ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursurilor formulate:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 17 noiembrie 2015 sub nr. x/2015/a4, lichidatorul judiciar A. al debitoarei S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. și S.C. D. S.R.L. a solicitat instanței constatarea nulității absolute a Biletului la ordin seria x numărul x, pentru suma de 6.297.105,22 RON, cu scadența la data de 31 mai 2011, emis de S.C. B. S.A. în data de 4 aprilie 2011, la ordinul societății C., pentru o datorie fictivă (contravaloarea facturilor x și y din 2 martie 2011), lipsind raporturile fundamentale care să determine crearea și circulația biletului la ordin; Procesele-verbale de licitație publică imobiliară întocmite de BEJ E. din 15 noiembrie 2011 și 20 septembrie 2011 în cadrul cărora s-au adjudecat fraudulos de către S.C. C. 43 imobile ale S.C. B. S.A. (conform lista Anexa 1) în contul unei creanțe fictive, precum și actele de adjudecare 345 din 15 noiembrie 2011 și 345 din 24 octombrie 2011 prin care s-a transferat dreptul de proprietate a acestor imobile în mod fraudulos către S.C. C.; Contractele de vânzare-cumpărare ulterioare dintre S.C. C. și S.C. D. S.R.L. autentificate cu nr. x din 25 aprilie 2013 și nr. 2184 din 10 august 2012 (conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis"); cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul S.C. B. S.A. a celor 43 imobile înstrăinate fraudulos.

Prin sentința nr. 427/2016 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale funcționale a judecătorului-sindic și s-a declinat competența funcțională în favoarea completelor specializate în materia litigiilor cu profesioniștii și s-a dispus înaintarea dosarului către serviciul registratură în vederea repartizării aleatorie în sistem Ecris.

Cauza a fost repartizată completelor specializate în materia litigiilor cu profesioniștii la 31 mai 2016.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă excepția prescripției extinctive, invocată de către pârâta S.C. D. S.R.L. și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. D. S.R.L. sub aspectul petitelor ce formează obiectul primelor două capete de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a biletului la ordin seria x nr. x emis la 4 aprilie 2011 și a proceselor-verbale de licitație publică imobiliară întocmite de BEJ E. din datele de 15 noiembrie 2011 și 20 septembrie 2011 și a actelor de adjudecare nr. 345 din 15 noiembrie 2011 și nr. 345 din 24 octombrie 2011.

Prin sentința nr. 1225 din 15 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de lichidator judiciar A. pentru debitoarea S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L., S.C. C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-debitoare S.C. B. S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat apel incident împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Prin decizia nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A. împotriva sentinței nr. 1225 din 15 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și apelul incident declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 20 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A. și pârâta S.C. D. S.R.L..

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A..

Prin memoriul de recurs reclamanta S.C. B. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 și 968 din C. civ., apreciind, în mod nelegal, că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierii actului, motiv de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulității absolute, este necesar ca motivele de nulitate să fie contemporane încheierii actului juridic și, cu toate acestea, în aprecierea temeiniciei motivului de nulitate invocat - cauza ilicită - instanța a înlăturat argumentele expuse apreciind că acestea sunt elemente exterioare și ulterioare încheierii contractului.

Or, în dovedirea cauzei ilicite urmărite la încheierea actului juridic urmează a se avea în vedere și elementele ulterioare încheierii actului juridic civil care pot contura intenția reală a părților șt scopul ilicit urmărit de acestea încă de la data încheierii actului juridic.

In opinia recurentei, instanța de apel face confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) și elementele de fapt care dovedesc intenția părților la încheierea actului și care se pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului inițial prefigurat de părți.

În speță, chiar dacă parte din elementele prezentate de reclamantă în probațiune au fost ulterioare încheierii titlurilor a căror anulare se solicită, acestea conturau scopul ilicit urmărit de părți la încheierea actelor juridice.

Așa fiind, instanța de apel face o aplicare greșită a prevederilor art. 966 și 968 din C. civ. și constată, în mod nelegal, că în aprecierea motivului determinant la încheierea unui act juridic civil nu pot fi avute în vedere decât elemente contemporane încheierii actului juridic, nu și elementele ulterioare. în realitate, încheierea contractului pentru o cauză ilicită conduce la nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat, elemente ulterioare putând contura scopul ilicit urmărit de părți la momentul încheierii.

Într-o altă critică, recurenta susține că hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel nerăspunzând criticilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac, întrucât nu a analizat motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

In acest sens, recurenta face o înșiruire de evenimente care, privite coroborat și în ordine cronologică, dezvăluie intenția reală a părților și implicit caracterul ilicit al acestor acte.

Astfel, instanța era ținută însă să examineze, în mod efectiv, observațiile, argumentele și mijloacele de probă, iar cu privire la aceste aspecte, instanța are obligația de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

În speța, instanța de apel lasă neanalizate motivele invocate, apreciind că toate aceste elemente sunt ulterioare momentului încheierii contractului și nu pot fi avute în vedere pentru a se stabili nulitatea actului juridic.

In acest context, se apreciază că instanța nu analizează toate motivele invocate de reclamantă coroborat ci, doar cu privire la parte din acestea, privite individual și distinct, și reține că fiecare își poate găsi justificare legală, fapt ce, în opinia instanței, conduce la legalitatea încheierii titlurilor a căror anulare se solicită.

Dar dacă instanța ar fi efectuat o analiză temeinică și coroborată a tuturor criticilor dezvoltate, ar fi ajuns la concluzia că, în realitate, este evidentă existența unei cauze false, ilicite încă de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare care a stat la baza emiterii facturilor și biletului la ordin fictiv.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin memoriul de recurs pârâta S.C. D. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, în principal, în raport de motivul nr. 1 de recurs, casarea în parte a deciziei recurate, în limitele exercitării recursului și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului incident la instanța de apel, iar în subsidiar, în raport de motivul nr. II de recurs, casarea în parte a deciziei recurate, în limitele exercitării recursului și, cu ocazia rejudecării apelului incident admiterea în tot a cererii de apel incident, urmând a se dispune: (i) schimbarea în parte a încheierii de ședință atacate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu privire la petitele I și II ale cererii introductive de instanță și, în consecință, al respingerii respectivelor cereri în justiție, fără examen asupra fondului, ca fiind prescrise; (ii) menținerea, în rest, a dispozițiilor încheierii atacate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive referitor la petitele I si II ale cererii de chemare în judecată.

În acest context, recurenta susține nelegalitatea parțială a deciziei atacate decurgând din nemotivarea acesteia - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prin decizia atacată, instanța de apel a respins ca nefondat apelul incident declarat de împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2017, în primă instanță de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciind ca instanța de fond ar fi stabilit și aplicat corect dispozițiile în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză.

Simpla reiterare de către instanța de apel a motivelor pentru care prima instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune prin intermediul încheierii atacate, în scopul de a confirma soluția dispusă de către judecătorul primei instanțe de fond, nu poate însă echivala cu o motivare a soluției pronunțate cu privire la apelul incident, neputându-se susține în mod pertinent faptul că instanța de control judiciar ar fi analizat efectiv argumentele învederate de în cuprinsul cererii de apel.

Prin urmare, este fără echivoc faptul că, în realitate, instanța de apel nu și-a motivat soluția pronunțată cu privire la apelul incident formulat de reclamanta, încălcând, astfel dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, o astfel de încălcare este remediabilă exclusiv prin desființarea în parte a hotărârii pronunțate, de vreme ce obligativitatea motivării în fapt și în drept a soluțiilor dispuse de judecători este instituită ex lege tocmai pentru a permite, printre altele, exercitarea controlului judiciar asupra tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, precum și pentru evitarea pronunțării unor hotărâri arbitrare, cum este cazul deciziei atacate.

Nemotivarea deciziei atacate cu privire la soluția dispusa asupra apelului incident urmează a fi sancționată cu nulitatea parțiala a hotărârii atacate, întrucât instanța de apel a încălcat atât norme procesuale civile din dreptul intern care vizează conținutul hotărârii judecătorești (art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și dreptul fundamental la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, creând o vătămare procesuală - lipsa unui grad de jurisdicție efectiv - ireversibilă altfel decât prin anularea actului (casarea parțiala a deciziei atacate).

