ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată pe cale de ordonanță președințială pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună următoarele:

a) obligarea, în solidar, a pârâtelor Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., în termen de 15 zile de la data când hotărârea devine executorie, cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituția sanitară din străinătate;

b) obligarea, în solidar, a pârâtelor, de a asigura continuitatea tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiș;

c) obligarea fiecărei pârâte căzute în pretenții, la plata de penalități de întârziere de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere în care reclamantul nu beneficiază de tratamentul cu B., începând cu a 15-a zi de la data la care hotărârea devine executorie;

d) aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în administrarea tratamentului cu B. reclamantului, pentru conducătorul fiecărei unități pârâte, începând cu a 15-a zi de la data la care hotărârea devine executorie;

e) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 697/23.05.2019, pronunțată în Dosar nr. x/2019, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 212/03.07.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de obiect și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

A admis, în parte, cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș.

A obligat, în solidar, pe pârâții Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituția sanitară din străinătate și la asigurarea continuității tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

A respins cererile de obligare a fiecărei pârâte căzute în pretenții la plata de penalități de întârziere de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere în care reclamantul nu beneficiază de tratamentul cu B. și de aplicare a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în administrarea tratamentului cu B. reclamantului, pentru conducătorul fiecărei unități pârâte, ca inadmisibile.

A respins cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate formulată de pârâtul Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă.

A obligat pe pârâți la cheltuieli de judecată către reclamant în sumă de 20 de RON.

Împotriva sentinței atacate au formulat recurs reclamantul A. și pârâții Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș.

3.1 Recursul pârâtei Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș:

Sentința a fost criticată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., susținându-se că potrivit art. 6 alin. (2) din OMS nr. 50/2004 Ministerul Sănătății acoperă costurile tratamentului în străinătate referitoare la: "echivalentul în RON al sumei prevăzute la alin. (1) și la art. 4 alin. (8) se asigură de Ministerul Sănătății în limita bugetului aprobat anual și trimestrial cu această destinație și se utilizează pentru acoperirea costurilor: tratamentului medico-chirurgical, tratamentului intervențional, tratamentului radioterapie, spitalizării și transportului pentru bolnav, precum și a transportului pentru un însoțitor, dacă pacienții au vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, sumele aferente fiind transmise direcției de sănătate publică prin care s-a întocmit documentația bolnavului."

Iar în conformitate eu prevederile art. 6 alin. (21) se pot acoperi costurile tratamentului cu medicamente:

"prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătății, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum și a medicului curant din România".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. a fost invocat prin prisma faptului că în conformitate cu prevederile OMS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, costurile privind tratamentul în străinătate se poate acoperi doar în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (21):

"prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătății, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum și a medicului curant din România".

Ca atare, singura reglementare legală pe care DSPJ Timiș își sprijină activitatea de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate este reprezentată de OMS nr. 50/2004.

Consideră că, instanța de fond a legiferat în ceea ce privește competența DSPJ Timiș la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B. și obligarea DSPJ Timiș la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituția sanitară din străinătate și la asigurarea continuității tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit dat fiind faptul că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate cu modificările și completările ulterioare nu reglementează alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituția sanitară din străinătate și la asigurarea continuității tratamentului în străinătate cu medicamentul B. Costurile privind tratamentul în străinătate se pot acoperi doar în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (21)din OMS nr. 50/2004.

Totodată se arată că din analiza prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 50/2004 rezultă faptul că Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș nu are bază legală în vederea finanțării medicamentului B. prin fonduri aprobate de către Ministerul Sănătății. Singura excepție prevăzută în OMS nr. 50/2004 pentru acoperirea costurilor de tratament medicamentos este prevăzută de art. 6 alin. (21): "Prin excepție de la prevederile alin. (2), se pot acoperi și costurile tratamentului cu medicamente prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătății, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum și a medicului curant din România".

În același recurs a mai fost criticată soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș.

