoanele a reținut că această funcție este conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și, în raport de textele de lege enunțate anterior, a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei.
2.2. Prin sentința civilă nr. 611 din 05 aprilie 2018, Judecătoria Urziceni admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
În motivarea hotărârii, instanța a apreciat că funcția de muncitor necalificat-fochist nu face parte din categoria personalului auxiliar al instanțelor de judecată, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei este determinată potrivit dispozițiilor art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, în raport de domiciliul petentului, care este situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Pogoanele.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Pogoanele, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu plângerea contravențională formulată de petentul A. împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x/19.09.2017, întocmit de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică Cestrin, prin care petentul a fost sancționat întrucât, la data de 27.07.2017, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe autostrada A2 km 144+100 m Fetești, județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Această contravenție este prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 și sancționată conform art. 8 alin. (3
2
) din același act normativ.
Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe a fost generat de calitatea petentului, angajat ca muncitor necalificat-fochist în cadrul Judecătoriei Pogoanele, fiind exprimate opinii contrare cu privire la încadrarea acestei funcții în categoria funcțiilor conexe personalului auxiliar al instanțelor de judecată, în raport de Legea nr. 567/2004.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004:
"Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.", iar potrivit art. 3 alin. (4) din același act normativ:
"Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer."
Având în vedere aceste dispoziții, Înalta Curte constată că funcția de muncitor necalificat-fochist nu face parte nici din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, nici din categoria funcțiilor conexe personalului auxiliar de specialitate, dat fiind caracterul evident limitativ al enumerării prevăzute de textele enunțate anterior. Totodată, în acord cu opinia exprimată de Judecătoria Urziceni, Înalta Curte constată că funcția ocupată de petent, prin specificul său, nu poate fi interpretată ca fiind una de specialitate a personalului instanțelor judecătorești.
Față de aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în vederea stabilirii competenței instanței de judecată, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, ci dispozițiile O.G. nr. 15/2002 și ale O.G. nr. 2/2001, în raport de care s-a constatat și sancționat fapta contravențională imputată petentului.
Potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesele-verbale încheiate în vederea constatării și sancționării contravențiilor reglementate de art. 8 din aceeași ordonanță pot fi contestate în condițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.
Dispozițiile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 stabilesc că:
"Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul."
Potrivit actelor existente la dosarul cauzei, petentul domiciliază în Orașul Pogoanele, jud. Buzău, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei în raza teritorială a căreia se află domiciliul său, respectiv Judecătoria Pogoanele.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe intimata Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Informatică - Cestrin, în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.