ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.I. SRL Iași a chemat în judecată Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice solicitând anularea deciziilor nr. 016 din 04 februarie 2011 și nr. 279 din 28 octombrie 2010 emise de către pârâtă și obligarea acesteia să reautorizeze locul situat în sat și comuna H., județul Iași, șoseaua I.U., ca antrepozit fiscal de producție vinuri. În motivare s-a arătat că, prin O.U.G. nr. 54/2010, Guvernul a hotărât modificarea unor prevederi din titlul VII, capitolul I secțiune a 7-a, referitoare la regimul de antrepozitare. Prin această O.U.G.

a fost introdusă lit. g) la art. 206 23 din C. fisc., a fost modificată lit. g) din alin. (2) al art. 206 24 din C. fisc., articol la care a fost introdus alin. (7), iar printre altele a fost modificată și lit. f) din alin. (2) al art. 206 28 din C. fisc. Ca urmare a fost stabilită o limită maximă de valabilitate în timp a autorizației de antrepozit fiscal - 3 ani în cazul contribuabililor mari și mijlocii și un an în celelalte cazuri - și a fost introdusă o condiție nouă pentru autorizarea antrepozitului fiscal și pentru revocarea autorizației de antrepozit fiscal: inexistența obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat. În art. IV alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2010 se stabilește obligația antrepozitarilor autorizați de a solicita reautorizarea până la data de 31 august 2010 inclusiv, sub sancțiunea revocării autorizațiilor de antrepozit fiscal.

Prin cererile de acordare a autorizației de antrepozit fiscal F1. și F2. înregistrate la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași sub nr. 4911 și 4912 din data de 19 august 2010, SC A.I. SRL s-a conformat prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 54/2010, însă Comisia a respins cele două cereri de reautorizare, prin decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010, din cauza faptului că solicitantul înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, și, fără a prezenta motivele de fapt, a dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. F1. din data de 24 octombrie 2007 și nr. F2. din data de 25 noiembrie 2008, emise pentru SC A.I. SRL.

Cererea de reexaminare a deciziei nr. 2789 din 28 octombrie 2010, formulată ca plângere prealabilă administrativă, în temeiul art. 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate coroborat, cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de Comisie prin decizia nr. 016 din 04 ianuarie 2011. Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 128 din 7 aprilie 2011 a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că nu pot face obiectul controlului în fața instanțelor de drept comun dispozițiile O.U.G. nr. 54/2010 acestea fiind atributul exclusiv al Curții Constituționale.

S-a mai reținut că instanța nu poate primi nici susținerile reclamantei în sensul că odată cu obținerea autorizațiilor aceasta a devenit proprietatea unui „bun” în accepțiunea art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O. și că atingerea adusă acestui bun echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Iași, susținând următoarele critici: 1) Revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal s-a făcut în baza unor prevederi introduse în C. fisc. prin O.U.G., prevederi care au fost aplicate înainte ca acestea să fie introduse prin lege. 2) Decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010 a Comisiei nu arată care sunt motivele de fapt pentru care s-a dispus revocarea autorizaților de antrepozit fiscal eliberate pentru SC A.I.

SRL, susținând că în absența precizării motivelor de fapt actul nu poate fi cenzurat de instanță. 3) Prin obținerea autorizațiilor SC A.I. SRL a devenit proprietarul unui „bun" în accepțiunea art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O. astfel că orice atingere adusă acestui bun echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate, fapt ce înseamnă încălcarea unui drept fundamental conform art. 44 din Constituția României. 4) Instanța de fond a omis să rezolve motivul de invaliditate a deciziei nr. 279 din 28 octombrie 2010 referitor la nemotivarea în fapt a actului administrativ. Recursul este nefondat.

În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate să dispună anularea deciziilor nr. 016 din 4 februarie 2011 și nr. 279 din 28 octombrie 2010 emise de către pârâtă și să o oblige pe aceasta din urmă să reautorizeze locul situat în comuna H. județul Iași, ca antrepozit fiscal de producție de vinuri. Astfel, prin decizia nr. 279 din 28 octombrie 2010 s-a respins cererea SC A.I. SRL de reautorizare a locului din comuna H. județul Iași ca antrepozit fiscal de producție de vinuri iar prin decizia nr. 016 din 4 ianuarie 2011 s-a respins plângerea prealabilă a societății și s-a dispus menținerea deciziei de revocare pe considerentul că societatea a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul consolidat.

Adoptând o astfel de soluție, Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a reținut că prevederile O.U.G. nr. 54/2010 au intrat în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010 și că, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 4 din C. fisc., potrivit cărora acest act normativ se modifică și se completează „numai prin lege”. Este adevărat că art. 4 din C. fisc. prevede că acest act normativ se modifică și se completează „numai prin lege”, însă, nu trebuie omis faptul că prin art. 115 din Constituția României este reglementată delegarea legislativă potrivit căreia Guvernul poate adopta O.U.G. fără o prealabilă abilitare din partea Parlamentului.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite ipoteza nelegalității O.U.G. nr. 54/2010, în privința aspectelor menționate de reclamantă urmează să se observe că nu instanța judecătorească este aceea care constată acest lucru, ci Curtea Constituțională. Referitor la valabilitatea autorizațiilor revocate, în mod corect a reținut instanța de fond că, în ce privește autorizația nr. F2. a fost înscrisă perioada de valabilitate, însă, odată cu abrogarea alin. (1) al pct. 10 aferent Titlului VII din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a C. fisc., perioada a devenit nelimitată, astfel că cea de a doua autorizație nu are înscris în conținutul său o astfel de perioadă de valabilitate, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 206 24 din C. fisc.

Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat de societatea reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Iași împotriva sentinței civile nr. 128 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012.