ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 136/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție a solicitat: "Anularea în tot a actului administrativ unilateral - Ordinul nr. 100/27.07.2018 al Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție;

Recuperarea pagubei cauzată de neacordarea pentru anul 2018 a drepturilor aferente unui număr de 4 zile concediu de odihnă suplimentar;

Recuperarea pagubei cauzată de anularea în totalitate a drepturilor de concediu suplimentar, începând cu anul 2019.".

2.1. Prin Sentința civilă nr. 4284 din 11 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că domiciliul reclamanților este situat în Județul Buzău.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 1399 din 14 octombrie 2019, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Constanța a reținut incidența prevederilor art. 269 alin. (2) și alin. (3) din Codul Muncii, a dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, potrivit cu care "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. " și împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

În speță, prin acțiunea cu care a sesizat instanța de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Națională Anticorupție la anularea în tot a Ordinului nr. 100/27.07.2018 al Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție și recuperarea pagubei cauzată de neacordarea pentru anul 2018 a drepturilor aferente unui număr de 4 zile concediu de odihnă suplimentar și recuperarea pagubei cauzată de anularea în totalitate a drepturilor de concediu suplimentar, începând cu anul 2019.

Dată fiind calitatea reclamantului de funcționar public și obiectul acțiunii anterior precizat, Înalta Curte reține că acțiunea vizează raportul de serviciul al reclamantului.

În acest context, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care statuează: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 15.02.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)". Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal, de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că la momentul formulării acțiunii reclamantul avea domiciliul în Municipiul Constanța, jud. Constanța (conform tabelului de la dosar Tribunalul București), Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție în favoarea Tribunalului Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - GV