ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1684/2019

HOTĂRÂRE
08.10.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1684/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării Încheierii din data de 14 martie 2019 și a Deciziei nr. 236 din 29 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, formulată de recurentul-intervenient A., în contradictoriu cu intimații B.E.J. B. și C.. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A. la data de 5 august 2019.

În susținerea recursului petentul a arătat că întrucât nu a achitat la termenul de judecată cauțiunea a fost admisă de către instanță excepția inadmisibilității și că înțelege să îndrepte această eroare pe calea recursului, urmând ca la termenul ce va fi citat să prezinte chitanța pentru suma de 1.000 RON.

Cu toate că petentul a depus prin fax la termenul din 8 octombrie 2019 o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la judecată, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepția netimbrării cererii de recurs, întrucât aceasta privește legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea taxei de timbru, excepție pe care urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

Recurentul nu a atașat la cererea de recurs o dovadă din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru.

Prin actul de procedură aflat la dosarul de recurs, comunicat la data de 26 septembrie 2019 (potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentului să depună la dosar dovada achitării sumei de 50 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Față de împrejurarea că recurentul-petent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii din data de 17 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2019
Deliberând asupra cauzei de față, are în vedere următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 august 2019, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs împotriva Deciziei
ÎCCJ 2019-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2019
at în cauză Împotriva deciziei nr. 430 din 15 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs contestatoarea A.. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Anali
ÎCCJ 2019-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2019
Ședința publică din data de 16 aprilie 2019 Asupra admisibilității în principiu a recursurilor, s-au constatat următoarele: Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniței și pârâta I.I. A. au declarat recurs împotriva deciziei c
ÎCCJ 2020-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2020
anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință
ÎCCJ 2019-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2019
de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei j
Sursă