Nelegalitatea parțială a deciziei recurate decurgând din încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior.

Separat de criticile formulate, referitoare la nemotivarea deciziei atacate, recurenta reiterează pe calea prezentului motiv de recurs motivele de nelegalitate ale încheierii atacate pe calea apelului incident, care însă nu au fost supuse unei examinări efective de către instanța de apel.

Dispozițiile exprese ale art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, stabilesc, în mod evident, că momentul de la care începe să curgă termenul special de prescripție de 3 ani, edictat de legiuitor în materia evicțiunii privind imobilele adjudecate în cadrul executării silite, este reprezentat de data cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciara a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare. Deși prima instanța a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune prin prisma prevederilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, aplicabile din perspectiva conflictului temporal de legi în temeiul art. 6 alin. (4) din noul C. civ. - aspect corect reținut de către prima instanța în considerentele încheierii atacate - judecătorul fondului nu s-a raportat la respectivele dispoziții legale în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză (octombrie- noiembrie 2011), ci la o forma anterioară modificării acestor dispoziții prin Legea nr. 459/2006.

Raportându-se la o forma a dispozițiilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. care nu mai era în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză, prima instanță a stabilit în mod greșit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune privind imobilele adjudecate ca fiind cel al înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară și, în consecință, a respins în mod greșit excepția procesuală invocată, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică. De vreme ce instanța de apel a menținut ca legală și temeinica încheierea atacată, preluând motivele avute în vedere de către prima instanța, soluția astfel dispusă este, pentru identitate de rațiune, nelegală, în considerarea argumentelor expuse pe calea prezentului motiv de recurs.

Contrar celor reținute de primele două instanțe, solicită instanței de recurs să constate că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate (octombrie- noiembrie 2011), care, spre deosebire de reglementarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 459/2006, stabilește că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel al cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciară a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare.

Așa fiind, în cauza dedusă judecății dreptul la acțiune cu privire la respectivele petite ale cererii introductive de instanță este prescris, de vreme ce la datele actelor de adjudecare (20 septembrie 2011, respectiv 15 octombrie 2011), toate imobilele adjudecate erau aprioric înscrise în cartea funciară, fiind evident astfel că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani s-a împlinit anterior învestirii instanței cu cererea introductivă de instanță, de vreme ce acesta se calculează de la data cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciara a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 mai 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului recurentei-reclamante și a admis în principiu ambele recursuri și a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Față de recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A..

Prin intermediul prezentului recurs, reclamanta a supus analizei instanței decizia pronunțată în apel, criticile fiind subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează pretinsa aplicare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 966 și 968 C. civ., în sensul că cauzele posterioare încheierii actului pot atrage nulitatea actului juridic.

Înalta Curte constată că decizia recurată este legală și temeinică, acțiunea în nulitatea absolută a biletului la ordin fiind nefondată.

Se observă că reclamanta a motivat cererea de chemare în judecată pe lipsa raporturilor fundamentale care să determine crearea și circulația biletului la ordin, invocând o succesiune de acte juridice încheiate de părțile în proces ulterior emiterii biletului la ordin, pentru a demonstra caracterul ilicit al scopului urmărit de părți la momentul emiterii actului atacat.

Respingerea acțiunii de către instanța de fond și menținerea acestei soluții de către instanța de apel a avut în vedere două considerente, și anume declararea nulității instrumentului de plată va fi făcută în situația în care acesta a fost pierdut, sustras sau distrus în considerarea dispozițiilor art. 89-90 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, precum și inexistența viciilor actului juridic la momentul încheierii actului defăimat.

Prealabil se reține că instanța a apreciat aplicabilitatea în cauză în mod formal a dispozițiilor art. 89-90 din Legea nr. 58/1934, întrucât raportul fundamental este independent de raportul cambial, nulitatea absolută a biletului la ordin pentru lipsa cauzei fiind exclusă ca efect al aplicării principiului rezoluțiunii, în legătură cu actul juridic din care rezultă raportul fundamental.