În legătură cu acest aspect s-a susținut că prin art. 1 - 2 și 7 alin. (1) - (3) din OMSP nr. 50/2004 se stabilesc condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca Ministerul Sănătății să suporte tratamentul unui anumit pacient în străinătate, precum și condițiile de decontare a cheltuielilor suportate din bugetul Ministerul Sănătății, astfel că în sarcina DSPJ Timiș nu poate fi reținută nicio faptă ilicită care să-i poată fi imputată, câtă vreme nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile legale exprese regăsite în OMSP nr. 50/2004, iar acest ordin nu reprezintă bază legală în vederea finanțării medicamentului B. prin fonduri aprobate de către Ministerul Sănătății.

3.2 Recursul pârâtului Ministerul Sănătății:

O primă observație formulată de recurent a fost aceea că, reclamantul a solicitat pe cale ordonanței președințiale trimiterea la tratament în străinătate pentru a i se administra un medicament pentru care deținătorul autorizației de punere pe piață, respectiv C. nu a solicitat evaluarea în vederea includerii în Lista de medicamente aprobată de H.G. nr. 720/2008.

Tot la nivel de analiză sumară în cadrul procedurii ordonanței președințiale s-a menționat că trimiterea la tratament în străinătate poate fi efectuată pentru tratamentul medico-chirurgical, tratamentului intervențional, tratamentului radioterapie, spitalizării și transportului pentru bolnav, precum și a transportului pentru un însoțitor, dacă pacienții au vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, așa cum este prevăzut la art. 6 din OMS nr. 50/2004.

Or, pentru trimiterea la tratament medic-chirurgical este imperios necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale care nu poate efectuată în țară. Nu poate fi trimisă la tratament în străinătate o persoană exclusiv pentru administrarea unui medicament, ca în cauza de față.

Totodată, organismul de specialitate medicală cu competențe în trimiterea la tratament în străinătate, respectiv Comisia de Specialitate Hematologie și Transplant Medular din Central universitar Timișoara, prin referatul din 02.10.2017, depus de reclamant la dosarul cauzei, nu a luat în considerare efectuarea de către reclamant a tratamentului în străinătate, din motivele enumerate rezultând fără putință de tăgadă, chiar la o analiză sumară, că este vorba despre administrarea unui medicament și nu de un tratament medico-chirurgical, pentru ca cererea reclamantului să se încadreze în prevederile OMS nr. 50/2004.

Având în vedere cele de mai sus, respectiv faptul că persoanele cu afecțiuni deosebit de grave (reclamantul având o boală rară), respectiv afecțiuni care necesită tratament medico-chirurgical (operații), trimiterea la tratament poate fi efectuată numai cu respectarea recomandărilor comisiei de specialitate compusă din cadre medicale de specialitate cu înalt nivel de pregătire profesională, condiție (recomandare) neîndeplinită în cauză, nu este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantului, respectiv tratamentul poate fi efectuat în România.

Consideră recurenta că instanța în mod eronat s-a substituit Comisiei de specialitate Hematologie și Transplant Medular și a obligat pârâții la trimiterea reclamantului la tratament în străinătate fără parcurgerea procedurii prevăzută de OMS nr. 50/2004.

În plus, conform OMS nr. 50/2004, trimiterea la tratament în străinătate, exclusiv pentru tratament medico-chirurgical, se efectuează la clinici recomandate de comisia de specialitate. Or, instanța nu poate obliga pârâții la trimiterea reclamantului la tratament în "străinătate fără recomandarea clinicilor de către comisia de specialitate".

3.3 Recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Timiș:

Recurenta susține că prin ordonanța președințială au fost dispuse măsuri care nu mai pot face posibilă restabilirea situației de fapt având în vedere faptul că însăși instanța apreciază, referitor la condiția urgentei (art. 997 alin. (1) noul C. proc. civ.), că din punct de vedere financiar reclamantul nu poate suporta costurile tratamentului având în vedere costul considerabil al tratamentului (din afirmațiile reclamantului rezultând un cost de 250.000 euro în primul an de tratament). Având în vedere cele de mai sus consideră că aceasta cerere de ordonanța președințială este inadmisibilă.

Apreciază recurenta că prin sentința recurată, instanța greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a CAS Timiș motivând faptul ca reclamantul este asiguratul CAS Timiș, fapt necontestat și care nu face obiectul cererilor, deși chiar instanța apreciază ca sunt aplicabile dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 50/2004, ordin care reglementează o procedură distinctă opozabilă numai direcțiilor de sănătate județene și Ministerului Sănătății și nicidecum CNAS sau caselor județene de asigurări de sănătate.

3.4 Recursul reclamantului A.:

Recurentul reclamant arată că în mod netemeinic și nelegal prima instanță a considerat că solicitarea reclamantului de obligarea a pârâtelor, în solidar, la plata de penalități de întârziere și aplicarea unei amenzi sunt petite inadmisibile în procedura ordonanței președințiale.

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. care arată că dispozițiile C. proc. civ. sunt aplicabile și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare, consideră că se impunea admiterea și a acestor două petite, între dispozițiile privitoare la ordonanța președințială și cele cuprinse în Legea 554/2004 neexistând contradicție, ci chiar există o completare reciprocă, în sensul că unde norma generală nu dispune, se aplică norma specială și unde norma specială este neîndestulătoare se aplică norma generală, astfel încât să existe o completare totală.

Pe calea ordonanței președințiale se pot cere orice măsuri și sancțiuni, care au caracter de urgență, caracter vremelnic și nu prejudecă fondul cauzei. În cauza pendinte, aplicarea de penalități de întârziere și amenzi în executarea obligației sunt de natură a nu prejudeca fondul dreptului ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 și nici nu sunt pretenții care pot face obiectul exclusiv al dosarului de fond, astfel încât instanța să considere aceste petite ca fiind inadmisibile. Penalitățile de întârziere și amenzile pot face obiectul atât al Legii nr. 554/2004 unde sancțiunile sunt prevăzute în mod expres, dar și obiectul ordonanței președințiale ale cărei dispoziții se completează și nu sunt contradictorii, cu cele ale Legii nr. 554/2004. Dovada că există o completare între dispozițiile de drept comun și cele speciale stă și art. 28 din Legea nr. 554/2004 care prevede faptul că dispozițiile speciale se completează cu dispozițiile C. civ. și C. proc. civ.

În opinia recurentului, pârâtele au dat deja dovadă de rea-credință în respectarea dreptului său la viață, la sănătate și tratament, astfel că acestea sunt puse în întârziere și considerate de rea-credință în aducerea la îndeplinire a obligației de a-l trimite pe reclamant la tratament în străinătate. Caracterul urgent și provizoriu al măsurii dispuse de prima instanța, acela al trimiterii la tratament în străinătate, rămâne fără ecou și fără aplicabilitate faptică, dacă paratele nu vor executa de buna-voie hotărârea. În situația în care pârâtele nu vor executa hotărârea judecătorească, care de altfel are caracter executoriu odată cu pronunțarea acesteia, reclamantul este pus în situația de a se adresa executorului judecătoresc, conform normelor procedurale, pentru a obliga pârâtele să execute obligația.

Consideră, ca deși i s-a recunoscut dreptul reclamantului, acest drept nu va putea fi valorificat faptic, cu atât mai puțin în regim de urgență, atâta timp cât nu se aplica o măsura de constrângere pentru pârâte, care până în prezent au dat dovadă de indiferență și nu au întreprins niciun demers pentru ca reclamantul sa beneficieze de tratamentul pretins și necesar, nici în țară și nici în străinătate.

Recurenta pârâtă Casa Județeana de Asigurări de Sănătate Timiș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca fiind netemeinic și nefondat.

Recurenta pârâtă Direcția se Sănătate Publica a Județului Timiș a formulat întâmpinare (F 69) prin care a solicitat anularea recursului formulat de recurentul reclamant invocând excepția nulității recursului sub aspectul motivelor invocate în sensul că reclamantul nu a invocat un motiv de nelegalitate a soluției pronunțate de către instanța de fond în sensul în care judecarea fondului ar fi încălcat un act normativ în pronunțarea soluției. Totodată a solicitat să fie anulat recursul reclamantului ca nemotivat întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 (1) C. proc. civ. În subsidiar a solicitat respingerea rec. reclamantului ca fiind nefondat.

