ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1106/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 10 octombrie 2018, Municipiul Bistrița a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 29/A din 29 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2004, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865.

În susținerea motivului de revizuire invocat, revizuentul a arătat că Sentința civilă nr. 2165/2004 a Judecătoriei Bistrița a fost menținută prin Decizia civilă nr. 29/A/2005 a Curții de Apel Cluj în considerarea faptului că hotărârea penală de condamnare a lui A. nu ar conține dispoziții referitoare la confiscarea averii acestuia. Or, din înscrisurile depuse în sprijinul prezentei cereri de revizuire rezultă că, în realitate, Sentința penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj statua în mod expres cu privire la confiscarea averii condamnatului.

A mai arătat revizuentul că înscrisurile i-au parvenit doar la 1 octombrie 2018, când acestea i-au fost comunicate de Ministerul Finanțelor Publice.

În cauză a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, în interesul revizuentei, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea cererii de revizuire.

În ședința de judecată din 15 ianuarie 2019, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție, dispunând respingerea acesteia, în considerarea faptului că Statul Român nu justifică interesul de a interveni, cerut de art. 49 alin. (1) C. proc. civ. 1865, câtă vreme imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Municipiului Bistrița, iar acesta este un subiect de drept distinct și autonom de Statul Român, având propriul patrimoniu.

În aceeași ședință de judecată a fost respinsă și excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatele B. și C., pentru motivele arătate în partea introductivă a deciziei.

Prin Decizia civilă nr. 1/A din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul Bistrița, prin primar și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimatele B. și C.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. 1865, revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (...)".

Admisibilitatea unei cereri de revizuire, întemeiată pe textul legal citat, poate fi dispusă numai dacă, în mod cumulativ, sunt îndeplinite și următoarele condiții: înscrisul nou înfățișat să aibă, prin el însuși, caracter doveditor, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire, ar fi condus la o altă soluție; partea care înfățișează înscrisul să facă dovada să s-a aflat în imposibilitate de a-l prezenta pe parcursul judecății, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voința sa, care a împiedicat-o să-l înfățișeze instanței.

Sintagma "împrejurare mai presus de voința sa", evocată de textul legal, are în vedere situații cu adevărat excepționale, care, în mod obiectiv și pe deplin scuzabil, au împiedicat revizuentul să prezinte pe timpul judecății înscrisul ori, după caz, să solicite instanței de judecată luarea măsurilor legale de obținere a lui, în sensul prevederilor art. 172 - 176 C. proc. civ. 1865.

Când, însă, asemenea împrejurări nu au existat, partea interesată putând, cu un plus de diligență, să cunoască și să dobândească înscrisul, nu s-ar mai putea considera că a existat o împrejurare mai presus de voința părții, căci legea nu protejează pasivitatea procesuală sau insuficienta stăruință pentru cunoașterea și înfățișarea tuturor înscrisurilor concludente în soluționarea unei cauze.

Cu atât mai mult, atunci când este vorba despre un înscris emanând de la o autoritate publică precum o hotărâre judecătorească, posibilitatea părților de a-l cunoaște și obține este și mai ridicată, devenind imposibil de scuzat atitudinea părții care, deși din probele aflate la dosarul cauzei aflase de existența înscrisului, nu a încercat să-l obțină în integralitatea lui, făcând cuvenitele demersuri către autoritățile care îl dețineau, ci s-a mulțumit cu un extras din acesta.

Exigența cu care legea reglementează acest caz de revizuire își are o firească rațiune în faptul că securitatea circuitului juridic civil, înțeleasă ca garanție a stabilității situațiilor juridice create prin hotărârii judecătorești definitive și/sau irevocabile, impune ca modificarea unor astfel de hotărâri să reprezinte un fapt excepțional, întemeiat pe împrejurări care exclud o culpă a revizuentului.

