ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 280/PI din data de 16 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 195 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii date și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., dispoziție executorie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 ore și a arestării preventive, 24 august 2018 la zi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii date, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen. și la art. 1349, 1357 - 1358, 1382, 1387 -1390 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile minore B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant E., și a părților civile majore E., F.

De asemenea, a obligat inculpatul la plata către partea civilă B., prin reprezentant legal C. și partea civilă D., prin reprezentant E., a câte 30.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale, la plata lunară a unei sume reprezentând 1/6 din salariul minim net pe economie, începând cu data de 24 august 2018 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă F. și partea civilă E., a câte 10.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale.

A respins, în rest, pretențiile civile, ca neîntemeiate.

În baza art. 249 și urm. C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie instituită prin ordonanța Parchetului din data de 29 octombrie 2018 asupra bunurilor mobile și a cotei de 1 din imobilul proprietatea inculpatului A., situat în comuna Biled, înscris în CF x, constând în casa cu nr. x și teren în suprafață de 3.508 mp.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea briceagului cu inscripția "KWB", cu lama de 6 cm, corp delict la dosarul cauzei.

În temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen.., a dispus ca următoarele bunuri: 6 eprubete ce conțin probe biologice, precum și doi pantofi tip sport, un pantalon scurt, un tricou, o curea(toate aparținând victimei), să urmeze dosarul cauzei ca mijloace materiale de probă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 766/A din 7 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au fost admise apelurile declarate pe latură penală de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și părțile civile E. și F. personal și în calitate de reprezentanți ai minorei D., precum și apelurile declarate pe latură penală de părțile civile G. și H.

A fost desființată sentința penală apelată pe latură penală și, rejudecând, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Totodată, au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate de prima instanță.

S-a mai decis că, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., mijloacele materiale de probă urmează dosarul cauzei.

În baza art. 424 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. și art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., la data rămânerii definitive a hotărârii încetează de drept măsura arestului preventiv concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii și în baza art. 72 C. pen., a fost dedus în continuare arestul preventiv din 16 mai 2019 la zi.

De asemenea, prin decizia instanței de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. b), teza a II-a C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate pe latură civilă de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și părțile civile E. și F. personal și în calitate de reprezentanți ai minorei D., precum și apelurile declarate pe latură civilă de părțile civile G. și H.

A fost desființată sentința penală apelată cu privire la latura civilă a cauzei și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat pe latură penală de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 280/PI din 16 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2018.

A fost menținută, în rest, sentința penală apelată.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 766/A din 7 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat A. a susținut că decizia recurată este nelegală sub aspectul neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea cu o tremie a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în condițiile în care instanța de fond a încuviințat cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.

Astfel, a arătat că instanța de fond nu a reținut în dispozitiv aplicarea prev. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar din conținutul considerentelor hotărârii pronunțate de instanța de apel nu rezultă că aceasta ar fi analizat acest motiv de apel și, mai mult, nici nu a făcut aplicarea acestor dispoziții legale imperative.

Recurentul inculpat a mai susținut că instanța de apel a indicat faptul că va face aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în condițiile în care instanța de fond a încuviințat cererea inculpatului de judecarea a cauzei în baza procedurii recunoașterii învinuirii, însă nu a arătat care sunt limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, care sunt limitele de pedeapsă ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și care este pedeapsa aplicată ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite.

De asemenea, s-a susținut că, din considerentele deciziei instanței de apel reiese că instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 76 C. pen. privind efectul circumstanțelor atenuante, respectiv scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, instanța aplicând însă o pedeapsă de 10 ani închisoare fără a explica acest aspect.

Prin urmare, pentru motivele arătate în scris, recurentul inculpat A. a concluzionat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este nelegală și se impune reducerea pedepsei cu 3 ani și 3 luni închisoare.

Asupra recursului în casație formulat de inculpat, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și de către părțile civile, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 7 octombrie 2019, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 29 noiembrie 2019 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2019, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Decizia penală nr. 766/A din 7 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în opinia apărării recurentului, prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. reținută în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, sens în care s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală.

Așadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză inculpatului, susținându-se nu că pedeapsa stabilită este într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedeapsa stabilită este în afara limitelor legale ca urmare a neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Totodată, în opinia apărării recurentului inculpat, prin neaplicarea unei pedepse reduse cu o treime în temeiul dispozițiilor privind procedura simplificată de care inculpatul a uzat, acesta nu a mai beneficiat, ca urmare a recunoașterii învinuirii, nici de prevederile art. 76 C. pen., privind efectul circumstanțelor atenuante, care de asemenea prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Or, Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casație formulat în cauză sunt neîntemeiate, iar pedeapsa aplicată acestuia prin decizia penală recurată este evident în limitele legale prevăzute de lege.

În speță, prin decizia instanței de apel, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Fapta prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, se constată că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă astfel reduse în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin decizia atacată instanța menționând că în speță se face aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a concluzionat că se impune aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare, fără a se reține în cauză circumstanțe atenuante în ceea ce îl privește pe inculpat.

Așadar, criticile recurentului inculpat privind neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și implicit aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului, sunt nefondate.

Reducerea cuantumului pedepsei astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casație de față (apărarea recurentului solicitând instanței de casației reducerea cu 3 ani și 3 luni a pedepsei de 10 ani închisoare) ori aprecierea privind incidența circumstanțelor atenuante nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, individualizarea pedepsei realizându-se de către aceste instanțe pe baza criteriilor menționate în art. 74 din C. pen., implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe particularitățile cauzei și probatoriului administrat.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată este în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaștere a învinuirii.

În consecință, Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 766/A din data de 7 august 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 766/A din data de 7 august 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM