ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Educației Naționale în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat suspendarea executării Raportului nr. x/15.02.2018 încheiat în urma evaluării activității manageriale a pârâtei și a Fișei de evaluare nr. x/30.01.2018.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2570 din 4 iunie 2017 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Educației Naționale în contradictoriu cu pârâta A. ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Educației Naționale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 întrucât sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentului, este imperios necesar să se suspende executarea raportului încheiat în urma evaluării activității manageriale desfășurată de intimată și a fișei de evaluare a acesteia până la pronunțarea instanței de fond, pe acțiunea în anularea celor două acte, în vederea evitării unei pagube iminente, deoarece această persoană căreia i s-a greșit calificativul ca urmare a însumării eronate a punctajului poate solicita acordarea gradației de merit care presupune și plata unei indemnizații de 25% din salariul de bază, plată care în mod normal nu ar trebui făcută, întrucât după ce se va modifica calificativul, și se va constata că aceasta nu avea dreptul la gradația de merit, va trebui să restituie banii.

Întrucât din actele dosarului rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, consideră recurentul că cererea de suspendare satisface cerințele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Raportului nr. x/15.02.2018 încheiat în urma evaluării activității manageriale a pârâtei și a Fișei de evaluare nr. x/30.01.2018.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, simplele afirmații ale reclamantului, ci trebuie probate de către acesta.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în speță, recurentul-reclamant a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate. Prejudiciul invocat de către recurentul-reclamant (reprezentat de indemnizația care i-ar putea fi plătită pârâtei dacă ar obține gradația de merit) la acest moment este unul pur ipotetic, nu unul iminent.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 2570 din 4 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN