ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Bacău a

fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 43

alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 în raport cu prevederile constituționale.

2.Hotărârea Curții

de Apel

Prin sentința nr. 40 din

19 februarie 2013, Curtea de Apel Bacău a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006,

formulată de reclamantul R.C.B. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bacău

și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b)

din H.G. nr. 1897/2006.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că fiind vorba de acordare a unui drept, condițiile restrictive

prevăzute în art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 fac o distincție

artificială între cei care execută pedeapsa în temeiul unui mandat de executare

a pedepsei și cei care sunt privați de libertate și se află în arest preventiv în

temeiul unei alte hotărâri judecătorești.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că, întrucât durata arestului preventiv se deduce din pedeapsa

stabilită și aplicată inculpatului prin hotărârea penală definitivă, considerându-se

că retroactiv acesta a fost în executarea pedepsei închisorii pe durata arestului

preventiv, este total ilogic și irațional ca celor aflați în arest preventiv să

li se refuze dreptul la vizita intimă pe motivul că justiția nu s-a pronunțat încă

definitiv cu privire la pedeapsa pe care o vor executa în final, aceștia neavând

nicio vină cu privire la eventuala tergiversare a judecății cauzei penale.

în cauză

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs Penitenciarul Bacău, criticând sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că hotărârea Curții de Apel este lipsită de temei legal,

fiind întemeiată pe argumente contradictorii.

Astfel,

recurentul a arătat că deși prima instanță a constatat inițial că Legea nr. 275/2006

nu face distincție între persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate

în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și persoanele arestate preventiv,

totuși ulterior a constatat în cadrul argumentului regulamentului de aplicare al

legii o distincție artificială pentru cele două categorii de persoane private de

libertate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

Procedura de soluționare

a excepției de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în conformitate cu prevederile alin. (1) al acestui text, instanța în fața

căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea pe fond a litigiului, va sesiza prin încheierea motivată instanța

de contencios administrativ competentă care, potrivit dispozițiilor alin. (2); se

pronunța asupra acesteia în ședința publică, cu citarea părților și a emitentului

actului administrativ.

În cauză, Înalta Curte

constată că cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea refuzului nejustificat

al administrației Penitenciarului Bacău de a-i acorda reclamantului R.C.B., dreptul

de a beneficia de vizita intimă, în cadrul căreia s-a invocat excepția de nelegalitate

a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006

Din actele dosarului rezultă

că instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate fără ca emitentul actului

să fi fost citat în cauză, respectiv Guvernul României, și fără ca cererea să fie

comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamant și pusă în discuția

părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor

părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Necesitatea citării emitentului

actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul

nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,

afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile

art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor

de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin

orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe

în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (...)”.

Astfel, realizarea citării

și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă

a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea

și dreptul la apărare.

Principiul contradictorialității

presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției

părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire

la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu

să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient

ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil

ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor

și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens, judecătorul

nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,

iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune

amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.

Nu în ultimul rând, citarea

și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea

dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O.

Neprocedând în acest mod,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a

fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui

nelegalitate s-a invocat, respectiv Guvernul României.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și

art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Penitenciarul Bacău împotriva sentinței nr. 40/2013 din 19 februarie 2013 a Curții

de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2014.