ÎCCJ, Decizia nr. 105/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 133 din 25 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondate, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11 P din 20 septembrie 2017, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2017, și recursul declarat de A. împotriva aceleiași hotărâri și a încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 5 iulie 2017 și 13 septembrie 2017, pronunțate de aceeași secție a Consiliului Superior al Magistraturii, în același dosar.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, în condițiile art. 508 alin. (1) din același cod, va examina excepțiile tardivității formulării contestației în anulare și nulității absolute a deciziei atacate.

a) Excepția tardivității contestației în anulare

Conform dispozițiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., "Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă".

Termenul de exercitare a contestației în anulare este, deci, de 15 zile și se calculează începând de la comunicarea hotărârii atacate, dar în cadrul termenului de un an de la rămânerea definitivă a respectivei hotărâri.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că decizia atacată a fost comunicată contestatorului la 17 septembrie 2018 și că acesta a formulat contestația în anulare la data de 5 decembrie 2018, conform ștampilei poștei aplicate pe plicul de expediere, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., neexercitarea unui drept procesual în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate [art. 186 alin. (1) din același cod].

Cum formularea contestației a fost făcută cu depășirea termenului legal, de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, imperativ prevăzut de art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., iar contestatorul nu a pretins și nu a dovedit că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, Înalta Curte constată că excepția tardivității este întemeiată, urmând să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii contestației, ca tardiv formulată.

b) Excepția nulității absolute a deciziei atacate

Prin cererea înregistrată la dosar la 15 ianuarie 2019, contestatorul invocă excepția nulității absolute a deciziei atacate, întemeiată pe dispozițiile art. 176 pct. 6 și art. 245 și urm. din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare.

Potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (1) din C. proc. civ., "Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 247 alin. (1) teza întâi din același cod "Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Dispozițiile legale citate instituie regula potrivit căreia nulitățile, respectiv excepțiile absolute pot fi invocate în orice stare a judecății cauzei; se impune, așadar, potrivit legii, existența unui cadru procesual valid, pentru invocarea unei excepții de fond, așa cum este cea ridicată de către contestator.

În cauză, însă, așa cum s-a arătat mai sus - la lit. a) - instanța de judecată a apreciat ca fiind întemeiată excepția tardivității contestației în anulare, excepție de procedură absolută și peremptorie, care prevalează oricăror alte cereri sau excepții.

Cum sesizarea Înaltei Curți cu judecarea contestației în anulare este tardiv formulată, nu există, drept urmare, un cadru procesual legal, în care contestatorul să poată invoca, iar instanța de judecată să poată analiza, potrivit legii, excepția nulității absolute, motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Caracterul prioritar al soluționării excepției de tardivitate face de prisos analiza celorlalte aspecte deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, excepția nulității absolute a Deciziei civile nr. 133 din 25 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 133 din 25 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL