ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2019

HOTĂRÂRE

17.10.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 21.11.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fosta "Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor", solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei în dosarul administrativ înregistrat sub nr. x C. civ. precum și obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în valoare de 200.000 RON.

În drept, a invocat Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 165/2013, Constituția României și practica judiciară CEDO.

Prin încheierea din data de 16.11.2018, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea secției I civile.

În motivare, a reținut că petenta deține dispoziția nr. x/20.03.2006 emisă de Primarul Municipiului Botoșani, prin care se acordă despăgubiri pentru un imobil expropriat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 - Titlul VII.

În baza acestui act, la nivelul ANRP s-a format Dosarul nr. x C. civ., dosar în care, față de petiția petentei, s-a emis Adresa nr. x/30.01.2017, prin care petentei i s-a comunicat că dosarul va parcurge procedura și termenele stabilite prin Legea nr. 165/2013.

Instanța a reținut că, în prezentul litigiu, reclamanta se arată nemulțumită de temporizarea soluționării dosarului său, respectiv de absența emiterii unei decizii de acordare a despăgubirilor.

În raport de art. 35 alin. (1).1 din Legea nr. 165/2013, introdus prin Legea nr. 212/2018, instanța a constatat că litigiul este de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a pronunțat Sentința nr. 43 din 18 ianuarie 2019, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect Legea nr. 10/2001 în favoarea Tribunalului București.

În motivare, față de dispozițiile art. 3 pct. 4 și 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, a reținut că revine tribunalului de la sediul entității - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor competența teritorială a soluționării contestației.

Instanța a avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia civilă nr. 815/05.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2015, în soluționarea unui conflict negativ de competență similar.

În același sens s-a stabilit și cu ocazia Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel din data de 23.06.2016.

În acea împrejurare s-a arătat că "Soluția propusă de legiuitor este de natură să încarce rolul Tribunalului București cu un număr deosebit de mare de dosare, de o complexitate considerabilă, în care probatoriul se administrează cu greutate, recurgându-se la comisii rogatorii în mod frecvent, dată fiind necesitatea expertizării imobilelor situate în afara circumscripției sale teritoriale. În acest context, s-ar impune o schimbare legislativă, textul legal neputând primi o altă interpretare decât cea enunțată, fiind redactat în termeni clari."

S-a arătat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Întrucât, în cauză, obligarea de emitere a deciziei este formulată în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților iar, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are calitatea de entitate învestită de lege rezultând că potrivit art. 35 alin. (1) și (3) din același act normativ, s-a reținut că revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

Învestit prin declinare, la rândul său, Tribunalul București a pronunțat Sentința nr. 1375 din 13 iunie 2019, prin care a declinat competența teritorială privind soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.

În motivare, a arătat că prin Legea nr. 111/2019 s-a stabilit competența teritorială absolută de soluționare a contestațiilor și cererilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 în favoarea instanței, Tribunalului în a cărui circumscripție se află situat imobilul, obiect al procedurii speciale reglementată de lege.

Cu privire la aplicarea legii, instanța a arătat că fiind vorba de norme legale speciale procesuale și totodată imperative, interesând ordinea publică și mai favorabile, acestea sunt de aplicare imediată, fără a se putea reține o retroactivitate a legii noi, pentru motive de unitate a situației juridice generale, așa cum s-a observat că se desprinde din însăși jurisprudența Curții constituționale în materia aplicării principiului neretroactivității legii civile (doctrina reflectată în jurisprudența curții).

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013 "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Acest alineat a fost modificat de Legea nr. 111/2019 pentru modificarea alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care a fost publicată în M. Of. nr. 418/28.05.2019 și a intrat în vigoare la data de 31 mai 2019.

Cu privire la chestiunea disputată de instanțele aflate în conflict, Înalta Curte are în vedere art. 24 și 25 C. proc. civ., care reglementează legea aplicabilă proceselor noi și legea aplicabilă proceselor în curs.

Astfel, potrivit art. 24 C. proc. civ. "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Conform art. 25 C. proc. civ.:

"(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile".

Înalta Curte reține că Legea nr. 119/2019 a intrat în vigoare la data de 31 mai 2019, așa încât, în aplicarea textelor de lege mai sus citate, se va aplica proceselor începute după această dată.

În speța pendinte, cererea de chemare în judecată s-a înregistrat pe rolul instanțelor la data de 21 noiembrie 2018.

Așadar, acestui litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013 varianta în vigoare la data sesizării instanței, pentru că legea nouă nu retroactivează.

Deci, textul de lege incident în cauză, în raport de care Înalta Curte va stabili competența este art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, varianta în vigoare la data de 21 noiembrie 2018, care prevedea că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că Tribunalul București este competent să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fosta "Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.