ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2019

HOTĂRÂRE
24.09.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă la data de 11 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a arătat că a înstrăinat la data de 16 noiembrie 2017 autovehiculul proprietate personală de tip x către pârâtul B., urmând ca acesta să îl înmatriculeze în maxim 90 de zile. Acest fapt nu s-a mai realizat de către acesta, pe adresa reclamantului continuând a ajunge amenzi contravenționale, astfel că solicită autovehiculului de pe numele său.

Prin Sentința nr. 316 din 21 noiembrie 2018, Judecătoria Moldova Nouă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că între reclamantul A. și pârâtul B. s-a încheiat contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport la data de 16 noiembrie 2017, contract în temeiul căruia reclamantul a înstrăinat autoturismul marca x, nr. de identificare x, nr. de înmatriculare x, pentru prețul de 1.000 euro. Prețul a fost primit, iar bunul a fost predat.

Întrucât pârâtul nu a procedat la transcrierea dreptului de proprietate, reclamantul a formulat cerere prin care a solicitat radierea din oficiu a autovehiculului.

La termenul de judecată din data de 18 aprilie 2018 instanța, în temeiul art. 131 C. proc. civ., procedând la verificarea competentei, a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Moldova Nouă.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor. art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în litigiile privitoare la persoane competența teritorială este una exclusivă, fiind de ordine publică în sensul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., putând fi invocată de către instanță, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

S-a arătat că din cartea de identitate a pârâtului rezultă că acesta are domiciliul în jud. Gorj, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Târgu Jiu, în raza căreia își are domiciliul pârâtul, instanță în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei.

Prin Sentința nr. 1609 din 15 martie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, în urma declinării competenței de către Judecătoria Moldova Nouă, județul Caraș Severin, este obligație de a face, reclamantul solicitând ca instanța să dispună radierea autovehiculului înstrăinat pârâtului.

Raportat la obiectul cererii, competența teritorială este dată de regulile generale prevăzute la art. 107 C. proc. civ. sau la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nefiind vorba, așadar, despre o competență exclusivă.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., numai necompetența de ordine publică poate fi invocată din oficiu de judecător, necompetența de ordine privată, cum este cazul în speță, putând fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Au fost avute în vedere și prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, fapt de unde rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. S-a arătat că instanța, în speța de față Judecătoria Târgu Jiu, nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă, aceasta putând fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare, sau, în cazul în care întâmpinarea nu ar fi fost obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, deci in limine litis, reclamantul nemaiputând reveni nici el asupra alegerii.

S-a apreciat că, în contradicție cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., Judecătoria Moldova Nouă a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative, deși acest drept îl avea exclusiv pârâtul din cauza dedusă judecății, care nu a înțeles însă să facă acest lucru.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze cauza de față, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă reclamantul A. a solicitat instanței să dispună radierea autovehiculului înstrăinat pârâtului B. la data de 16 noiembrie 2017.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ., este relativă.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect obligație de a face, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, anume dreptul corelativ obligației izvorând din contractul de vânzare-cumpărare a unui autoturism, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu a înțeles să invoce prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Moldova Nouă.

Totodată, primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Moldova Nouă a fost cel din 21 noiembrie 2018, termen la care pârâtul nu s-a prezentat iar instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 352/2018
Ședința publică din data de 14 februarie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani, sub nr. x/2017 în data de
ÎCCJ 2018-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2570/2018
Ședința publică din data de 7 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată la data de 18.02.2016, sub nr. x/2016, pe rolul Judecătoriei Zărnești, reclamantul A. în
ÎCCJ 2019-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2019
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 15.05.2018, reclamanta SC A. SRL a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin c
ÎCCJ 2018-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2546/2018
-ar fi transmis dreptul de proprietate, îndatoriri în privința cărora reclamantul ar deține calitatea de creditor, orice solicitare de executare a acestora, valorificată pe calea unei cereri de chemare în judecată, nu poate fi întreprinsă d
ÎCCJ 2019-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2019
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Chișineu Criș la data de 7 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat ca prin hotărârea ce s
Sursă