Recurentul pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca fiind nefondat.

Recurenta pârâtă Direcția de Sănătate Publica a Județului Timiș a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului reclamant prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Recurentul pârât Ministerul Sănătății a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului reclamant prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamanți admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Excepția nulității recursului reclamantului invocată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș va fi respinsă, întrucât din verificarea formală a motivelor de recurs formulate de reclamant, se constată că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând argumente de nelegalitate ale hotărârii atacate.

1.2 Recursurile pârâților Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părți au aceeași poziție procesuală.

Sub un prim aspect, soluția a fost criticată de recurenții Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș din perspectiva greșitei respingeri a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.

Din analiza celor două excepții invocate, se observă că DSPJ Timiș a motivat solicitarea sa pe considerentul că și-a îndeplinit obligațiile legale și nu are nicio culpă în respingerea cererii reclamantului de acordare a tratamentului în străinătate, ceea ce constituie apărări de fond și nicidecum o circumstanță pentru admiterea unei excepții procesuale.

Pe de altă parte, CJAS Timiș a arătat că în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 50/2004, ordin care reglementează o procedură distinctă opozabilă numai direcțiilor de sănătate județene și Ministerului Sănătății și nicidecum CNAS sau caselor județene de asigurări de sănătate. Însă, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond care a statuat că reclamantul este asiguratul CAS Timiș, iar în condițiile în care se pune problema decontării cheltuielilor pentru tratamentul solicitat, este firesc, ca pentru opozabilitate, să stea în judecată și acest pârât.

Ca atare, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a greșitei analize a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, instanța de control judiciar apreciază nefondate criticile recurenților.

Celelalte motive de recurs invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept materiale, concret recurenții referindu-se la condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și ale H.G. nr. 720/2008, Ordinul M.S. nr. 50/2004 și Legea nr. 95/2006.

Cu titlu preliminar se observă că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o solicitare formulată în temeiul procedurii ordonanței președințiale, reglementată de art. 997 și urm. C. proc. civ., prin care reclamantul solicită obligarea, în solidar, a pârâților la trimiterea sa în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., precum și de a asigura continuitatea acestui tratament, în mod gratuit, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.

Potrivit art. 997 C. proc. civ.:"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.

Verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, însă Înalta Curte nu împărtășește această opinie, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a stabili dacă aparența de drept este în favoarea reclamantului, trebuie pornită analiza de la actul normativ care reglementează trimiterea unui pacient la tratament în străinătate, în speță OMS nr. 50/2004 care statuează că Ministerul Sănătății acoperă costurile tratamentului în străinătate referitoare la: "tratamentul medico-chirurgical, tratamentul intervențional, tratamentul radioterapie, spitalizare și transportul pentru bolnav, precum și a transportul pentru un însoțitor, dacă pacienții au vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, sumele aferente fiind transmise direcției de sănătate publică prin care s-a întocmit documentația bolnavului."

Mai mult, potrivit art. 6 alin. (21) din același act normativ, se pot acoperi costurile tratamentului cu medicamente:

"prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătății, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum și a medicului curant din România".

Prin urmare, potrivit acestei reglementări, asigurarea unui tratament medicamentos în străinătate nu este o procedură acoperită din bugetul Ministerului Sănătății, decât în condițiile prevăzute anterior, respectiv ca urmare a efectuării unui transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătății, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, situație ce nu este incidentă în speță.

Mai mult, tot în privința aparenței dreptului, este de principiu că în conformitate cu art. 1 al OMSP nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, activitatea de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor ce suferă de afecțiuni care nu pot fi tratate în țară este îndeplinită de direcțiile de sănătate publică județene și de Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății, numai după obținerea aprobării din partea Ministerul Sănătății.

În speță, însă, cererea reclamantului privind tratamentul în străinătate a fost respinsă de către membrii comisiei teritoriale conform Procesului-verbal nr. x/25.08.2017 înregistrat la DSPJ Timiș cu nr. x/28.08.2017 în data de 22.09.2017. Totodată, comisia de specialitate Hematologie și Transplant Medular a comunicat DSPJ Timiș referatul întocmit la solicitarea pentru tratament în străinătate al bolnavului A. în care se concluzionează:

"nu luăm în considerare efectuarea tratamentului în străinătate".

