ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1804/2019

HOTĂRÂRE
03.04.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1804/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08 decembrie 2017, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava, a solicitat:

- anularea Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă, prin care s-a prelungit valabilitatea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor societății în baza Procesului-verbal nr. x/2017 și a Deciziei nr. x/2017;

- suspendarea executării Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 16 din 2 februarie 2018, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava, reprezentată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, dispunând suspendarea Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei privind acțiunea în anulare a acestui act administrativ.

Împotriva Sentinței civile nr. 16 din 2 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală Suceava, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cazul bine justificat, actul administrativ atacat este întocmit cu respectarea legislației în vigoare. Decizia de prelungire a măsurilor asigurătorii este un act subsecvent deciziei de instituire a acestor măsuri, iar această din urmă decizie nu a fost suspendată de la aplicare, instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii de suspendare respingând acțiunea reclamantei. Prin urmare, atât timp cât instanța de judecată a respins cererea de suspendare a executării actului principal, nu se poate dispune suspendarea executării actului subsecvent.

Recurenta-pârâtă a subliniat și necesitatea menținerii măsurilor asigurătorii, având în vedere obligațiile fiscale ale societății, astfel cum au fost reținute de organele de control, pentru garantarea executării cărora au fost instituite măsurile asigurătorii. Prin acțiunile sale, societatea debitoare încearcă să se sustragă de la achitarea creanței datorată bugetului consolidat al statului, astfel încât este oportună mențiunea măsurilor asigurătorii dispusă prin decizia a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-pârâtă a susținut că decizia de prelungire a măsurilor asigurătorii nu aduce prejudicii funcționării societății și nu afectează activitatea comercială a acesteia.

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. Iași, nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală Suceava este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act administrative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la emiterea actului administrativ în temeiul acelorași considerente pentru care s-a dispus anularea, de către instanța de judecată, a actului administrativ emis anterior, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității Deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a instituirii măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017.

Prin decizia a cărei suspendare se solicită în cauză s-a dispus prelungirea valabilității măsurilor luate prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017. Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, prin Sentința civilă nr. 137 din 10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava, fiind anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017.

Este de necontestat faptul că decizia de prelungire a valabilității măsurilor asigurătorii are un caracter subsecvent față de decizia de instituire a acestor măsuri, iar Înalta Curte reține că, din conținutul deciziei de prelungire a termenului de valabilitate, rezultă că organul fiscal și-a întemeiat actul pe aceleași considerente de fapt și de drept regăsite în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Prin urmare, constatarea de către instanța de judecată (chiar și într-o primă fază procesuală) a nelegalității deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ridică îndoieli rezonabile cu privire la temeiul juridic al emiterii deciziei de prelungire a termenului de valabilitate a acestor măsuri, suficiente pentru a înlătura, cel puțin la o cercetare sumară, prezumția de legalitate a actului administrativ.

În acest context, argumentele recurentei-pârâte referitoare la faptul că instanța de judecată a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017 din 27.04.2017 sunt nerelevante, având în vedere, pe de-o parte, că din cuprinsul Sentinței civile nr. 137 din 10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, rezultă că cererea de suspendare a executării acestei decizii a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii obligației de achitare a cauțiunii, iar pe de altă parte, soluția (nedefinitivă) de anulare a acestei decizii reprezintă un indiciu serios, care conturează cazul bine justificat într-o manieră mai clară decât simpla temporizare a efectelor actului administrativ, urmărită de partea interesată prin promovarea unei cereri de suspendare.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 27 din 26.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava, fiind anulată Decizia de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii nr. x din 25.10.2017. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiții.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică concretă cu privire la considerentele instanței de fond, cererea de recurs cuprinzând doar simple susțineri generice, de ordin teoretic, privitoare la neîndeplinirea acestei cerințe.

Astfel, Înalta Curte constată că, raportat la consecințele produse de actul administrativ atacat (prelungirea indisponibilizării tuturor sumelor din conturile reclamantei, a popririi asigurătorii asupra tuturor sumelor datorate debitorului de către terți și lipsirea reclamantei de lichiditățile necesare desfășurării activității comerciale), precum și la criticile de nelegalitate formulate, menținerea caracterului executoriu al deciziei atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală Suceava, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală Suceava, împotriva Sentinței civile nr. 16 din 2 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iaș
ÎCCJ 2019-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5050/2019
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, r
ÎCCJ 2020-07-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3885/2020
Ședința publică din data de 24 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată Direcți
ÎCCJ 2020-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3408/2020
ă 1 Suceava și Agenția Națională de Administrare Fiscală. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin lichidator judiciar, Cabinet Individual de Insolvență "B.", înreg
ÎCCJ 2020-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2020
Ședința publică din data de 12 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată
Sursă