ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1707/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din 22 mai 2013, apelantul-reclamant A. a solicitat suspendarea apelului formulat de apelantul reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 1029 din 25 mai 2012, a Sentinței civile nr. 1681 din 5 octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 364 din 15 februarie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va da în dosarul civil nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, în care reclamantul a solicitat, în temeiul art. 18 din Legea nr. 10/2001, restituirea terenului liber ce apărea în bilanțurile C., în calitate de unic moștenitor al familiei unic acționar al acestei societăți.

La data de 29 august 2013, apelantul a depus la dosar o cerere de suspendare, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 4, 3, 32 și 35 alin. (2) - (5) din Legea nr. 165/2013, până la soluționarea de către S.C. B. S.A. a notificării nr. x/2001, reactivată și precizată prin notificarea nr. x/2001.

Prin Încheierea din 11 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2013, instanța a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, formulată de apelantul reclamant A. și a admis cererea de suspendare formulată în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. de apelantul reclamant A., fiind suspendată soluționarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În motivarea acestei încheieri s-a reținut că cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, este nefondată, întrucât apelantul și-a exercitat anterior dreptul de opțiune, a solicitat inițial o suspendare a prezentului litigiu în baza art. 46 din lege, după care, a revenit și a arătat că înțelege să renunțe la drepturile sale solicitate în temeiul legii speciale, apreciind că dispozițiile dreptului comun îi sunt mai favorabile.

În aceste condiții, s-a constatat că apelantul nu poate reveni asupra deciziei sale, motiv pentru care cererea de suspendare a fost respinsă.

Cu privire la suspendarea apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, instanța a reținut că prezentul litigiu are ca obiect revendicarea imobilului din str. x - 17, de către apelant, care pretinde că este succesor al foștilor acționari ai S.C. C..

În condițiile în care în prezentul litigiu s-a reținut lipsa calității procesuale active a apelantului, determinată de nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, iar obiectul dosarului nr. x/2011 îl reprezintă tocmai constatarea faptului că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului fabricii C. și, pe cale de consecință, proprietari ai imobilului în litigiu, instanța a apreciat că soluționarea apelului depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A..

Reclamantul a criticat încheierea atacată din prisma măsurii de respingere a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, iar pârâta a criticat măsura de suspendare a cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Pârâta a arătat că, chiar dacă s-ar stabili în dosarul nr. x/2011 că autorii reclamantului ar fi predat doar gestiunea, rămânând proprietari ai acțiunilor, acest aspect nu-i poate transforma în proprietari de imobile, astfel că încheierea de suspendare este greșită. În cadrul dosarului nr. x/2011 reclamantul nu solicită să se constate că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului C., ci doar faptul că prin naționalizare Statul Român nu a dobândit un drept de proprietate asupra fabricii. Prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile s-a statuat că "reclamantul nu se poate considera continuator în drepturile persoanei juridice care și-a continuat activitatea", astfel că acesta nu are calitatea procesuală să solicite imobile, existând putere de lucru judecat în acest sens.

La termenul de judecată din data de 9 octombrie 2019, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantul A., ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 244

1

C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța, în toate cazurile, se va pronunța prin încheiere, care poate ii atacată cu recurs, în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs, iar alin. (2) prevede că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Acest text de lege, care reglementează momentul până la care este primită exercitarea căii de atac, are în vedere toate încheierile "asupra suspendării judecării procesului", menționate în alin. (1) și explicitează care sunt acestea, respectiv: încheierile prin care s-a dispus suspendarea și încheierile prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului, dar exercitarea acesteia este deschisă la momente diferite în raport de efectele pe care le produce admiterea, respectiv respingerea cererii de suspendare a judecății unei cauze.

Încheierile de respingere și, respectiv, cele de admitere a cererii de suspendare a cursului judecării procesului, reglementate de C. proc. civ., au efecte diferite.

Astfel, în cazul respingerii cererii de suspendare a judecării procesului, cursul judecății nu se întrerupe, în timp ce în cazul admiterii cererii, cauza se suspendă, fapt ce poate lăsa sub semnul incertitudinii, pentru un timp, judecarea procesului suspendat.