În prezenta cerere de revizuire, această din urmă situație este incidentă, căci înscrisul afirmat ca nou de revizuentă este reprezentat de Sentința penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj. Or, așa cum cu claritate rezultă din considerentele deciziei civile atacate cu revizuire, la dosarul cauzei s-a aflat "extrasul din Hotărârea penală de condamnare (...) care (...) nu conține dispoziții referitoare la confiscarea averii, neconținând dispoziții referitoare la art. 3 alin. (6) din lege, ci doar la art. 3 alin. (1) și alin. (5) și nici dispoziții referitoare la executare privind bunurile soției, respectiv ale art. 16 alin. (2)".

Astfel fiind, nu încape nicio îndoială că diligenta purtare a procesului de către actualul revizuent impunea ca acesta să obțină sau să încerce să obțină, inclusiv cu ajutorul instanței de judecată, dacă era cazul, copia integrală a Sentinței penale nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, iar nu să se mulțumească cu cele arătate în extrasul din sentință.

Nu s-a făcut dovada că revizuentul ar fi încercat, în procesul în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire, să obțină în integralitate sentința penală sus-evocată sau o copie a acesteia, astfel încât, să se poată reține că, deși revizuentul a făcut toate demersurile ce stăteau în puterea sa, s-a aflat în imposibilitate de a obține respectiva sentință.

Față de cele ce preced, Curtea a constatat că nu este îndeplinită cerința ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voința revizuentului sau că ar fi fost reținut de partea potrivnică.

Împotriva Deciziei civile nr. 1 A din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs revizuentul Municipiul Bistrița, prin primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, criticând atât soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie, cât și pe aceea de respingere a cererii de revizuire.

În ceea ce privește soluția instanței vizând respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, contrar argumentului instanței, potrivit căruia nu este îndeplinită condiția vizând justificarea interesului, recurentul a arătat că, prin Decizia civilă nr. 29/A din 29 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, Curtea de Apel Cluj a constatat nevalabilitatea titlului statului, arătând în concret că:

"(...) înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în discuție s-a dispus în baza Sentinței nr. 8/1946 a Tribunalului Popular Cluj și a dispozițiilor Legii nr. 312/1945, iar în condițiile ar. 3 alin. (6) din aceeași lege, pe lângă pedepsele principale se pronunță și confiscarea averii în folosul statului, cu titlu de despăgubiri ca pedeapsă complementară. Pedeapsa confiscării averii este în dezacord cu dispozițiile art. 15 din Constituția României din 1923 (text preluat și de Constituția din 1938), care prevăd că nicio lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor, situație față de care trecerea la stat a imobilului aparținând defunctului A. s-a făcut cu încălcarea Constituției, fără titlu valabil (...)".

Așa fiind, susține recurentul, prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a recunoscut, clar și distinct, interesul statului care, în prezentul litigiu, repune în discuție temeinicia propriului titlu, reprezentat de Legea nr. 312/1945.

În situația admiterii cererii de revizuire prin prisma unei soluții circumstanțiate de noile informații și documente vizând valabilitatea titlului statului și care nu au putut fi înfățișate, în mod obiectiv, la momentul judecării pricinii în care a fost pronunțată decizia revizuibilă, consecința juridică ar fi repunerea părților în situația anterioară pronunțării soluției ce constituie obiect al cererii de revizuire, Statul Român redevenind proprietar al imobilului.

Nu în ultimul rând, interesul Statului Român de a promova prezenta cerere reiese și din dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, dispoziții reluate și de art. 223 alin. (1) C. civ., potrivit cărora Statul participă în justiție, ca titular de drepturi și obligații, în nume propriu, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prevederile indicate se raportează la cele ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

În speță, fiind vorba despre prejudicierea proprietății publice, prin constatarea nevalabilității titlului statului privind imobilul preluat în temeiul actului normativ sus indicat, de la defunctul A., Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, justifică interesul vizând intervenția accesorie, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate publică.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de revizuire, recurentul arată că autorul intimaților, A., a fost condamnat prin hotărârea nr. 8/1946 a Tribunalului Poporului Cluj la 5 de ani de detenție simplă pentru "crima de război" prevăzută de art. 2 lit. f) din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război.

Totodată, prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 3 alin. ultim din Legea nr. 312/1945, s-a dispus confiscarea întregii averi în folosul statului, cu titlu de despăgubiri.

