ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2010

Asupra conflictului

negativ de competența de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea

formulată de executorul judecătoresc I.V.P., din circumscripția Judecătoriei Carei,

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, s-a solicitat încuviințarea executării silite cerută de creditoarea

SC S.E.A.C.I.D. SRL împotriva debitoarei U.A.T. Comuna Sanislău.

și de drept pe care se întemeiază cererea.

Cererea de

încuviințare a executării silite a fost formulată în baza titlului executoriu,

constând în sentința civilă nr. 190/ CA, pronunțată în Dosarul nr. 19/62/2009

de secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Brașov.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ., art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004

și Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 a Curții Constituționale a României.

Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea

pronunțată în Camera de consiliu din data de 16 septembrie 2009 pronunțată în Dosarul

nr. 7057/62/2009 de secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a Tribunalului Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Brașov și s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Carei.

S-a reținut că în

baza prevederilor art. 373, art. 373

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

instanța competentă să soluționeze cererile de încuviințare silită este

judecătoria în circumscripția Careia se face executarea.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs creditoarea SC S.E.A.C.I.D. SRL.

de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 775/

R pronunțată la data de 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul ca nefondat cu motivarea

că din coroborarea art. 14 din O.U.G. nr. 119/2007 cu art. 373, art. 373

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ. se ajunge la concluzia că instanța competentă să

soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este judecătoria în

circumscripția Careia se face executarea.

Cauza a fost

înregistrată la Judecătoria Carei sub Dosar nr. 7057/62/2009.

Judecătoriei Carei.

Prin încheierea din

15 decembrie 2009, pronunțată în Camera de Consiliu, Judecătoria Carei a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal.

Totodată s-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza pentru

soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

S-a reținut că titlul

executoriu constă în sentința civilă nr. 190/ CA pronunțată în Dosarul nr. 19/62/2009

de Tribunalului Brașov, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

completul care a judecat cauza având specializarea „contencios administrativ”.

A mai reținut

Judecătoria Carei că în cauză sunt aplicabile dispoziții derogatorii de la

dreptul comun - reprezentat de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. - și anume art.

2 alin. (1) lit. ț) raportat la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, care prevăd că instanța de contencios administrativ

este competentă să soluționeze orice litigii legate de executarea contractului

administrativ, iar în materia contenciosului administrativ instanța de

executare este instanța care a soluționat fondul litigiului.

A concluzionat

Judecătoria Carei în sensul că, în funcție de ramura de drept care

reglementează raportul juridic care a generat obligația, acțiunea care are ca

obiect somația de plată poate fi civilă, comercială sau de contencios

administrativ, dar în cazul de față, în speța rezultând neîndoielnic faptul că

acțiunea a fost soluționată în baza Legii nr. 554/2004, în raport de acest act

normativ trebuind să se stabilească instanța competentă să soluționeze cererea

de încuviințare a executării silite, ci nu în raport de O.U.G. nr. 119/2007.

instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență.

În temeiul art. 22 C.

proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Carei.

6.1. În speță, se

pune problema competenței materiale în soluționarea unei cereri de executare

silită a unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță specializată în

soluționarea acțiunilor de contencios administrativ, în temeiul O.U.G. nr. 119/2007.

Prin sentința civilă nr.

190/ CA din 23 februarie 2009 a fost somat debitorul U.A.T. Comuna Sanislău, ca

în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei SC

S.E.A.C.I.D. SRL suma de 5.489,32 lei cu titlu de contravaloare servicii

prestate, suma de 8.616,4 lei cu titlu de penalități calculate până la data de

30 octombrie 2008 și, în continuare, penalități de 1% pe zi de întârziere

calculate la debitul principal până la data achitării debitului, plus 39,3 lei

cheltuieli de judecată.

6.2. Art. 2 alin. (1)

lit. ț) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, definește instanța de

executare ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ”.

Dispozițiile sus-menționate

se corelează cu cele prevăzute la art. 24 și art. 25 din același act normativ.

Astfel, instanța de

executare este identică cu instanța care a pronunțat fondul litigiului de

contencios administrativ numai în situația în care autoritatea publică a fost

obligată:

- să încheie, să

înlocuiască sau să modifice un act administrativ;

- să efectueze

anumite operațiuni administrative.

Instanța de

executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancțiunea și despăgubirile

prevăzute la art. 24 alin. (2) din Lege.

6.3. Cererea de

executare silită în discuție privește executarea silită a unor sume de bani,

iar sentința civilă nr. 190/ CA din 23 februarie 2009 nu a soluționat fondul

litigiului de contencios administrativ, fiind o hotărâre de încuviințare a

somației de plată.

6.4. În privința

executării silite a sumelor de bani reprezentând debite, O.U.G. nr. 119/2007 nu

conține norme derogatorii.

Indiferent dacă

somația de plată este soluționată de o instanță de contencios administrativ,

potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 119/2007 împotriva executării silite a

ordonanței de plată, debitorul poate face contestație la executare potrivit

dreptului comun, care, conform art. 373 C. proc. civ. este judecătoria.

6.5. Pe calea cererii

de încuviințare a executării silite și a contestației la executare propriu-zisă

nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare, de unde

rezultă că nu se cenzurează dispozițiile unei hotărâri judecătorești

irevocabile pronunțate de o instanță superioară.

6.6. Judecătoria

Carei prin pronunțarea Încheierii din 15 decembrie 2009 a încălcat nu numai

normele de competență stabilite prin O.U.G. nr. 119/ 2007, dar și prevederile art.

315 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Judecătoria nu mai

putea invoca excepția de necompetență materială, în condițiile în care prin

Decizia nr. 775/ R din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, ca instanță ce

a soluționat recursul formulat împotriva sentinței de declinare a competenței,

a respins recursul și a constatat că sentința de declinare a competenței în

favoarea Judecătoriei Carei este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC S.E.A.C.I.D. SRL și

debitoarea U.A.T. Comuna Sanislău, în favoarea Judecătoriei Carei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2010.