Nu în ultimul rând, din documentele dosarului rezultă că la data de 19.12.2017 prin cererea înregistrată la DSPJ Timiș cu nr. x s-a primit răspunsul Ministerului Sănătății care informează că prevederile legale ale Ordinului Ministerului Sănătății nr. 50/2004 nu permit decontarea tratamentelor medicamentoase în străinătate, iar acest răspuns a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. x/19.12.2017.

Așadar, reclamantul nu se încadrează în normele de principiu enumerate mai sus pentru asigurarea tratamentului solicitat în străinătate, nici din perspectivă formală, tratamentul medicamentos nefiind decontat de principiu pentru că se presupune că această procedură poate fi efectuată și în țară, dar nici din perspectiva circumstanțelor personale ale reclamantului, având în vedere că acest tratament nu a fost încuviințat și aprobat de comisia specializată aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Recurentul reclamant s-a mai apărat susținând că solicitarea sa a fost efectuată în temeiul OMS nr. 85/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 703 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății referitoare la medicamentele utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale, motiv pentru care apreciază ca irelevante în speță prevederile H.G. nr. 720/2008, de care se prevalează pârâții.

Aceste apărări nu pot genera o aparență de drept în favoarea reclamantului, întrucât inclusiv persoanele cu nevoi speciale, dacă solicită tratament în străinătate trebuie să îndeplinească cerințele de principiu ale Ordinului Ministerului Sănătății nr. 50/2004, așa cum au fost redate mai sus.

Așadar, nu se poate reține un eventual abuz de drept din partea autorităților chemate în judecată și nicio aparență de drept în favoarea reclamantului, care să reclame intervenția activă din partea instanței de judecată.

La toate acestea se adaugă și faptul că deținătorul autorizației de punere pe piață, respectiv C. nu a solicitat evaluarea medicamentului B. în vederea includerii în Lista de medicamente aprobată de H.G. nr. 720/2008, deci cu atât mai mult pârâtele nu pot fi obligate la asigurarea în mod gratuit a tratamentului cu acest medicament.

Ținând cont de toate aceste împrejurări, este evident că în procedura simplificată a ordonanței președințiale, instanța de fond nu avea posibilitatea să stabilească o altă aparență decât cea care rezultă cu necesitate din probele administrate și din interpretarea textelor de lege ce au incidență în cauză, așa cum au fost expuse mai sus.

Fără a nega dreptul reclamantului la efectuarea tuturor demersurilor pe care le presupune cazul său special, pentru asigurarea dreptului său la sănătate și, implicit la viață, instanța de control judiciar constată că acest drept trebuie exercitat în limitele legii și cu respectarea procedurilor care să asigure un tratament nediferențiat pentru toți pacienții.

Nefiind îndeplinită nici condiția vremelniciei măsurii dispuse, în condițiile în care instanța a obligat pârâtele la plata în avans a sumelor necesare tratamentului, este cert că soluția excede limitelor ordonanței președințiale și nu poate fi confirmată în recurs.

Pentru aceste considerente, se va dispune admiterea recursurilor formulate de pârâți, cu consecința casării hotărârii atacate și în rejudecare respingerea acțiunii formulate de reclamant.

1.3 Recursul reclamatului:

Criticile de nelegalitate formulate de reclamant vizează greșita respingere a capetelor de cerere referitoare la plata de penalități de întârziere de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere și respectiv la aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Raportat însă la soluția de mai sus cu privire la recursurile declarate de pârâți și la considerentele conform cărora acțiunea reclamantului este în tot neîntemeiată, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analiza pe fond a argumentelor prezentate în memoriul de recurs al reclamantului.

Așadar, cererea acestuia va fi respinsă ca nefondată, pentru argumentele reținute în prezenta decizie.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâților sunt fondate și va dispune admiterea acestora conform celor de mai sus, iar recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nulitate a recursului reclamantului invocată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 212 din 3 iulie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată și în rejudecare respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN