ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1092/2003, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2002, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Reghin, str. x, jud. Mureș, înscris în C.F. nr. x Reghin, nr. top x, compus din casă și teren în suprafață de 281 mp.
Apelul formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 1092/2003, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2002 a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2004/C.
Prin Decizia civilă nr. 1065, pronunțată la 1 februarie 2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2004, în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2004/C, a fost trimis, spre competentă soluționare, Curții de Apel Târgu Mureș.
S-a reținut în motivare că, prin derogare de la prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, legiuitorul a statuat în art. II din Legea nr. 219/2005 că, atât în primă instanță cât și în căile de atac, proceselor în curs de judecată li se aplică normele de competență prevăzute de prezenta lege.
Chiar dacă instanțele erau legal învestite cu soluționarea unor cauze, în primă instanță sau în căile de atac, în temeiul normelor tranzitorii menționate, schimbarea normelor de competență este de imediată aplicare și proceselor în curs, cu consecința că instanța învestită conform regulilor de competență anterioare urmează să se deînvestească și să trimită dosarul la instanța competentă potrivit legii noi.
Învestită prin declinare cu soluționarea recursului, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia civilă nr. 992/R din 30 iunie 2006, a respins recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2004/C.
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la 1 iulie 2019, sub nr. x/2019, revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. x/2004/C al Curții de Apel Târgu Mureș, schimbarea hotărârii atacate și admiterea apelului declarat de Statul Român împotriva Sentinței civile nr. 1092/2003 a Judecătoriei Reghin.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că Hotărârea penală nr. 8/1946 pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj este un înscris nou, care nu a fost înfățișat în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
În acest sens, revizuentul a arătat că despre această hotărâre penală se face referire în cartea funciară nr. x Reghin, însă aceasta nu putea fi obținută prin diligențe obișnuite. Dacă această hotărâre ar fi fost cunoscută de instanța de apel, calea de atac promovată de Statul Român ar fi fost admisă, întrucât imobilul în discuție nu făcea obiectul Legii nr. 10/2001.
În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 517/A din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei civile nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2004/C.
A fost obligat revizuentul la plata către intimatul B. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr. 517/A din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, revizuentul Statul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs, cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 9 decembrie 2019.
În cadrul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că, în mod greșit, s-a apreciat neîndeplinită condiția referitoare la imposibilitatea prezentării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, întrucât la data dezbaterii cauzei în primă instanță, apel și recurs, revizuentul nu avea acces la datele din dosarele Serviciului Român de Informații și până la predarea documentelor către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acestea erau încadrate în categoria informațiilor clasificate.
La termenul din 23 ianuarie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale de soluționare a cauzei și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând excepția invocată, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul pendinte este formulat împotriva Deciziei civile nr. 517/A din 31 octombrie 2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei civile nr. 378/A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2004/C.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că Decizia civilă nr. 378/A din 27 mai 2004 a fost pronunțată în apel, de către Curtea de Apel Târgu Mureș, iar recursul formulat împotriva deciziei din apel a fost soluționat tot de către Curtea de Apel Târgu Mureș, ca urmare a declinării competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, prin Decizia civilă nr. 1065, pronunțată la 1 februarie 2006.
Potrivit art. II, alin. (3) din Legea nr. 219/2005, Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.
Ca atare, se constată că, la momentul judecării recursului împotriva Deciziei civile nr. 378/A din 27 mai 2004, fusese modificată norma de competență în ceea ce privește recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în apel, în ipoteza în care pricina a fost soluționată în primă instanță de judecătorie, în sensul că acestea revin spre soluționare Curților de Apel, potrivit art. 3 alin. (3) C. proc. civ.
În aplicarea dispozițiilor menționate anterior, recursul împotriva respectivei decizii a fost soluționat prin Decizia nr. 992/R din 30 iunie 2006, pronunțată tot de Curtea de Apel Târgu Mureș, redevenită instanță competentă.
Competența de soluționare a cererii de revizuire revine, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, instanței care a dat hotărârea rămasă definitivă, în speță, Curții de Apel Târgu Mureș.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În cauza pendinte, hotărârea revizuită este supusă recursului, astfel încât și hotărârea dată asupra revizuirii este supusă acestei căi extraordinare de atac.
Recursul declarat împotriva hotărârii date în primă instanță asupra revizuirii se judecă de instanța competentă material a soluționa recursul declarat împotriva deciziei supuse revizuirii și care, de altfel, a pronunțat în cauză Decizia irevocabilă nr. 992/R din 30 iunie 2006, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș.
Prin urmare, în aplicarea textelor legale anterior enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția necompetenței sale materiale și, în temeiul art. 158 și art. 159 alin. (1) C. proc. civ., declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 517A din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - CL