Cauzele de ineficacitate a raportului fundamental exced raportului cambial, fiind exclusă nulitatea absolută a biletului la ordin pentru lipsa cauzei, reclamanta nefăcând proba existenței unei cauze ilicite la momentul încheierii actelor juridice a căror nulitate o invocă.

În ceea ce privește succesiunea de acte încheiate ulterior de B. S.A. și C., respectiv strornările ulterioare ale celor două facturi, actele adiționale la contractul de vânzare-cumpărare, procesele-verbale de licitație și actele de adjudecare, Înalta Curte constată că aceste aspecte vizează raportul fundamental, care exced domeniului cambial, iar incidența principiului efectelor rezoluțiunii devine inaplicabil.

În consecință se reține că în mod corect au fost respinse capetele de cerere referitoare la anularea proceselor-verbale de licitație publică imobiliară întomite de BEJ E., precum și contractele de vânzare-cumpărare ulterioare dintre S.C. C. și S.C. D. S.R.L. cu repunerea părților în situația anterioară, instanța de apel constatând că prin respingerea primului capăt al cererii devine inaplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

De altel, pârâta nu poate să suporte efectele juridice ale unei aventuale anulări a actelor de adjudecare, deoarece are calitatea de terț față de actele juridice menționate, iar dreptul de proprietate a fost dobândit cu bună-credință.

A doua critică adusă deciziei recurată a vizat o pretinsă nemotivare a soluției pronunțată de către instanța de apel, în sensul că nu au fost analizate motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite.

Se observă că instanța de apel a analizat întreaga situație de fapt existentă în dosar prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză și că s-a preocupat să verifice dacă hotărârea apelată este fundamentată pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În consecință, se constată că motivarea deciziei instanței de apel corespunde exigențelor prevăzute de art. 422 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 nefiind incident.

Raportat la cele amintite, susținerea recurentei vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

Față de recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L..

Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare reprezentat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a motivat decizia recurată cu privire la soluția dispusă asupra apelului incident, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În urma analizei materialului probator administrat în fața celor două instanțe de fond, interpretarea și aplicarea în concret a normelor juridice incidente a vizat stabilirea în mod corect a termenului de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune privind imobilele adjudecate, fiind cel al înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că analiza motivelor de apel ce priveau soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitele I și II ale cererii de chemare în judecată formulată de pârâta D. S.R.L. a fost realizată în condiții de legalitate, nefiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ.

Se constată că a fost respectată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - art. 6, cu referire la noțiunea de proces echitabil, care presupune ca o instanță internă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, susținerile părților fiind examinate de către instanță, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

În consecință, din considerentele expuse de către instanța de apel rezultă care sunt argumentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii sub acest aspect, resepctiv dispozițiile art. 520 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare (octombrie- noiembrie 2011).

Raportat la cele amintite, susținerea recurentei-pârâte vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apare ca nefondată.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, respectiv art. 520 alin. (1) C. proc. civ. se reține că și acestea sunt nefondate.

Recurenta-pârâtă susține că dreptul la acțiune cu privire la respectivele petite ale cererii introductive de instanță este prescris, de vreme la data actelor de adjudecare, respectiv 20 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011, toate imobilele adjudecate erau aprioric înscrise în cartea funciară, fiind evident că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani s-a împlinit anterior învestirii instanței cu cererea de față.

Se reține că la data întocmirii actelor de adjudecare dispozițiile art. 520 C. proc. civ. adoptate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 erau următoarele:

Orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripție curge și împotriva dispăruților, minorilor și persoanelor puse sub interdicție.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune s-a raportat la dispozițiile precitate, instanța de fond reținând din verificarea actelor dosarului că nu au fost întabulate actele de adjudecare în cartea funciară.

Susținerile recurentei-pârâte referitoare la stabilirea calculului termenului de prescripție de 3 ani de la data cererii de înscriere în cartea funciară a dobânditorului adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare nu vor fi reținute, întrucât aceste dispoziții au fost introduse prin Legea nr. 459/2006, care diferă de cea anterioară.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, criticile subsumate motivelor de casare invocate fiind nefondate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul și îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A.. și de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.