ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.I. SRL Iași a chemat în

judecată Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor

Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice solicitând anularea

deciziilor nr. 016 din 04 februarie 2011 și nr. 279 din 28 octombrie 2010 emise

de către pârâtă și obligarea acesteia să reautorizeze locul situat în sat și

comuna H., județul Iași, șoseaua I.U., ca antrepozit fiscal de producție

vinuri.

În motivare s-a arătat

că, prin O.U.G. nr. 54/2010, Guvernul a hotărât modificarea unor prevederi din titlul

VII, capitolul I secțiune a 7-a, referitoare la regimul de antrepozitare.

Prin această O.U.G. a

fost introdusă lit. g) la art. 206

23

din C. fisc., a fost modificată

lit. g) din alin. (2) al art. 206

24

din C. fisc., articol la care a fost

introdus alin. (7), iar printre altele a fost modificată și lit. f) din alin.

(2) al art. 206

28

din C. fisc.

Ca urmare a fost stabilită

o limită maximă de valabilitate în timp a autorizației de antrepozit fiscal - 3

ani în cazul contribuabililor mari și mijlocii și un an în celelalte cazuri - și

a fost introdusă o condiție nouă pentru autorizarea antrepozitului fiscal și pentru

revocarea autorizației de antrepozit fiscal: inexistența obligațiilor fiscale la

bugetul general consolidat.

În art. IV alin. (5) din

O.U.G. nr. 54/2010 se stabilește obligația antrepozitarilor autorizați de a solicita

reautorizarea până la data de 31 august 2010 inclusiv, sub sancțiunea revocării

autorizațiilor de antrepozit fiscal.

Prin cererile de acordare

a autorizației de antrepozit fiscal F1. și F2. înregistrate la Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași sub nr. 4911 și 4912 din data de 19

august 2010, SC A.I. SRL s-a conformat prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 54/2010,

însă Comisia a respins cele două cereri de reautorizare, prin decizia nr. 279 din

28 octombrie 2010, din cauza faptului că solicitantul înregistrează obligații fiscale

restante la bugetul general consolidat, și, fără a prezenta motivele de fapt, a

dispus revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. F1. din data de 24

octombrie 2007 și nr. F2. din data de 25 noiembrie 2008, emise pentru SC A.I.

SRL.

Cererea de reexaminare

a deciziei nr. 2789 din 28 octombrie 2010, formulată ca plângere prealabilă administrativă,

în temeiul art. 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru

autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate coroborat, cu

art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de Comisie prin decizia nr. 016 din

04 ianuarie 2011.

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 128 din 7 aprilie

2011 a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că nu pot face obiectul controlului în fața instanțelor

de drept comun dispozițiile O.U.G. nr. 54/2010 acestea fiind atributul exclusiv

al Curții Constituționale.

S-a mai reținut că instanța

nu poate primi nici susținerile reclamantei în sensul că odată cu obținerea autorizațiilor

aceasta a devenit proprietatea unui „bun” în accepțiunea art. 1 din Protocolul I

la C.E.D.O. și că atingerea adusă acestui bun echivalează cu încălcarea dreptului

de proprietate.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Iași,

susținând următoarele critici:

1) Revocarea autorizațiilor

de antrepozit fiscal s-a făcut în baza unor prevederi introduse în C. fisc. prin

O.U.G., prevederi care au fost aplicate înainte ca acestea să fie introduse prin

lege.

2) Decizia nr. 279 din

28 octombrie 2010 a Comisiei nu arată care sunt motivele de fapt pentru care s-a

dispus revocarea autorizaților de antrepozit fiscal eliberate pentru SC A.I.

SRL, susținând că în absența precizării motivelor de fapt actul nu poate fi cenzurat

de instanță.

3) Prin obținerea autorizațiilor

SC A.I. SRL a devenit proprietarul unui „bun" în accepțiunea art. 1 din Primul

Protocol la C.E.D.O. astfel că orice atingere adusă acestui bun echivalează cu încălcarea

dreptului de proprietate, fapt ce înseamnă încălcarea unui drept fundamental conform

art. 44 din Constituția României.

4) Instanța de fond a

omis să rezolve motivul de invaliditate a deciziei nr. 279 din 28 octombrie 2010

referitor la nemotivarea în fapt a actului administrativ.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin acțiunea

introductivă de instanță reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate să

dispună anularea deciziilor nr. 016 din 4 februarie 2011 și nr. 279 din 28

octombrie 2010 emise de către pârâtă și să o oblige pe aceasta din urmă să reautorizeze

locul situat în comuna H. județul Iași, ca antrepozit fiscal de producție de vinuri.

Astfel, prin decizia nr.

279 din 28 octombrie 2010 s-a respins cererea SC A.I. SRL de reautorizare a locului

din comuna H. județul Iași ca antrepozit fiscal de producție de vinuri iar prin

decizia nr. 016 din 4 ianuarie 2011 s-a respins plângerea prealabilă a societății

și s-a dispus menținerea deciziei de revocare pe considerentul că societatea a înregistrat

obligații fiscale restante la bugetul consolidat.

Adoptând o astfel de soluție,

Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice a reținut că prevederile O.U.G. nr. 54/2010

au intrat în vigoare începând cu data de 23 iunie 2010 și că, nu reprezintă o încălcare

a dispozițiilor art. 4 din C. fisc., potrivit cărora acest act normativ se modifică

și se completează „numai prin lege”.

Este adevărat că art.

4 din C. fisc. prevede că acest act normativ se modifică și se completează „numai

prin lege”, însă, nu trebuie omis faptul că prin art. 115 din Constituția României

este reglementată delegarea legislativă potrivit căreia Guvernul poate adopta O.U.G.

fără o prealabilă abilitare din partea Parlamentului.

Pe de altă parte, dacă

s-ar admite ipoteza nelegalității O.U.G. nr. 54/2010, în privința aspectelor menționate

de reclamantă urmează să se observe că nu instanța judecătorească este aceea care

constată acest lucru, ci Curtea Constituțională.

Referitor la valabilitatea

autorizațiilor revocate, în mod corect a reținut instanța de fond că, în ce privește

autorizația nr. F2. a fost înscrisă perioada de valabilitate, însă, odată cu abrogarea

alin. (1) al pct. 10 aferent Titlului VII din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a normelor

metodologice de aplicare a C. fisc., perioada a devenit nelimitată, astfel că cea

de a doua autorizație nu are înscris în conținutul său o astfel de perioadă de valabilitate,

fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 206

24

din C. fisc.

Examinând și din oficiu

hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul declarat de societatea reclamantă va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Iași

împotriva sentinței civile nr. 128 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie

2012.