ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 769/2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 18 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 iulie 2019, sub nr. x/2017, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și a sentinței pronunțate de prima instanță, respingerea excepției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei primei instanțe pentru judecarea procesului, cu evocarea fondului, iar, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, făcând aplicarea, din oficiu, a dispozițiilor art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., aplicând un alt temei de drept decât cel invocat de pârât prin întâmpinare, respectiv dispozițiile prevăzute de art. 2500 și art. 2501 C. civ.

De asemenea, a arătat că prima instanță, din oficiu, a aplicat și un alt calcul al termenului de prescripție decât cel invocat de pârât, reținând că actul juridic (contractul de schimb) a fost încheiat la data de 6 ianuarie 2012, termenul de 18 luni s-a împlinit la 6 iulie 2013, iar termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 6 iulie 2016.

În apel, reclamanta a invocat faptul că instanța, din oficiu, nu poate aplica prescripția, având în vedere prevederile art. 2512 alin. (2) C. civ., iar instanța nu putea aplica un alt text legal decât cel invocat de pârât și nici nu putea aplica un alt calcul al termenului de prescripție, decât cel arătat de pârât prin întâmpinare.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel, în mod greșit, a motivat că dispozițiile invocate de pârât sunt cu caracter general (art. 2500 și art. 2501 C. civ.) și nu exclud de la aplicare dispozițiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere (art. 2529 alin. (1) lit. c) din C. civ.).

De asemenea, recurenta a opinat că sunt greșite și reținerile instanței de apel referitoare la faptul că aplicarea în speță a dispozițiilor art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ. trebuie făcută de drept, chiar dacă partea interesată nu le-a invocat odată cu ridicarea excepției, întrucât ele țin de calculul termenului de prescripție.

În continuare, recurenta a învederat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 259 C. proc. civ., privind revenirea asupra probelor încuviințate și administrate, și dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procedurii în materie civilă, în sensul că reclamanta a fost privată de posibilitatea de a uza, în mod echitabil, de probele administrate și de a obține, în primă instanță, soluția amiabilă prin care pretențiile sale recunoscute să fie în mod efectiv satisfăcute.

A mai arătat recurenta că instanța de apel nu a acordat nicio relevanță înscrisurilor care dovedesc intenția reclamantei și a pârâtului Municipiul Brașov de a soluționa cauza pe cale amiabilă.

Urmare a comunicării motivelor de recurs, la 5 august 2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, la data de 5 august 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov și Statul Român, prin Municipiul Brașov, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

La 12 septembrie 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov și Statul Român, prin Municipiul Brașov, au depus răspuns la întâmpinarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov, prin care au arătat că sunt de acord cu apărările formulate de aceasta.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., este declarat în termenul legal și este timbrat. De asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 4 februarie 2020, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului, prin care a arătat că nu are obiecțiuni cu privire la conținutul raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 482/Ap/2019 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 193 din 3 octombrie 2018 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o, reținând, în esență, că excepția prescripției dreptului material la acțiune nu a fost invocată din oficiu, cum a susținut apelanta, ci de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin AJFP Brașov, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, iar dispozițiile legale invocate în acest sens de către pârât, respectiv art. 2500 și art. 2501 C. civ., nu exclud de la aplicare dispozițiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere, ce sunt stabilite de art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, aplicând din oficiu dispozițiile art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., iar nu dispozițiile art. 2500 și art. 2501 C. civ., invocate de pârât, fără însă ca recurenta să indice textul legal greșit aplicat ori interpretat de către instanța de apel, potrivit căruia instanței nu îi este permis să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt deduse judecății, fiind ținută de temeiul juridic invocat de părți.

În acest sens, instanța de apel a prezentat, pe larg, argumentele potrivit cărora dispozițiile art. 2500 și art. 2501 C. civ. sunt cu caracter general și nu exclud de la aplicare dispozițiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere, respectiv art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., iar aplicarea acestui articol nu echivalează cu invocarea din oficiu a excepției prescripției, ci reprezintă argumentarea soluției cu privire la admiterea excepției invocată de către pârât.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia prima instanță a încălcat dispozițiile art. 259 C. proc. civ., respectiv art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu a justificat revenirea asupra probelor care au fost deja încuviințate, Înalta Curte constată că această critică nu vizează argumentele instanței de apel, ci ale instanței de fond, iar prin decizia atacată, Curtea de Apel a răspuns acestei critici, pe care a considerat-o nefondată, în contextul înlăturării criticilor referitoare la prescripția dreptului material la acțiune.

Procedând într-o astfel de manieră, recurenta-reclamantă nu a indicat efectiv și în mod clar care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate și nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să fie de natură a susține nelegalitatea hotărârii, iar reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2020.

GGC - NN