ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. SA și B. SA - Sucursala Sibiu, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 31.637,99 RON, reprezentând cauțiuni consemnate în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016 ale Judecătoriei Săliște.

Prin Sentința civilă nr. 96/7.03.2018 Judecătoria Săliște a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. SA și B. SA - Sucursala Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL

Prin Decizia civilă nr. 1232/29.11.2018 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 96/07.03.2018 pronunțată de Judecătoria Săliște, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin încheierea nr. 30/13.03.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și a fost trimis dosarul secției a II-a civilă din cadrul aceleiași instanțe.

În motivarea acestei soluții, au fost reținute următoarele considerente:

Raportat la motivele invocate în fața primei instanțe în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv la motivele invocate în susținerea recursului, se constată că acestea nu vizează aspecte ce țin de fondul unor raporturi juridice de drept administrativ, ci prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, respectiv a finalității urmărite de reclamant se urmărește obligarea pârâtelor B. SA și B. SA - Sucursala Sibiu la restituirea către societate a sumei totale de 31.637,99 RON reprezentând cauțiuni achitate în Dosarul nr. x/2016, respectiv 431/294/2016 ale Judecătoriei Săliște.

Față de natura pur civilă a procedurii judiciare demarate în fața instanței de fond, respectiv a Judecătoriei Săliștea, soluționarea pricinii în recurs excede competenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, competența revine secției a II-a civilă din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, ținând seama și de împrejurarea că apelurile declarate de părți împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au fost soluționate de secția mixtă a II-a civilă, de contencios administrativ și de insolvență din cadrul Tribunalului Sibiu care a reținut că obiectul cauzei constă în pretențiile evaluabile în bani formulate de către reclamant și nu pretenții rezultate dintr-un raport de drept administrativ derulat între părțile litigante.

Prin Decizia nr. 274/21.08.2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă a Curții de Apel Alba Iulia invocată din oficiu și a fost declinată competența în favoarea secției I civile a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a pronunța această decizie s-au reținut următoarele:

În cuprinsul motivelor care au stat la adoptarea Deciziei nr. 18/17.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

"Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea dispozițiilor art. 514 și ale art. 517 din C. proc. civ. reiese dreptul completului competent în soluționarea recursurilor în interesul legii de a dezlega problemele de drept cu care a fost sesizat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, sens în care deciziile date în această procedură se pronunță numai în interesul legii. Așa fiind, nici acest complet nu poate, pe cale de interpretare, să adauge la lege, efect care în speță s-ar putea realiza în mod nepermis în modalitatea identificării altor criterii la care legiuitorul nu s-a oprit anume în cuprinsul art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit."

Cum cererea prin care a fost învestită prima instanță nu are natura unei cereri de natura celor prevăzute de art. 226 - 227 din Legea 71/2001, în mod evident, competența de soluționare a recursului declarat în cauză aparține secției I civile din cadrul Curții de Apel Alba Iulia.

Simplul fapt că o parte din proces este o persoană juridică nu atrage automat competența secției a II-a civilă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia nr. 541/13.11.2019 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II a civilă a aceleiași instanțe și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, au fost reținute următoarele considerente:

În cadrul Curții de Apel Alba Iulia cauzele reprezentând litigii cu profesioniștii intră în aria de competență funcțională a secției a II-a civilă, pentru identificarea acestui tip de litigii nefiind relevantă simpla calitate de "profesionist" a părților, calitate descrisă de art. 3 alin. (2) C. civ., ci așa cum s-a stabilit pe calea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție criteriul calității de profesionist a uneia dintre părțile raportului juridic dedus judecăți nu este suficient pentru a particulariza litigiul ca fiind unul cu profesioniști, astfel că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a secției specializate a unei instanțe se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor.

Instanța a apreciat că litigiul are o strânsă legătură cu realizarea obiectului unei întreprinderi, sub acest aspect trebuind a se avea în vedere că reclamanta a chemat în judecată o societate bancară și o sucursală a acesteia solicitând acestora să îi restituie o sumă de bani care provine din cauțiuni pe care societatea reclamantă le-a consemnat în două dosare distincte, în ambele cazuri sumele fiind consemnate la dispoziția Judecătoriei Săliște, cu mențiunea că aceste cauțiuni au fost depuse de partea reclamantă într-un cont special pe care aceasta îl are deschis la B. SA - Unitatea Săliște, județ Sibiu.

