ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 februarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. să înmatriculeze pe numele său autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x cu nr. de identificare x, deoarece în data de 22.08.2016, a înstrăinat (vândut) autoturismul către acesta, însă refuză să-l înmatriculeze pe numele său, deși avea obligația legală ca în termen de 30 de zile să facă demersurile.
Prin sentința nr. 176 din 3 iulie 2020, Judecătoria Moldova Nouă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetul Marmației.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ., reținând că domiciliul pârâtului se află în comuna Oncesti, sat Oncesti, nr. 374, județul Maramures, considerente pentru care a apreciat că aparține instanței de la domiciliul pârâtului, anume Judecătoriei Sighetu Marmației, competența teritorială de soluționare a cauzei.
Prin sentința nr. 2112 din 5 noiembrie 2020, Judecătoria Sighetu Marmației a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, raportat la obiectul pricinii, anume obligație de a face, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, neputând să fie invocată de către instanță din oficiu.
Pe de altă parte, deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, prin care să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Moldova Nouă, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., condiții în care competentă să soluționeze pricina era judecătoria inițial învestită.
S-a arătat că momentul procesual reprezentat de primul termen de judecată la care părțile legal citate pot pune concluzii a fost epuizat în data de 3.07.2020, în sensul că titularul dreptului de a invoca necompetența de ordine privată conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în speță pârâtul, nu a înțeles a uza de acest drept.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, invocată de instanță din oficiu, cu consecința declinării soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. să înmatriculeze pe numele său autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x cu nr. de identificare x, deoarece în data de 22.08.2016, a înstrăinat (vândut) autoturismul către acesta, însă refuză să-l înmatriculeze pe numele său, deși avea obligația legală ca în termen de 30 de zile să facă demersurile.
Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin.(3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.
Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:
"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:
"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.
Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect obligație de a face, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, anume dreptul corelativ obligației izvorând din contractul de vânzare-cumpărare a unui autoturism, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.
Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.
Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu au invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Moldova Nouă.
Totodată, primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Moldova Nouă a fost cel din 3 iulie 2020, termen la care pârâtul nu a fost prezent, pentru a uza de dreptul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., termen la care instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârâți prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moldova Nouă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.