ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru Exercitarea Controlului Parlamentar asupra Serviciului Român de Informații, următoarele:

- Să se constate faptul, că prin modalitatea în care s-a raportat la petiția din data de 22.05.2015, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații a încălcat prevederile Ordonanței nr. 27/2002;

- Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații să fie obligată la soluționarea petiției sale din data de 22.05.2015 cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 47 din 13 ianuarie 2016, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 47 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 5 lit. b) din Hotărârea nr. 30/1993 a Parlamentului României, art. 22 din Legea nr. 51/1991 și prevederile O.G. nr. 27/2002 deoarece intimatul-pârât nu a răspuns petiției sale.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 51/1991 "orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sau libertățile sale fundamentale ca urmare a activităților specifice culegerii de informații efectuate de organele de informații sau de cele cu atribuții în domeniul securității naționale se poate adresa, potrivit legii, comisiilor parlamentare sau organelor judiciare astfel: a) comisiilor însărcinate să exercite controlul parlamentar".

Recurentul arată că, în baza acestor prevederi s-a adresat Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații și conform răspunsului pârâtei din data de 27.06.2015 urma să i se comunice cele constatate și măsurile luate.

Intimata-pârâtă Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 21.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 18.06.2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare al petiției adresate la data de 22.05.2015 Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informații, respectiv răspunsurile primite conform adreselor nr. x/23.06.2015 și nr. y/17.08.2015.

Instanța de fond a respins acțiunea dedusă judecății pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, reținând că atitudinea pârâtei nu se circumscrie ipotezei de nesoluționare a cererii reclamantului sau a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, controlul judiciar declanșat de către reclamant se întemeiază pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "persoana care se consideră vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut de art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale".

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții rezultă că, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Pentru a fi considerat act administrativ trebuie să fie astfel îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de un act unilateral de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Or, adresele nr. x/23.06.2015 și nr. y/17.08.2015 nu pot fi considerate acte administrative ce ar putea fi contestate în procedura contenciosului administrativ, deoarece le lipsește dimensiunea de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Cu privire la cea de-a doua ipoteză prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004 - nemulțumirea persoanei care se consideră vătămată de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau lipsa unui răspuns - Înalta Curte constată că refuzul autorității, apreciat ca nejustificat de către recurentul-reclamant, a fost exprimat prin intermediul adreselor emise de autoritatea pârâtă sub nr. x/23.06.2015 și nr. y/17.08.2015, iar faptul că acesta ar fi dorit alt răspuns nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Așadar, deși dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, modalitatea pretinsă de recurentul-reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat în înțelesul legii contenciosului administrativ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. art. 488 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 47 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2018.