Raporturile dintre părți au depășit etapa restituirii cauțiunii în procedura necontencioasă prevăzută de art. 1064 C. proc. civ., restituirea cauțiunii în folosul reclamantei s-a dispus prin Sentința civilă nr. 108/16.03.2017 a Judecătoriei Săliște, în fapt pârâtele B. SA - Sucursala Sibiu și B. SA fiind chemate în judecată pentru refuzul restituirii unor sume de bani care se găsesc în păstrarea sau depozitul lor, acestea motivând că sumele consemnate de reclamantă cu acest titlu au fost poprite de către A.J.F.P Sibiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Săliște, fiind astfel urmărite silit de către creditorii deponentului.

Cererea de chemare în judecată aduce în discuție texte legale din materia executării silite și se referă cu precădere la afectațiunea specială a sumelor consemnate cu titlu de cauțiune bancară și la momentul încetării acestei afectațiuni, dar nu trebuie omis a se observa că la baza pretențiilor formulate se găsește figura juridică a contractului de cont bancar curent - art. 2184 -2190 C. civ. 2009, practic în discuție este modul în care instituția de credit, B. SA, execută sau nu împuternicirea primită de la client, aceea de restituire a sumelor de bani consemnate cu titlu de cauțiune, art. 2189 alin. (1) C. civ. 2009 prevăzând că această, instituție de credit este ținută potrivit dispozițiilor prevăzute în materia contractului de mandat.

Încasarea de către unitatea bancară a unei sume de bani cu titlu de cauțiune, păstrarea acestei sume într-un cont bancar la dispoziția instanței în folosul căreia s-a făcut consemnarea și eliberarea cauțiunii deponentului reprezintă operațiuni sau activități menționate de art. 18 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 drept servicii de plată pe care instituțiile de credit le pot desfășura în limitele autorizației acordate, art. 8 lit. f). din O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată prevăzând în mod expres că remiterea de bani, așa cum este punerea unor cauțiuni prin intermediul băncii la dispoziția Judecătoriei Săliște, reprezintă un astfel de serviciu de plată.

Așadar, nu se poate susține că litigiul de față nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al unei întreprinderi, dimpotrivă trebuie reținut că litigiul a fost generat pe fondul unor activități de executare silită dar consemnarea cauțiunilor, păstrarea sumelor cu acest titlu într-un cont bancar și eliberarea sau nu a acestor sume către deponent a intervenit cu prilejul desfășurării activității bancare autorizate a unei instituții de credit.

S-a avut în vedere și împrejurarea că decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată de secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu, această secție a tribunalului fiind cea căreia îi sunt rezervate cauzele din categoria "litigiilor cu profesioniștii", iar prin sintagma "recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată" prevăzută de art. 483 alin. (4) C. proc. civ. trebuie înțeles nu doar instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, dar și secția instanței ierarhic superioară care corespunde specializării secției instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 18 decembrie 2019, fiind fixat termen pentru soluționare la 16 ianuarie 2020.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pentru considerentele care succed:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la natura litigiului dedus judecății.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtelor B. SA și B. SA - Sucursala Sibiu la restituirea către societatea reclamantă SC A. SRL a sumei de 31.637,99 RON reprezentând cauțiuni achitate în Dosarul nr. x/2016, respectiv 431/294/2016 ale Judecătoriei Săliște.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului pendinte, aflat în recurs, în care părțile au calitatea de profesionist, prezintă relevanță Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit următoarele:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

În considerente deciziei evocate, s-au reținut, printre altele, următoarele:

"165. (...) potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

Raportat la Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, trebuie să se țină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Litigiile enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 se referă la: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cereri privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Litigiul pendinte nu se încadrează, însă, în categoriile de litigii exemplificate în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, spre a atrage competența secțiilor specializate, pretențiile reclamantei fiind de natură civilă, derivând dintr-o executare silită desfășurată potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Astfel, acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de bani, reprezentând cauțiunea consemnată în cadrul procedurii executării silite, iar împrejurarea că părțile din proces sunt persoane juridice este lipsită de relevanță sub aspectul analizat, litigiul având natură civilă în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că litigiul are natură civilă, cauza păstrându-și aceeași natură și în recurs, care se impune a fi soluționat tot de instanța civilă.

Față de considerentele expuse, instanța competentă să judece cauza în recurs este Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - GV