Din cuprinsul extrasului hotărârii penale, aflat la dosarul cauzei, nu rezultă faptul că a fost dispusă și măsura confiscării averii lui A., motiv pentru care instanțele au apreciat că, în speță, valabilitatea titlului statului nu poate fi reținută, prin raportare la modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea acestuia.

Extrasul hotărârii penale, în raport de care s-a apreciat asupra valabilității titlului statului, nu poate constitui dovada determinantă care a stat la baza pronunțării hotărârii, pe de-o parte, iar pe de altă parte, în lipsa hotărârii penale, în integralitatea ei, nici instanța de judecată nu avea posibilitatea aprecierii obiective asupra veridicității măsurii confiscării dispuse prin Hotărârea penală nr. 8/1946, pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj.

Recurentul mai arată că nu poate fi reținut accesul facil la înscrisul determinant, obiect ai prezentei revizuiri, motivat, mai ales, de împrejurarea că acesta emană de la o autoritate publică, în speță Tribunalul Poporului Cluj, deoarece, potrivit adresei nr. x/22 februarie 2019 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, "(...) dosarul de grup din fondul penal x (F.P. 40029 București) 30 vol., a fost preluat de către C.N.S.A.S. de la Serviciul Român de Informații în data de 22.12.2006 (...)".

Așa fiind, Decizia civilă nr. 29/A din 29 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x, rămasă irevocabilă la data de 25 ianuarie 2006, a fost pronunțată anterior datei de 22 decembrie 2006, de la care Hotărârea nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj a fost declasificată prin intermediul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Municipiul Bistrița, prin primar a intrat în posesia înscrisului doveditor, constând în copia integrală a hotărârii penale a Tribunalului poporului Cluj nr. 8/1946, în care se statuează expres dispoziția vizând confiscarea averii condamnatului A. (antecesorul intimaților B., D. și C.) abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa din 27 septembrie 2018 a Ministerului Finanțelor Publice și înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița cu nr. x din 1 octombrie 2018.

Astfel, concluzionează recurentul, se impune a se constata faptul că în mod eronat instanța a reținut că nu este îndeplinită cerința ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voința revizuentului, fiind evident că nu se poate reține lipsa de diligență a acestuia, raportat la împrejurările concrete expuse mai sus.

Recurentul Municipiul Bistrița a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, în dezvoltarea căruia a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, deoarece instanța a reținut, în mod eronat, că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul legal menționat.

În opinia recurentului, a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voința sa care a împiedicat-o în mod obiectiv și pe deplin scuzabil să prezinte înscrisul doveditor care ar fi dus la pronunțarea unei alte soluții.

Recurentul arată că a intrat în posesia înscrisului doveditor, constând în copia integrală a hotărârii penale a Tribunalului poporului Cluj nr. 8/1946, în care se statuează expres dispoziția vizând confiscarea averii condamnatului A. (antecesorul intimaților B., D. și C.), abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. x din 27 septembrie 2018, înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița cu nr. x din 1 octombrie 2018.

Împrejurarea că înscrisurile doveditoare i-au parvenit doar la data de 1 octombrie 2018, este una obiectivă, mai presus de voința sa.

Din adresa C.N.S.A.S nr. x/22 februarie 2019 comunicată Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că dosarul nr. x a fost preluat de la S.R.I. la o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la data de 22 decembrie 2006.

În speță, nu este vorba de o hotărâre judecătorească aflată în arhiva unei instanțe ci este vorba de o hotărâre pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj, anul 1946, în dosarul penal nr. x, aflat în arhivele C.N.S.A.S.

Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul căruia s-a criticat soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie, este nefondat.

Recurentul își motivează interesul de a interveni în cauză prin aceea că hotărârea a cărei revizuire se solicită a constatat nevalabilitatea titlului statului, ceea ce semnifică recunoașterea interesului pe care îl are statul, în prezentul litigiu, de a repune în discuție temeinicia propriului titlu, reprezentat de Legea nr. 312/1945.

Susținând acest argument, recurentul ignoră faptul că, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. 1865, în cadrul cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege prin raportare la motivul de revizuire invocat, instanța nefiind învestită cu reanalizarea fondului pricinii.

Recurentul tinde, prin modul în care își motivează interesul de a interveni în cauză, să obțină o rejudecare a capătului de cerere referitor la constatarea nevalabilității titlului statului, ceea ce este inadmisibil, deoarece, așa cum s-a arătat, instanța învestită cu cererea de revizuire nu rejudecă fondul, ci verifică admisibilitatea acesteia.

Recurentul nu poate invoca în revizuire un drept propriu, derivat dintr-un titlu asupra imobilului, deoarece un asemenea drept putea fi invocat și valorificat numai în cadrul procesului de fond, iar intervenția principală, în interes propriu (așa cum se impune a fi calificată o cerere prin care se solicită instanței protejarea unui drept real propriu asupra bunului ce formează obiectul litigiului), în cadrul revizuirii, este incompatibilă cu procedura de soluționare a acestei căi extraordinare de atac.

Concluzionând, Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este corectă.

În această situație, criticile formulate de acest recurent, referitoare la condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire promovate de revizuentul Municipiul Bistrița, prin Primar, sunt neavenite, întrucât recurentul nu are calitatea de parte în cadrul cererii de revizuire, cererea sa de intervenție fiind în mod corect respinsă.

Recursul declarat de recurentul Municipiul Bistrița, care a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, este nefondat, curtea de apel reținând în mod corect faptul că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul doveditor invocat de revizuent să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voința acestuia.

Recurentul arată că a intrat în posesia înscrisului abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. x din 27 septembrie 2018, înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița cu nr. x din 1 octombrie 2018 și că, din adresa C.N.S.A.S nr. x/22 februarie 2019 comunicată Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că dosarul nr. x a fost preluat de la S.R.I. la o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la data de 22 decembrie 2006.

Prin motivele de recurs, recurentul nu aduce nici un contraargument față de motivarea curții de apel, care a reținut că sintagma "împrejurare mai presus de voința sa", evocată de textul legal, are în vedere situații cu adevărat excepționale, care, în mod obiectiv și pe deplin scuzabil, au împiedicat revizuentul să prezinte pe timpul judecății înscrisul ori, după caz, să solicite instanței de judecată luarea măsurilor legale de obținere a lui, în sensul prevederilor art. 172 - 176 C. proc. civ. 1865.

În speță, recurentul revizuent nu arată care ar fi acea situație excepțională care l-ar fi împiedicat să solicite și să obțină Sentința penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, în format integral, chiar și cu concursul instanței de judecată, în cursul procesului finalizat cu hotărârea ce se cere a fi revizuită.

Art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 are în vedere ipoteza în care "s-au descoperit înscrisuri doveditoare (...)", ceea ce presupune ca înscrisul să fie nou, adică partea să-l fi descoperit după finalizarea procesului. Or, revizuentul cunoștea existența Sentinței penale nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj și nu a făcut nici un demers, în cursul procesului de fond, pentru a obține și a se depune la dosar hotărârea respectivă, în integralitatea sa.

Astfel cum judicios a reținut curtea de apel în considerentele deciziei recurate, legea nu protejează pasivitatea procesuală sau insuficienta stăruință pentru cunoașterea și înfățișarea tuturor înscrisurilor concludente în soluționarea unei cauze, așa încât nu se poate reține existența unei situații excepționale atunci când partea interesată ar fi putut, cu un plus de diligență, să cunoască și să dobândească înscrisul.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865, recursurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, iar în temeiul art. 274 alin. (1) din același cod, având în vedere că intimații au făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală (4.000 RON onorariul de avocat, 270,33 RON cheltuieli de transport și 7,80 RON tarif pentru expedierea actelor de procedură), s-a dispus obligarea recurenților, în solidar, la plata acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Municipiul Bistrița prin Primar și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 1 A din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenții Municipiul Bistrița, prin Primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata, în solidar, a sumei de 4.278,13 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele B. și C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - CL