ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1124/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 12 iunie 2019 sub nr. dosar x/2019, reclamantul Sindicatul B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în baza probelor ce vor fi administrate, să dispună obligarea pârâtului - Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al funcției ocupate și al acestor drepturi salariale acordate în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor, conform art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (11) și alin. (12) din O.U.G. nr. 83/2034 aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, modificat și prin O.U.G. nr. 43/2016, și art. 39 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 32/2015 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia Curții Constituționale a României nr. 794 din 15 decembrie 2016, obligarea Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

Prin Sentința nr. 457 din data de 11 noiembrie 2019 Tribunalului Caraș-Severin a admis excepția necompetenței sale teritoriale de a soluționa cererea disjunsă privind pe reclamanta A. și a declinat competența soluționării acțiunii având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - disjuns din Dosar nr. x/2019 formulat de reclamantul Sindicatul B., în numele și pentru A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantei, indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat, iar în prezenta cauză, potrivit tabelului anexă, reclamanta A. are domiciliul în județul Gorj.

Prin Sentința nr. 26 din data de 16 ianuarie 2020 Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții Sindicatul B. pentru membrul de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Caraș-Severin în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul B. pentru membrul său de sindicat - reclamanta A. îl reprezintă obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin la recalcularea salariul de bază și a sporurilor de care beneficiază reclamanta la nivelul maxim al funcției ocupate și al acestor drepturi salariale acordate în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor, conform art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (11) și alin. (12) din O.U.G. nr. 83/2034 aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, modificat și prin O.U.G. nr. 43/2016, și art. 39 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 32/2015 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia Curții Constituționale a României nr. 794 din 15 decembrie 2016, la plata diferențelor salariale dintre sumele primite de reclamantă și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 12.06.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus enunțat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora: "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul B. nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acesteia (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece aceasta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar și interesul promovării acțiunii.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, dispoziții ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamanta a solicitat plata unor drepturi bănești izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că la momentul formulării acțiunii acesta avea domiciliul în jud. Gorj (tabel dosar Tribunal Caraș-Severin), localitate în raza teritorială a Tribunalului Gorj, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul B. în numele și pentru A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, în favoarea Tribunalului Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2020.

GGC - GV