ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2020

HOTĂRÂRE

26.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și Primăria Botoșani: să se constate nesoluționarea în termen a unei cereri precum și refuzul rezolvării dosarului x/CC. identic cu y/CC; să se constate faptul că 1/4 din imobil care trebuia să-i revină lui B. îi revine reclamantului; să se dispună ca instituțiile culpabile să-l despăgubească cu suma de 5.109.800 euro reprezentând valoarea de piață a imobilului C. situat pe str. x, mun. Botoșani; să oblige pârâtele la plata daunelor morale de 200.000 euro; să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1), art. 11, art. 12, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 1385 alin. (4) C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013, C. civ., Constituția României, practica CEDO în materie.

Prin Încheierea de ședință din 20 februarie 2019, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a aceleiași instanțe.

S-a reținut că, întrucât acțiunea vizează obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru proprietatea Moara din str. x, instanța competentă în soluționarea pricinii, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, este secția civilă a tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială a instanței civile căreia îi revine spre soluționare o atare cerere, aceleași prevederi legale stabilesc competența în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității. Cum în cauză una din cele trei entități pârâte, respectiv Primăria Botoșani, își are sediul în Botoșani, iar celelalte două în București, s-a constatat că din punct de vedere teritorial sunt deopotrivă competente teritorial atât Tribunalul Botoșani cât și Tribunalul București. Întrucât reclamantul a precizat că, din punct de vedere teritorial, înțelege să aleagă Tribunalul Botoșani, instanța, în baza art. 116 C. proc. civ., a dat eficiență acestei alegeri, stabilind competența în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă.

Prin Sentința nr. 336 din 24 aprilie 2019 pronunțată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul nu invocă faptul că pârâta Primăria Botoșani ar urma să emită vreo decizie, ci arată că ANRP este instituția responsabilă care nu a făcut niciun demers în vederea soluționării dosarului de despăgubire, situație față de care devin incidente prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora " în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi." Deși este indicată în petitul cererii în calitate de pârâtă Primăria Municipiului Botoșani, față de aceasta reclamantul nu indică în mod expres că ar avea pretenții, ci dimpotrivă arată că în exclusivitate culpa aparține pârâtei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Față de motivele și temeiul de drept invocate, competența de soluționare a fost stabilită în favoarea Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul entității abilitată de lege în rezolvarea cererii de despăgubire.

Prin Încheierea de ședință din 3 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Botoșani, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că, pe lângă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar la evaluarea despăgubirilor solicitate (care reprezintă de fapt esența, scopul final, concret al acțiunii așa cum a fost formulată) a indicat expres conținutul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinările CNCI și ANRP prin care s-a invocat excepția necompetenței, precum și prin notele scrise depuse, reclamantul a învederat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv a reluat prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 și a solicitat să se constate că aceste despăgubiri nu privesc Legea nr. 165/2013, ci își au izvorul în Legea nr. 554/2004.

Față de mențiunile instanțelor care au procedat la declinare și față de cererile formulate de reclamant, Tribunalul București a pus în vedere reclamantului, la primul termen de judecată, să precizeze temeiul cererii, iar la data de 25 octombrie 2019, reclamantul a arătat că Legea nr. 165/2013 nu face derogări de la Legea nr. 554/2004, ca lege specială, ci privește doar stabilirea unor termene de soluționare a cererilor și modalitatea de stabilire a despăgubirilor. A mai arătat reclamantul că temeiul legal al acțiunii este Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8, art. 11, art. 18 din actul normativ.

Prin urmare, întrucât reclamantul a precizat că își întemeiază cererea pe contencios administrativ și solicită judecarea cererii sale în procedura cu termenele, părțile, obiectul și soluțiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune în contencios administrativ care intră în competența secției de contencios a tribunalului de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Admisibilitatea, inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni raportat la prevederile Legii nr. 165/2013 este o chestiune separată asupra căreia se poate pronunța numai instanța competentă.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 9 C. proc. civ. "(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege".

Textul legal reglementează principiul disponibilității procesului civil, principiu în virtutea căruia părților le sunt recunoscute prerogativele legale privind promovarea și limitele acțiunii, renunțarea la acțiune sau la dreptul pretins, achiesarea la pretențiile adversarului, dreptul de a finaliza procesul prin încheierea unei tranzacții, exercitarea căilor legale de atac, dreptul de a achiesa la hotărârea pronunțată, dreptul părții câștigătoare de a renunța la executarea silită.

Chiar dacă disponibilitatea procesuală se realizează sub controlul instanței de judecată, prin intermediul rolului activ al judecătorului, și chiar dacă instanța nu este ținută de un anumit articol de lege invocat de către reclamant, aceasta nu echivalează cu a ignora obiectul, temeiurile de drept și cauza acțiunii introductive.

În cauză se constată că, prin primul petit al cererii de chemare în judecată reclamantul solicită "să se constate nesoluționarea în termen a unei cereri precum și refuzul rezolvării dosarului x/CC identic cu y/CC", iar temeiurile principale de drept sunt indicate ca fiind art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 11, art. 12, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsurile la întâmpinările formulate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a invocat excepția necompetenței, precum și prin notele scrise formulate cu acel prilej, reclamantul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a solicitat instanței "... să observe că aceste despăgubiri nu privesc Legea nr. 165/2013, ci își au izvorul în Legea nr. 554/2004".

Cu prilejul înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la termenul din 21 octombrie 2019, instanța a pus în vedere reclamantului "... să precizeze în scris temeiul de drept al acțiunii, respectiv dacă se întemeiază pe Legea nr. 554/2004 sau pe Legea nr. 165/2013, pentru ca și prezenta instanță să poată stabilit dacă este sau nu competentă să judece cererea ..." (încheierea de ședință de la dosarul Tribunalului București).

Prin precizările depuse la solicitarea instanței, reclamantul a arătat că "Legea nr. 165/2013 nu face derogări de la Legea nr. 554/2004, ca lege specială privește doar stabilirea unor termene de soluționare a cererilor privind imobilele naționalizate și modalitatea de stabilire a despăgubirilor înăuntrul acestor termene".

A mai arătat reclamantul că "Temeiul legal al acțiunii conform capetelor de cerere cuprinse și în cererea de chemare în judecată este Legea nr. 554/2004".

Prin urmare, întrucât potrivit celor arătate reclamantul a indicat în mod constant că temeiul juridic al pretențiilor sale este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar instanța de judecată a manifestat rolul activ în sensul că a pus în vedere acestuia să precizeze, în mod concret, care este textul legal în baza căruia a formulat demersul judiciar, în respectarea și aplicarea principiului disponibilității, Înalta Curte constată că instanța competentă în soluționarea pricinii este Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de la domiciliul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.