ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în Anexa 1 la punctul 5 cu conținutul indicat în Anexa 1 la punctul 5, clauze inserate în contractele de credit și eliminarea acestora; obligarea pârâtei la înghețarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului la valoarea cursului indicat în Anexa 1 punctul 3, ca efect al constatării clauzei de risc valutar ca fiind abuzivă, prin adaptarea contractelor; obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar.

Prin Sentința civilă nr. 3902 din data de 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea formulată de reclamantul A. a fost respinsă, ca neîntemeiată

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea pronunțată la data de 28 februarie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a suspendat judecata cauzei privind pe apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia civilă nr. 1182 din 22 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, să se constate că în cauză nu a intervenit perimarea, motivat de împrejurarea că judecata pricinii a fost suspendată în temeiul prevederile art. 413 din C. proc. civ., referitoare la suspendarea facultativă.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant s-a raportat și la prevederile art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., arătând că în cazurile de suspendare facultativă, nu se poate reține o culpă a părții în ceea ce privește decizia de suspendare a judecății, prin urmare, în sarcina recurentului nu se poate retine nici vreo culpă legată de faptul că nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 413 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că, în contextul speței, repunerea pe rol a cauzei trebuia dispusă, din oficiu, de către instanța de apel, nefiind o obligație stabilită în sarcina părților.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepțiilor inadmisibilității și tardivității recursului iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent concluzionând că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termen, este admisibil în principiul, iar criticile formulate de recurentul-reclamant permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului și, admițându-l în principiu, a fixat termen pentru soluționare la data de 4 octombrie 2019, în ședință publică.

Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant A., în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl constată fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, reclamantul A. susține că în speță nu este aplicabilă excepția perimării cererii de apel, deoarece suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanța de apel, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a hotărârii ce urma a fi pronunțată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Andriciuc și alții împotriva C. S.A., înregistrată sub nr. C-186/16, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014, cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13.

Deși recurentul-reclamant nu a indicat temeiul de drept al recursului, criticile invocate pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât ceea ce invocă recurentul-reclamant este greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 413, 415 și 416 din C. proc. civ., cu consecința greșitei constatări în speță a perimării apelului.

Sub acest aspect, se reține că art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar alin. (3) al aceluiași text legal stabilește că "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Per a contrario, perimarea nu se aplică în cazul existenței unor motive care nu îi sunt imputabile părții.

În speță, se reține că, prin încheierea de ședință din 28 martie 2017, Curtea de Apel București a dispus, din oficiu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei aflate în apel, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13.

Instanța de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menționate, că procedura care este pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene poate fi asimilată, prin analogie, unei "judecăți", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiind organul juridic suprem al Uniunii Europene, care se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în toate țările Uniunii, deciziile sale având un caracter obligatoriu.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Or, împrejurarea că instanța de apel a avut nelămuriri privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene și a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., precum și neformularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nu pot fi socotite a contura o culpă a reclamantului în lăsarea cauzei în nelucrare.

Procedura întrebării preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost instituită, așa cum se prevede în Tratate, fie pentru a asigura un mijloc de constatare a validității dreptului Uniunii, fie pentru a oferi instanței o interpretare a acestuia. La nivelul Uniunii Europene interpretarea dreptului se face de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiind obligatorie pentru judecătorul național. De altfel, cererea de sesizare privind pronunțarea deciziei preliminare aparține exclusiv instanței naționale, nu și părților.

De asemenea, se reține că reclamantul nu are calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebare preliminară de Curtea de Apel Oradea (Dosarul nr. x/2014) și care a prilejuit suspendarea judecății apelului și în cauza de față.

În fine, corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Astfel, ca regulă, având în vedere principiul disponibilității, reluarea judecății nu are loc din oficiu în cazul suspendării voluntare, facultative și chiar de drept, astfel că dacă partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol, începe să curgă termenul de perimare.

Cu toate acestea, atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se va face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru identitate de rațiune și cu atât mai mult trebuie să se procedeze în același fel atunci când instanța de judecată, apelând la analogia legii, asimilează o cerere de sesizare în vederea pronunțării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, unei "judecăți", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și suspendă judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesității interpretării și aplicării unitare a legislației UE și a caracterului obligatoriu al deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, în contextul analizat, corelativ aprecierii unilaterale asupra aplicării suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanței de apel îi revenea obligația de a verifica dacă în speță mai subzistă motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 28 martie 2017 și de a dispune, din oficiu, reluarea judecății după pronunțarea hotărârii preliminare, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării apelului.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1182 din 22 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2019.

GGC - NN