ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 560/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10 noiembrie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Nucarilor, suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 16 octombrie 2017 privind creanțele datorate bugetului local, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la emiterea adreselor de ridicare a popririlor înființate prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii nr. 8082 din 16 octombrie 2017 la B. și prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii nr. 8083 din 16 octombrie 2017 la C., precum și a oricărei alte popriri înființate până la data pronunțării hotărârii de suspendare.

Pârâta Comuna Valea Nucarilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității primului petit, pentru nedepunerea cauțiunii, aceeași excepție fiind invocată și în ceea ce privește petitul doi, în raport cu dispozițiile art. 214 din Codul de procedură fiscală.

Reclamanta a formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinare, învederând că a achitat cauțiunea în cuantumul stabilit de instanță, și solicită respingerea excepției inadmisibilității petitului doi, justificat prin prisma eficienței soluției de admitere a petitului I, care, dacă nu ar fi însoțită de măsura ridicării popririi, ar rămâne fără efect.

Prin Sentința civilă nr. 14 din 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Nucarilor și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 16 octombrie 2017 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, a admis excepția inadmisibilității petitului II al acțiunii, pe care l-a respins ca atare și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1550 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva Sentinței civile nr. 14 din 18 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comuna Valea Nucarilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate doar cu privire la suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 16 octombrie 2017.

În motivarea recursului arată că măsura suspendării actului administrativ este nefondată, întrucât Decizia de impunere nr. x din 16 octombrie 2017 nu are drept temei legal Decizia nr. 5/2014 a Comisiei Fiscale Centrale, ci reprezintă o aplicare a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, astfel că organul fiscal a apreciat că bunurile deținute de reclamantă, respectiv ansamblul format fundație și turnul de susținere a turbinelor eoliene, reprezintă clădire supusă impozitului pe clădiri.

Mai arată că la includerea acestui ansamblu în noțiunea de clădire a contribuit și faptul că în interiorul turnului de susținere se găsește o încăpere în care sunt adăpostite instalații și echipamente, iar încăperea are pereți și acoperiș.

Referitor la condiția pagubei iminente, consideră că în aprecierea acesteia nu poate fi avut în vedere exclusiv cuantumul creanței în discuție. Mai susține că, deși se invocă imposibilitatea de plată a furnizorilor, intimata-reclamantă nu a adus dovezi concrete în acest sens.

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ și că turnurile eoliene nu pot fi incluse în noțiunea de clădire nici în ipoteza dispozițiilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal și nici în cea a art. 453 din noul Codul fiscal.

Mai arată că, dată fiind interpretarea organului fiscal, există îndoieli în privința legalității deciziei de impunere, dar aceste îndoieli rezultă și din emiterea acestui act administrativ cu încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (2) lit. g) și alin. (6) Codul de procedură fiscală, precum și din lipsa ștampilei ce ar fi trebuit aplicată pe actul administrativ.

Susține că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, în condițiile în care actul administrativ a cărui suspendare se solicită este executoriu, iar executarea unei creanțe într-un asemenea cuantum ar putea conduce la blocarea activității sale economice și la eliminarea societății de pe piața de energie. Pe de altă parte, arată că toți participanții la piața angro de energie electrică racordați la Sistemul Electric Național sunt obligați să își asume responsabilitatea financiară față de Transelectrica pentru dezechilibrele produse prin abateri între producția programată și cea realizată sau între schimburile programate și cele realizate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Nucarilor, suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 16 octombrie 2017 privind creanțele datorate bugetului local, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anulare și obligarea pârâtei la emiterea adreselor de ridicare a popririlor înființate prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii nr. 8082 din 16 octombrie 2017 la B. și prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii nr. 8083 din 16 octombrie 2017 la C., precum și a oricărei alte popriri înființate până la data pronunțării hotărârii de suspendare.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul formulat de pârâta Comuna Valea Nucarilor a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica formulată pe această cale vizând doar soluția dată cu privire la suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 16 octombrie 2017.

Această decizie a fost emisă de pârâta Comuna Valea Nucarilor, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 16 octombrie 2017, stabilind în sarcina societății obligații fiscale în cuantum de 1.844.789,82 RON, din care 1.194.882 RON - debit principal și 649.907,82 RON - accesorii calculate până la data de 3 octombrie 2017, cu titlul de impozit clădire, pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene.

La aceeași dată și în baza deciziei de impunere contestate, pârâta a emis și Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 16 octombrie 2017 prin înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor reclamantei și a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile, reprezentate de turbinele eoliene, precum și a bunurilor mobile deținute de reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității acestuia, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speță, se constată că aspectul litigios poartă asupra încadrării în noțiunea de "clădire" a turnurilor de susținere ale turbinelor eoliene, organul fiscal apreciind că se impune impozitarea acestora ca atare.

În acest sens, în completarea celor dispuse de art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, Comisia Fiscală Centrală a emis Decizia nr. 5/2014, prin care a decis că:

"Turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje și echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcție de încadrarea în grupa 1 - Construcții, respectiv în grupa 2 - Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Asupra acestui aspect în mod corect a reținut instanța de fond că argumentația juridică a pârâtei, conținută în Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 și în O.M.P.F. nr. 1210/2014, a fost contrazisă de Curtea de Apel București, care prin Sentința civilă nr. 3284 din 25 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a anulat atât Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, cât și O.M.P.F. nr. 1210/2014, reținând cu putere de lucru judecat provizorie că turnul de susținere al turbinei eoliene nu constituie o "clădire" în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

Înalta Curte apreciază că acest fapt constituie, la o analiză sumară a legalității actului administrativ fiscal, un caz bine justificat, câtă vreme divergențele în interpretarea noțiunii de "clădire" au condus la stabilirea creanței ce face obiectul titlului executoriu contestat.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și această condiție este îndeplinită, raportat la efectul imediat al deciziei a cărei suspendare a fost solicitată, precum și la cuantumul sumei stabilite prin Decizia de impunere și prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

De asemenea, se impune a se lua în considerare și specificul activității societății intimate, blocarea activității acesteia putându-i cauza pierderi imposibil de recuperat ulterior.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

De altfel, motivele de recurs invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

Prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Comuna Valea Nucarilor împotriva Sentinței civile nr. 14 din 18 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Având în vedere soluția astfel pronunțată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comuna Valea Nucarilor împotriva Sentinței civile nr. 14 din 18 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM