ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Curtea de Apel Bacău a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 în raport cu prevederile constituționale. 2.Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 40 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bacău a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, formulată de reclamantul R.C.B. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Bacău și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G.

nr. 1897/2006. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că fiind vorba de acordare a unui drept, condițiile restrictive prevăzute în art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 fac o distincție artificială între cei care execută pedeapsa în temeiul unui mandat de executare a pedepsei și cei care sunt privați de libertate și se află în arest preventiv în temeiul unei alte hotărâri judecătorești.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, întrucât durata arestului preventiv se deduce din pedeapsa stabilită și aplicată inculpatului prin hotărârea penală definitivă, considerându-se că retroactiv acesta a fost în executarea pedepsei închisorii pe durata arestului preventiv, este total ilogic și irațional ca celor aflați în arest preventiv să li se refuze dreptul la vizita intimă pe motivul că justiția nu s-a pronunțat încă definitiv cu privire la pedeapsa pe care o vor executa în final, aceștia neavând nicio vină cu privire la eventuala tergiversare a judecății cauzei penale. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs Penitenciarul Bacău, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea Curții de Apel este lipsită de temei legal, fiind întemeiată pe argumente contradictorii. Astfel, recurentul a arătat că deși prima instanță a constatat inițial că Legea nr. 275/2006 nu face distincție între persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și persoanele arestate preventiv, totuși ulterior a constatat în cadrul argumentului regulamentului de aplicare al legii o distincție artificială pentru cele două categorii de persoane private de libertate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare. Procedura de soluționare a excepției de nelegalitate este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu prevederile alin. (1) al acestui text, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea pe fond a litigiului, va sesiza prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă care, potrivit dispozițiilor alin. (2); se pronunța asupra acesteia în ședința publică, cu citarea părților și a emitentului actului administrativ.

În cauză, Înalta Curte constată că cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea refuzului nejustificat al administrației Penitenciarului Bacău de a-i acorda reclamantului R.C.B., dreptul de a beneficia de vizita intimă, în cadrul căreia s-a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 1897/2006 Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, respectiv Guvernul României, și fără ca cererea să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamant și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (...)”. Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui nelegalitate s-a invocat, respectiv Guvernul României.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Penitenciarul Bacău împotriva sentinței nr. 40/2013 din 19 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.