ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 586/2019

Deliberând asupra admisibilității contestației formulate, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 682/Ap. din data de 8 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-a respins contestația la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 191/Ap din 7 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul penal nr. x/2017 A fost obligat petentul condamnat la plata către stat a sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța astfel, curtea a reținut că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 13 martie 2019, sub număr de Dosar x/2019, petentul A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 1107 din 7 iunie 2018 pronunțate de Judecătoria Brașov, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 191 din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În motivarea cererii, în esență, petentul a susținut că "instanța de apel a efectuat în mod greșit operațiunea de contopire a pedepselor aplicate contestatorului, prin nereținerea stării de concurs cu exactitate, fapt care a dus la efectuarea contopirii în mod eronat", criticând, totodată, aspectul constând în crearea pentru acesta a unei situații mai grele cu ocazia judecății în apel în lipsa căii de atac a parchetului.

Mai mult, a mai arătat petentul, în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii în executarea căreia se află, s-a menționat că "nu este cunoscut cu antecedente penale", ca urmare tocmai a acestui "fapt care derivă din efectuarea operațiunii de contopire, prin reținerea stării de concurs, care acum nu se regăsește pe noul mandant, datorită greșelilor menționate mai sus, în condițiile în care situațiile sunt aproape similare".

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. privind existența unei cauze de micșorare a pedepsei.

Prin Sentința penală nr. 916/2019 pronunțată la data de 7 iunie 2019 de Judecătoria Vaslui, în Dosarul nr. x/2019, instanța a calificat cererea ca fiind contestație la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a admis excepția de necompetență teritorială a instanței sesizate și, în baza art. 47, art. 50 și art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen., a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Brașov. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că, petentul solicită deducerea unor perioade executate, invocând în același timp nelămuriri privitoare la modul de efectuare a contopirii, solicitând ca, ulterior lămuririi modalității de contopire, să se deducă perioadele executate (raportat și la minuta ședinței de unificare a practicii în materie penală a Curții de Apel Iași din ședința din 30 martie 2018 potrivit căreia deducerea oricărei perioade de deținere de încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.), motiv pentru care a apreciat că încadrarea juridică corectă a cererii astfel formulate se încadrează în cuprinsul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Judecătoria Brașov a constatat că nu ea este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, sentința pronunțată de această instanță fiind desființată în apel, în baza art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. și ca urmare, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Brașov.

S-a dispus atașarea Dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brașov, în care s-a pronunțat hotărârea contestată.

Analizând contestația formulată, Curtea a reținut că prezenta contestație la executare formulată de condamnat a fost calificată ca întemeindu-se pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., potrivit cărora contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face, printre altele, în cazurile când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

În ceea ce privește natura juridică a contestației la executare, Curtea a subliniat faptul că aceasta nu reprezintă o cale de atac, ordinară sau extraordinară, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia privind numai incidente ivite în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără însă a putea să fie repuse în discuție chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

Cu privire la cazul invocat referitor la existența vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, Curtea a constatat că petentul critică deducerea greșită a perioadelor executate, nu din cauza unor erori de calcul, ci a modalității în care a fost încadrată juridic pluralitatea de infracțiuni din sarcina acestuia, cu reținerea stării de recidivă. Or, deducerea perioadelor executate a fost dispusă tocmai în considerarea formei pluralității de infracțiuni astfel reținute și motivate de instanța de apel, constituind un aspect de legalitate necesar a fi fost avut în vedere de către instanța de judecată. În acest sens, s-a arătat că petentul nu invocă și nici instanța de apel nu regăsește vreo nelămurire cu privire la pluralitatea de infracțiuni în modalitatea în care a fost constatată, raționamentul fiind impus și prin trimiterea pe care a făcut-o atunci instanța de apel la dispozițiile unei decizii date în recurs în interesul legii.

De altfel, însuși petentul a recunoscut caracterul special al situației sale juridice, pe care a calificat-o ca fiind "atipică", sub aspectul posibilității de calificare juridică a pluralității de infracțiuni, dat fiind tocmai momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile ce se vor a fi reținute în concurs. S-a mai arătat că nu există nicio nelămurire cu privire la aspectul ținând de esența operației de contopire, ca pedepsele pentru infracțiuni concurente să fie avute în vedere în mod individual, iar nu ca pedepse rezultante, indiferent dacă față de acestea s-a mai dispus anterior contopirea lor în mod definitiv, instanța trebuind mai întâi să descontopească toate pedepsele rezultante și, numai apoi, să procedeze la contopirea lor în mod individual, iar eventualul spor de pedeapsă să fie menținut și adăugat, ca atare.

Instanța a mai reținut că nici critica privind încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus), nu poate fi primită în condițiile în care situația nu comportă vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, Curtea analizând toate aspectele supuse judecății prin raportare la limitele sesizării, pedeapsa aplicată în apel fiind mai redusă în cuantum decât cea aplicată de instanța de fond, deducerea perioadelor executate fiind dispuse în baza legii conform formei pluralității de infracțiuni stabilite în sarcina condamnatului, aspect care nu a suferit critici din partea petentului condamnat în ceea ce privește corecta și precisa lor calculare.

În fine, aspectul invocat de contestator privind mențiunea din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii în executarea căruia se afla anterior, în sensul că, "condamnatul nu este cunoscut cu antecedente penale", ține de faza executării hotărârii și nu leagă instanța de judecată astfel sesizată, mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind un act subsecvent emis în baza și conform hotărârii ce se execută.

Pentru toate aceste motive, curtea a reținut caracterul nefondat al criticilor susținute prin raportare la cazul de contestație invocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 7 noiembrie 2019.

În ceea ce privește admisibilitatea căii de atac contestatorul condamnat a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. care prevăd calea de atac a contestației în termen de 3 zile de la comunicare și art. 598 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Examinând contestația formulată, în mod prioritar, sub aspectul excepției inadmisibilității invocate de Ministerul Public, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că, la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, se poate face contestația la executare, iar în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.

În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestația la executare în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen.., este reprezentat de Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, hotărâre pronunțată ca instanță de apel, ultim grad de jurisdicție ordinară.

Înalta Curte constată că, prin decizia contestată s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 1107 din 7 iunie 2018 pronunțate de Judecătoria Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul soluției privind pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina inculpatului apelant și a rejudecat cauza în aceste limite.

În practica constantă a instanțelor, s-a statuat că, în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost modificată în căile de atac, în speță în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanței de apel, care a desființat sentința sub aspectul la care se face referire prin contestația la executare, astfel că instanța care a pronunțat hotărârea care se execută este instanța de apel, competentă să soluționeze contestația le executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (Decizia nr. 949 din 26 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014).

Titlul reprezentat de o decizie pronunțată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită (Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov) nu este supusă vreunei căi de atac, nefiind o hotărâre a primei instanțe, ci a instanței de apel, iar hotărârile pronunțate în apel sunt definitive, sens în care și hotărârea pronunțată în contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. în raport cu care hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, nu au incidență în prezenta cauză.

În speță, condamnatul a formulat contestație împotriva unei decizii penale pronunțate de curtea de apel, ca instanță de apel, și nu în primă instanță. Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac formulată în cauză, nefiind admisibil a se recunoaște o cale de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 682/Ap. din data de 8 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 682/Ap din data de 8 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM