ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5662/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la

data de 26 ianuarie 2012, reclamantul Institutul Național de

Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ș. a solicitat

instanței să dispună anularea Deciziilor nr. 169 din 30 septembrie 2011 și nr.

228 din 20 decembrie 2012, emise de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate,

precum și suspendarea executării acestora până la soluționarea irevocabilă a

fondului cauzei.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a susținut că a solicitat la data de 25 august 2010,

reautorizarea antrepozitului fiscal de producție vinuri liniștite, iar prin

Decizia nr. 169 din 30 septembrie 2011 i s-a comunicat respingerea cererii sale

și implicit revocarea Autorizației de antrepozit fiscal nr. R00053103 PP01 din

23 decembrie 2003, pe motiv că înregistrează obligații fiscale restante la bugetul

general consolidat.

Contestația formulată

a fost respinsă prin Decizia nr. 228 din 20 decembrie 2011.

A mai relevat că

măsura dispusă este disproporționată în raport de presupusa încălcare a legii,

revocarea autorizației de antrepozit fiscal putând conduce la încetarea

activității sale, aducând consecințe păgubitoare pentru stat și pentru

personalul angajat al unității.

A mai precizat că la

data emiterii deciziei de respingere a contestației, achitase debitele

restante, iar această decizia nu a fost motivată, pentru a fi făcute aprecieri

asupra legalității și temeinicie sale.

Invocând dispozițiile

art. 46 C. proc. fisc. a susținut nulitatea actului pentru lipsa obiectului,

evidențiind totodată că sunt îndeplinite condițiile impuse prin dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamantul

figurează cu obligații fiscale restante către bugetul de stat, așa cum rezultă

din fișa de evidență pe plătitor din data de 17 noiembrie 2011 și că decizia de

respingere a contestației cuprinde obiectul cererii.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr.

97/F-CONT din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea și cererea de suspendare

formulate de către petentul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru

Biotehnologii în Horticultură Ș., în contradictoriu cu intimatul Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse

Accizelor Armonizate și s-a dispus anularea Deciziilor nr. 169 din 30

septembrie 2011 și nr. 228 din 20 decembrie 2012, emise de MFP - Comisia pentru

Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate; s-a dispus de

asemenea suspendarea acestora până la soluționarea irevocabilă a fondului

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că deciziile au fost emise în mod

corect, deoarece reclamantul înregistra datorii către bugetul consolidat al

statului, la data emiterii, iar potrivit art. 206

23

alin. (1) lit.

g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, eliberarea autorizației de

antrepozit fiscal este condiționată de lipsa obligațiilor fiscale restante, la

bugetul general consolidat.

S-a mai reținut că la

data de 9 august 2011, reclamantul înregistra obligații de plată în sumă de

4.906.300 RON, după cum rezultă din Certificatul fiscal nr. 67739 din 9 august

2011, emis de DGFP Argeș, iar la data de 17 noiembrie 2011, debitele fiscale

erau în sumă de 6.490.480 RON.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că la data de 29 decembrie 2011, reclamanta nu

mai figura cu obligații fiscale, după cum rezultă din Certificatul de atestare

fiscală nr. 107617, situația menținându-se și la data de 5 martie 2012 (certificat

nr. 21024), așa încât, măsura adoptată de pârâtă nu se mai justifică,

impunându-se anularea actelor și emiterea unui nou act administrativ care să le

recunoască părților dreptul.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a actelor administrative până la soluționarea irevocabilă

a cauzei, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată și sub acest aspect,

deoarece condiția de caz „bine justificat” este îndeplinită prin lipsa

datoriilor către bugetul consolidat al statului, iar prejudiciul, prin

imposibilitatea desfășurării activității fără autorizație de antrepozit fiscal,

fapt care s-ar reflecta asupra salariaților și implicit a societății.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin

D.G.F.P. Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. arătându-se că din analiza documentației existente la dosar a

rezultat că reclamanta înregistra la data de 28 iunie 2010 și la data de 22

septembrie 2010 obligații de plată către buget, iar la data de 9 august 2011,

figura cu obligații totale de 4.906.300 RON din care 1.597.922 RON debite și

3.308.378 RON accesorii, fără a fi incluse impozitele și taxele locale.

Invocându-se

dispozițiile art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 s-a

apreciat că instanța de fond nu și-a motivat decizia privind anularea actelor

administrative emise, în condițiile în care la data de 18 noiembrie 2011

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a confirmat

existența în continuare a obligațiilor fiscale restante la buget.

Totodată, s-a mai

arătat în motivele de recurs că faptul că răspunsul la cererea de reautorizare

a antrepozitului s-a realizat după un an a fost în beneficiul solicitantului,

având în vedere vechimea datoriilor.

S-a mai apreciat că

instanța de fond nu a motivat hotărârea nici în ceea ce privește lipsa

obiectului din Decizia nr. 169 din 30 septembrie 2011 invocată de către

reclamantă.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A

arătat reclamantul că instanța de fond a analizat și apreciat corect materialul

probator, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în

întâmpinarea intimatului-reclamant la motivele de recurs și raportat la

prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de

nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt

Reclamantul s-a

adresat pârâtului cu cererea înregistrată sub nr. 2393 din data de 25 august

2010 pentru a se reautoriza antrepozitul fiscal pentru producția de vinuri

liniștite, iar în urma respingerii acesteia, prin Decizia nr. 169 din 30

septembrie 2009, a formulat contestație, aceasta fiind respinsă prin Decizia

nr. 228 din 20 decembrie 2011.

S-a reținut de către

autoritatea pârâtă că respingerea cererii de reautorizare, respectiv de

revocare a autorizației de antrepozit fiscal se impune, deoarece antrepozitarul

autorizat înregistra obligații fiscale la bugetul general consolidat (la data

de 17 noiembrie 2011, înregistrând debite în sumă de 3.191.078 RON și accesorii

în sumă de 3.299.402 RON, cu titlu de TVA, salarii, profit, vărsăminte persoane

juridice-handicap, accize, alcool etilic, etc).

În drept,

Temeiul de drept

reținut în deciziile contestate îl reprezintă dispozițiile art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora,

o condiție pentru eliberarea autorizației de antrepozit fiscal de către

autoritatea competentă, este „ca persoana care urmează să își desfășoare

activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligații fiscale

restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția

Națională de Administrare Fiscală”

Înalta Curte, reține

că din actele depuse la dosar, respectiv certificatele de atestare fiscală nr.

107617 din 29 decembrie 2011, nr. 21024 din 5 martie 2012 și extrasele de cont din

datele de 14 decembrie 2011, 16 decembrie 2011 și 20 decembrie 2011 rezultă că

intimatul-reclamant figura fără obligații de plată și sume de rambursat,

Decizia nr. 228 din data de 20 decembrie 2011, reținând situația fiscală a

societății comunicată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș la

data de 17 noiembrie 2011.

Față de această

împrejurare, se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt,

apreciind că măsura de respingere a cererii de reautorizare nu se justifică, impunându-se

emiterea unui nou act administrativ prin care să fie recunoscut dreptul părții.

În ceea ce privește

motivele invocate de către recurenta-pârâtă vizând nemotivarea sentinței

atacate, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților, însă aceasta nu înseamnă că instanța este obligată

să răspundă punctual tuturor susținerilor părților ci doar să cuprindă motivele

pe care se sprijină soluția adoptată, cerință îndeplinită în speță de hotărârea

pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței în sensul anulării celor două acte administrative.

Referitor la cererea

de suspendare a celor două acte administrative, Înalta Curte apreciază că prima

instanță, în mod corect a reținut îndeplinirea condiției prevăzute în art. 2

lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, față de lipsa

datoriilor către bugetul consolidat al statului, iar raportându-se la art. 2

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prevedere care conține definiția legală a

pagubei iminente, prima instanță a reținut că și această exigență legală este

satisfăcută în condițiile în care retragerea autorizației acordată reclamantei,

în mod evident ar avea drept consecință încetarea activității acesteia.

Or, și în această

privință, constată Înalta Curte, soluția judecătorului fondului este corectă.

Referitor la

cheltuielile de judecată solicitate de către intimatul-reclamant și dovedite cu

înscrisul aflat la dosar, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: „Partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, caracterul

întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin D.G.F.P. Argeș

împotriva Sentinței nr. 97/F-CONT din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentul-pârât la plata sumei de 1.612 RON cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM