Decizia nr. 1738/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 19/62/2009

Obiectul acțiunii. Prin cererea formulată de executorul judecătoresc I.V.P., din circumscripția Judecătoriei Carei, înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat încuviințarea executării silite cerută de creditoarea SC S.E.A.C.I.D. SRL împotriva debitoarei U.A.T. Comuna Sanislău.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată în baza titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 190/ CA, pronunțată în Dosarul nr. 19/62/2009 de secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov. În drept s-au invocat dispozițiile art. 373 1 C. proc. civ., art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 a Curții Constituționale a României.

Hotărârea Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu din data de 16 septembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 7057/62/2009 de secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei. S-a reținut că în baza prevederilor art. 373, art. 373 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererile de încuviințare silită este judecătoria în circumscripția Careia se face executarea. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea SC S.E.A.C.I.D. SRL.

Hotărârea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Decizia nr. 775/ R pronunțată la data de 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul ca nefondat cu motivarea că din coroborarea art. 14 din O.U.G. nr. 119/2007 cu art. 373, art. 373 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se ajunge la concluzia că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este judecătoria în circumscripția Careia se face executarea. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Carei sub Dosar nr. 7057/62/2009.

Hotărârea Judecătoriei Carei. Prin încheierea din 15 decembrie 2009, pronunțată în Camera de Consiliu, Judecătoria Carei a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza pentru soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. S-a reținut că titlul executoriu constă în sentința civilă nr. 190/ CA pronunțată în Dosarul nr. 19/62/2009 de Tribunalului Brașov, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, completul care a judecat cauza având specializarea „contencios administrativ”. A mai reținut Judecătoria Carei că în cauză sunt aplicabile dispoziții derogatorii de la dreptul comun - reprezentat de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. - și anume art. 2 alin. (1) lit. ț) raportat la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze orice litigii legate de executarea contractului administrativ, iar în materia contenciosului administrativ instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului. A concluzionat Judecătoria Carei în sensul că, în funcție de ramura de drept care reglementează raportul juridic care a generat obligația, acțiunea care are ca obiect somația de plată poate fi civilă, comercială sau de contencios administrativ, dar în cazul de față, în speța rezultând neîndoielnic faptul că acțiunea a fost soluționată în baza Legii nr. 554/2004, în raport de acest act normativ trebuind să se stabilească instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, ci nu în raport de O.U.G. nr. 119/2007.

Considerentele instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență. În temeiul art. 22 C. proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei. 6.1. În speță, se pune problema competenței materiale în soluționarea unei cereri de executare silită a unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță specializată în soluționarea acțiunilor de contencios administrativ, în temeiul O.U.G. nr. 119/2007. Prin sentința civilă nr. 190/ CA din 23 februarie 2009 a fost somat debitorul U.A.T. Comuna Sanislău, ca în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei SC S.E.A.C.I.D. SRL suma de 5.489,32 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate, suma de 8.616,4 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 30 octombrie 2008 și, în continuare, penalități de 1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal până la data achitării debitului, plus 39,3 lei cheltuieli de judecată. 6.2. Art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, definește instanța de executare ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ”. Dispozițiile sus-menționate se corelează cu cele prevăzute la art. 24 și art. 25 din același act normativ. Astfel, instanța de executare este identică cu instanța care a pronunțat fondul litigiului de contencios administrativ numai în situația în care autoritatea publică a fost obligată: - să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ; - să efectueze anumite operațiuni administrative. Instanța de executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din Lege. 6.3. Cererea de executare silită în discuție privește executarea silită a unor sume de bani, iar sentința civilă nr. 190/ CA din 23 februarie 2009 nu a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, fiind o hotărâre de încuviințare a somației de plată. 6.4. În privința executării silite a sumelor de bani reprezentând debite, O.U.G. nr. 119/2007 nu conține norme derogatorii. Indiferent dacă somația de plată este soluționată de o instanță de contencios administrativ, potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 119/2007 împotriva executării silite a ordonanței de plată, debitorul poate face contestație la executare potrivit dreptului comun, care, conform art. 373 C. proc. civ. este judecătoria. 6.5. Pe calea cererii de încuviințare a executării silite și a contestației la executare propriu-zisă nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare, de unde rezultă că nu se cenzurează dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de o instanță superioară. 6.6. Judecătoria Carei prin pronunțarea Încheierii din 15 decembrie 2009 a încălcat nu numai normele de competență stabilite prin O.U.G. nr. 119/ 2007, dar și prevederile art. 315 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Judecătoria nu mai putea invoca excepția de necompetență materială, în condițiile în care prin Decizia nr. 775/ R din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, ca instanță ce a soluționat recursul formulat împotriva sentinței de declinare a competenței, a respins recursul și a constatat că sentința de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Carei este legală și temeinică.