Această reglementare nu contravine principiului constituțional al liberului acces la justiție și nici nu instituie vreo discriminare. Și într-un caz, și în celălalt, părțile interesate au posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului sau, după caz, a apelului, fapt ce rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 244

1

, art. 282 alin. (2) și art. 299 din C. proc. civ.

Ceea ce diferă este numai momentul la care se poate exercita calea de atac.

Diferențierea soluțiilor legale pentru cele două cazuri are o premisă obiectivă, și anume, cea a efectelor diferite produse de încheierea de admitere a suspendării judecății și, respectiv, de respingere a suspendării cauzei.

Diferența de tratament juridic în cele două cazuri rezultă din împrejurarea că, dacă se pronunță suspendarea, aceasta are ca efect imediat întreruperea cursului judecării cauzei, ceea ce poate întârzia foarte mult judecarea procesului care a fost suspendat. În atare situație, legiuitorul a avut în vedere înlăturarea posibilității de tergiversare a cauzei prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare și, astfel, sporirea celerității în soluționarea pricinii, în scopul asigurării desfășurării normale a judecății. În celălalt caz, când s-a respins suspendarea judecății, aceasta continuă, astfel încât nu se mai pune problema verificării într-o cale de atac a justificării suspendării.

Principiul egalității și al nediscriminării, în strânsă corelare cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu are semnificația introducerii unei uniformizări a soluțiilor legislative, fiind posibilă aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifică în mod obiectiv și rațional.

În speță, însă, cursul judecății nu a fost întrerupt, fiind respinsă cererea de suspendare a judecății apelului formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, de reclamantul A..

În raport de dispozițiile art. 282 alin. (2) și art. 244

1

C. proc. civ. nu sunt supuse recursului încheierile interlocutorii de respingere a cererii de suspendare, care nu pot fi atacate decât odată cu fondul, astfel că Înalta Curte constată că măsura de respingere a cererii de suspendare, dispusă prin încheierea atacată, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe cale separată.

Drept urmare, partea a tins la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit, întrucât principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a respinge teza recurentului-reclamant privind aplicarea art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un recurs efectiv, dar nu în mod absolut și nu atunci când garanțiile art. 13 sunt absorbite de cele ale art. 6 par. 1 din Convenție în materia drepturilor și obligațiilor civile, în ceea ce privește accesul liber la justiție.

Față de considerentele expuse, recursul declarat de reclamant este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Analizând recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Dispoziția procedurală mai sus arătată reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, întrucât permite instanței să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății în situațiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți, cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța sancționează, în același timp, în virtutea rolului activ, eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale de către părțile litigante, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei ce ar putea conduce, în mod nepermis, la tergiversarea judecății.

În speța supusă analizei, se constată că soluționarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1029 din 25 mai 2012, a Sentinței civile nr. 1681 din 5 octombrie 2012 și a Sentinței civile nr. 364 din 15 februarie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în cauza având ca obiect revendicare imobiliară a imobilului din str. x - 17, de către apelant, care pretinde că este succesor al foștilor acționari ai S.C. C., se află în strânsă legătură cu soluționarea cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului București, prin care se solicită de către același reclamant să se constate faptul că autorii săi au fost proprietari ai patrimoniului fabricii C. și, pe cale de consecință, proprietari ai aceluiași imobil cu cel din litigiul pendinte.

Rezultă că imobilul din str. x - 17, face obiectul unei alte judecăți, anume a celei înregistrate sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului București.

În atare condiții, în mod corect instanța de apel a statuat cu privire oportunitatea dispunerii măsurii suspendării judecății apelului, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la finalizarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Cât privește criticile formulate de recurentă referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantului, acestea nu pot fi analizate și tranșate în cadrul prezentului recurs, deoarece vizează chestiuni de fond care exced limitelor învestirii instanței.

Așa fiind, în raport de considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de către pârâtă se dovedește a nu fi fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2013.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - CL