ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 174/2020

Analizând recursul, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 2 noiembrie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.:

- să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 14 din contractul de furnizare de servicii medicale nr. x din 30 iunie 2014 încheiat între A. și B., prelungit prin acte adiționale până la 31 decembrie 2015;

- să fie obligată pârâta la plata facturilor nr. x din 17 iunie 2016, în valoare de 2.396.688,81 RON și nr. y din 17 iunie 2016, în valoare de 2.521.599,09 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale facturate peste prevederile contractuale.

La 23 februarie 2018, B. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Sănătății, solicitând ca, în situația în care pârâta cade în pretenții, să fie obligat chematul în garanție la plata serviciilor medicale efectuate peste valoarea din contract.

Prin Sentința civilă nr. 1541 din 20 noiembrie 2018, Tribunalul Timiș,

Secția I civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Sănătății.

Prin Decizia civilă nr. 150 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 1541 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Împotriva Deciziei civile nr. 150 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamanta a formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 septembrie 2019.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că aspectele învederate de recurent nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că, deși recursul este admisibil, este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Prin punctul de vedere depus la 2 decembrie 2019, aflat la filele x, recurentul își exprimă poziția cu privire la cele reținute în cadrul raportului, considerând că recursul este motivat în drept, iar hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata B. a formulat punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, aflat la filele x, susținând că este de acord cu concluziile acestuia, lipsa oricăror critici ale recurentului față de hotărârea recurată echivalând cu o nemotivare a recursului, sancționată cu nulitatea.

Prin rezoluția din 6 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2020, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva excepției nulității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1 - 8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, neîncadrat în drept, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de apel considerând că s-a făcut o aplicare incorectă a dreptului material, nu s-a dat curs principiului negocierii și nu s-a sancționat comportamentul abuziv al B.. Conform susținerilor recurentului, cerințele contractuale de la art. 14 din contractele încheiate între părțile în litigiu sunt abuzive și, în consecință, nule, prin raportare la dispozițiile art. 12 - 15 din Legea nr. 72/2013, art. 34 din Constituție, art. 2 din Legea nr. 46/2003, art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 232 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 1247 alin. (1) C. civ. și art. 1255 alin. (1) și (2) C. civ.. Se mai apreciază că o instituție sanitară nu poate opri prestarea de servicii când se termină finanțarea.

În speță, se constată că recursul nu conține o motivare care să poată fi circumscrisă cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile recurentului din cuprinsul memoriului, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit considerentelor dezvoltate pe larg, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate, curtea de apel a răspuns deja acestor critici.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor dispoziții legale pretins încălcate, astfel cum a procedat recurentul-reclamant în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței.

În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii.

Reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 150 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CP