ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 27 iulie 2015 și a Deciziei nr. 35262 din 24 septembrie 2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva acestuia.

Prin Sentința nr. 39 din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 27 iulie 2015 și Decizia nr. 35262 din 24 septembrie 2015 și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 3.300 RON, reprezentând onorariu avocat (3.000 RON) și taxă judiciară de timbru (300 RON).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, ca fiind întemeiate apărările reclamantei vizând îndeplinirea și respectarea planului de afaceri, existența înregistrărilor contabile, precum și criticile vizând nerespectarea principiului proporționalității și, în consecință, a anulat actele administrative contestate.

Împotriva Sentinței nr. 39 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, după o prezentare exhaustivă a situației de fapt, recurenta a arătat că reținerea instanței de fond, potrivit căreia reclamantei nu i s-a impus cultivarea de legume și pe suprafața de teren achiziționată ulterior demarării proiectului, contrazice prevederile contractuale asumate de intimată (art. 1 alin. (1) din Anexa I la Contractul de finanțare nr. x din 18 iunie 2010), în conformitate cu care: "Art. 1 alin. (1) Beneficiarul se obligă sa execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Planul de afaceri aprobat, parte integrantă din Cererea de finanțare."

Intimata avea obligația de a mări suprafața cultivată, întrucât una dintre obligațiile asumate era aceea că: "Dimensiunea economică a exploatației în anul țintă (2012) trebuie să fie de peste 10 UDE și mai mare cu 4 UDE față de anul 0", iar suprafețele agricole care sunt cuprinse în planul de afaceri ale beneficiarului trebuie să figureze în mod obligatoriu în baza de date IACS, în care sunt operate toate suprafețele de teren înregistrate la APIA.

Conform planului de cultură existent, inclus în Planul de afaceri anexat cererii de finanțare, beneficiarul și-a asumat ca pentru anul 5 să dețină o suprafață a culturilor de: 0,29 ha - cultivată cu plante ornamentale și 0,63 ha - cultivată cu legume de câmp.

La momentul realizării controlului la fața locului, în data de 27 mai 2015, au fost identificate următoarele aspecte: amplasamentul suprafeței de 0,35 ha din sat Neremis, comuna Archiș, deținută de beneficiar, nu corespunde cu declarația de suprafață depusă la A.P.I.A. în anul 2014 (deși parcela este amplasată în blocul fizic declarat de către beneficiar, aceasta nu corespunde cu digitizarea fermierului înregistrată la A.P.I.A.)

Reprezentanții recurentei au făcut precizarea că terenurile solicitantului nu au fost verificate până în prezent de A.P.I.A. și consideră ca diferențele de poziție (în blocuri fizice) găsite la parcelele controlate, se datorează declarației eronate depuse de solicitant la A.P.I.A.

Conform Adeverinței nr. x din 24 noiembrie 2009 emisă de Primăria Archiș, domnul B. figurează în Registrul agricol vol. 2, tip 2, poz. 107 cu suprafața de 0,35 ha teren cultivat astfel: 0,22 ha plante ornamentale și 0,13 ha cu legume, iar în Registrul Agricol de la Primăria Archiș, din anul 2009, vol. 2, tip 2, la poziția 107, B. are înscrisă suprafața totală de 0,35 ha, nedefalcată pe tipuri de culturi.

În anul 2013, vol. 1, tip 2, poz. 26, SC A. SRL apare înscrisă cu suprafața de 0,35 ha din care 0,35 ha flori și plante ornamentale.

Din Declarația de suprafață depusă de beneficiar la A.P.I.A. în anul 2014 rezultă faptul că beneficiarul este înregistrat cu suprafața de 0,22 ha cultivat cu flori și plante ornamentale în comuna Archiș și 1,11 ha teren agricol în comuna Barsa, din care: 1,04 ha - pajiști temporare și 0,07 - pajiști temporare. Suprafața de teren de 10.499 mp din comuna Bocsig (deținută potrivit Contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 3623 din 1 septembrie 2012) era cultivată cu grâu-triticale, dar nu a fost declarată la A.P.I.A. în anul 2014.

La vizita pe teren din 27 mai 2015 au fost identificate culturi de tuia, iar pe parcela achiziționată prin proiect, în suprafața de 10.499 mp existentă în comuna Bocsig era cultivat grâu-triticale.

Totuși, din documentele contabile prezentate de beneficiar (registre de încasări și plăți, facturi, chitanțe, care au fost luate, în copie, parțial), necesare pentru menținerea eligibilității proiectului din punct de vedere al îndeplinirii planului de afaceri, rezultă că în fiecare an exploatația a avut activitate agricolă, realizând cheltuieli cu răsaduri de varză, vinete, și obținând venituri din vânzarea legumelor: ridichi, vinete, ceapă verde, dovlecei și varză de toamnă și timpurie.

Așadar, s-a constatat o neconcordanță intre declararea suprafețelor la A.P.I.A. și producțiile obținute cu legume în câmp în anul 2014, ținând cont de faptul că beneficiarul nu a declarat la A.P.I.A. că va cultiva și legume în câmp, iar la momentul realizării controlului nici nu s-au identificat legume în câmp, ci doar cultura de grâu-triticale și cultura de tuia.

Intimata reclamantă nu a contestat faptul că nu a cultivat legume în câmp, instanța de fond apreciind în mod eronat că această împrejurare "nu conduce la concluzia că reclamanta nu ar fi respectat planul de afaceri", aplicând practic greșit prevederile art. 1 (1) din Anexa I la contractul de finanțare. Art. 9 alin. 2 din Anexa I la Contractul de finanțare nr. x din 18 iunie 2010.

Beneficiarul finanțării are posibilitatea de a schimba tipul de cultură asumat prin planul de afaceri, însă aceste modificări trebuie realizate în condițiile stricte și limitative ale art. 9 alin. (2) și art. 13 alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanțare nr. x din 18 iunie 2010.

Instanța nu a ținut cont de faptul că anii de implementare pentru un proiect agricol se calculează pe ani agricoli, iar nu pe ani calendaristici, astfel că anul 0 este anul agricol de la data depunerii cererii de finanțare (30 noiembrie 2009), 2009 - 2010, iar anul 5 este anul agricol 2014 - 2015, neputând aprecia că anul 2014 este anul 5 de implementare.

În susținerea nelegalității sentinței, recurenta a mai invocat și prevederile art. 2 alin. (3) din Contractul de finanțare, art. 3 alin. (1) din Anexa I la contract "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și selecție cuprinse în planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenție, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare și să nu înceteze activitatea agricolă".

Iar art. 8 alin. (7) din Anexa I la contract prevede că "Sprijinul va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate conform scopului destinat (...) într-o perioadă de 5 ani după finalizare proiectului (data ultimei plăți)."

Având în vedere că ultima plată a fost realizată în data de 14 noiembrie 2012, iar controlul s-a realizat în data de 27 mai 2015, deci în interiorul perioadei de monitorizare, instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat faptul că reclamanta nu era obligată să respecte clauzele contractuale, întrucât, potrivit art. 2 din Contractul de finanțare și art. 3 din Anexa I la contract, proiectul se afla în perioada de monitorizare, acesta fiind obligat să respecte toate obligațiile asumate.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinței recurate vizează greșita aplicare a prevederilor art. 8 alin. (5) din Anexa I la contractul de finanțare, privind aplicarea principiului proporționalității.

Potrivit articolului 16 - Neregularități din Anexa I la contractul de finanțare:

"(1) Prin "neregulă" în accepțiunea prezentului contract, se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistenta financiara nerambursabila acordata României de Comunitatea Europeana, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național".

A invocat recurenta prevederile art. 2 lit. n) și art. 17 și art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și dispozițiile art. 11 alin. (3) "Încetarea contractului" din Anexa I la Contractul de finanțare.

A arătat că, în toate situațiile în care în urma controlului ex-post se descoperă nereguli cu implicații financiare, experții vor face o evaluare a modului în care neregula afectează întregul proiect sau anumite componente ale proiectului, respectiv impactul menținerii eligibilității proiectului sau componentelor proiectelor, după caz.

Valoarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabilește prin aplicarea principiului proporționalității, însă în speță neregula constatată afectează întreg proiectul asumat.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Comunității Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele susțineri din acțiunea introductivă și achiesând la considerentele instanței de fond.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 35262 din 24 septembrie 2015 prin care s-a soluționat contestația administrativă și de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27 iulie 2015.

Acțiunea sa a fost admisă, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Analizând criticile aduse sentinței recurate, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că sunt nefondate criticile subsumate acestui motiv de recurs, privind încălcarea și aplicarea greșită, prin considerentele sentinței, a prevederilor contractuale și a dispozițiilor legale incidente.

Din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24 iulie 2015 Înalta Curte reține că s-au imputat intimatei reclamante mai multe nereguli în ceea ce privește executarea Contractului de finanțare x din 18 iunie 2010, care au condus la concluzia autorității recurente că planul de afaceri nu ar fi fost îndeplinit, fiind modificat fără aprobarea A.F.I.R., astfel că s-a dispus recuperarea integrală a finanțării acordate.

Contestația intimatei reclamante a fost respinsă prin Decizia nr. 35262 din 24 septembrie 2015, autoritatea menținând concluzia nerespectării/modificării planului de afaceri prin raportare la următoarele aspecte de fapt: suprafața de teren 10.499 mp, existenta în comuna Bocsig, era cultivată cu grâu - triticale, nu cu legume; terenurile indicate de beneficiar nu corespund ca poziție/bloc fizic cu cele înregistrate la APIA; din documentele contabile rezultă că în fiecare an exploatația a avut activitate agricolă și a obținut venituri, dar există suspiciunea că acestea nu ar fi reale, deoarece din declarația depusă la APIA în 2014 rezultă că beneficiarul nu a declarat cultivarea legumelor în câmp, existând neconcordanță între declarația APIA și producțiile de legume.

Or, în ceea ce privește activitatea agricolă desfășurată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată, din extrasele registrelor de încasări și plăți, facturi, chitanțe verificate de autoritatea recurentă, că se confirmă aspectul că exploatația a avut în fiecare an activitate agricolă, obținând și venituri.

Recurenta pârâtă și-a manifestat fără temei suspiciunea cu privire la realitatea înregistrărilor contabile, susținând în principal că, la data efectuării controlului, terenul achiziționat în cadrul proiectului era cultivat cu grâu - triticale, iar nu cu legume, reclamanta nedeclarând la APIA pentru anul 2014 cultivarea legumelor în câmp.

Înalta Curte constată că planul de afaceri prevedea cultivarea suprafeței de 0,63 ha cu legume în câmp, iar suprafața aferentă legumelor în câmp a fost declarată la APIA, inclusiv în anul 2014, așa cum rezultă din extrasul APIA, contrar susținerilor recurentei, nefiind impusă intimatei obligația contractuală de a cultiva cu legume și suprafața de teren achiziționată ulterior demarării proiectului.

De altfel, se constată că intimata reclamantă a depus cererea de finanțare și planul de afaceri anexat la data de 30 noiembrie 2009, iar în instrucțiunile de completare și în formularul completat de intimata reclamantă pentru identificarea anului 0 se face trimitere la "sesiunea de depunere a proiectului", rezultând că anul 0 este anul în care se depune proiectul/cererea de finanțare (iar nu anul încheierii contractului de finanțare), prin urmare în mod corect judecătorul fondului a reținut că anul 0 de implementare a proiectului a fost în speță anul 2009, iar anul 5 a fost anul 2014.

Or, efectuarea controlului a avut loc în anul 2015, ulterior perioadei de 5 ani a planului de afaceri, astfel calculată, deci concluziile autorității recurente cu privire la nerespectarea acestui plan, respectiv la nerespectarea naturii culturilor la nivelul anului 2015, după finalizarea implementării proiectului, nu se justifică.

În plus, chiar în ipoteza susținută de recurentă, în sensul că anul 2015 ar fi fost anul 5 de proiect, Înalta Curte constată că nu se poate reține din probele administrate necontinuarea activității agricole de către intimata reclamantă, ci doar cultivarea și a altor specii decât cele preconizate în planul de afaceri, ceea ce nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu a fost îndeplinit, câtă vreme beneficiarul și-a asumat și obligația de a menține viabil proiectul.

Totodată, faptul că terenurile indicate de beneficiar nu ar fi corespuns ca poziție/bloc fizic cu cele înregistrate la APIA reprezintă un aspect pur formal și care nici măcar nu poate fi cu certitudine imputat exclusiv intimatei reclamante, în condițiile în care nu s-a dovedit dacă aceasta a făcut declarații eronate sau dacă neconcordanța are o altă sursă (planul cadastral, înregistrarea defectuoasă de către funcționarii APIA etc.), aceasta cu atât mai mult, cu cât culturile au existat în materialitatea lor, fiind identificate cu ocazia controlului.

Or, potrivit Ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri - versiunea 01-27 noiembrie 2008, îndeplinirea planului de afaceri este considerată a fi realizată și obiectivele finanțării atinse dacă s-a efectuat creșterea unității de dimensiune economică (UDE) a fermei, respectiv dimensiunea fermei este de peste 10 UDE și a crescut cu minim 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a sprijinului, și în perioada de implementare s-a desfășurat activitatea agricolă, obținându-se venituri din aceasta.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că în cauză, prin retragerea întregului sprijin financiar, a fost încălcat principiul proporționalității, care se degajă din prevederile art. 2 lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 și chiar din art. 8 alin. (5) din Anexa 1 a contractului de finanțare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității.", în sensul că "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Totodată, potrivit art. 8 alin. (5) din Anexa I la Contractul de finanțare, "În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, se constată că Beneficiarul nu mai respectă condițiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului. Autoritatea contractantă va proceda după caz (funcție de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

a) fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanțare,

b) fie la recuperarea parțială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acțiunii/acțiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condițiile menționate, nefiind influențată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil."

Or, autoritatea recurentă a constatat, cu ocazia verificărilor, existența fizică a utilajelor, extinderea suprafeței cultivate și existența culturilor, existența documentelor și efectuarea înregistrărilor contabile, astfel încât retragerea întregului sprijin nu se justifică și contravine chiar obiectivelor declarate ale Măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri": îmbunătățirea și creșterea competitivității sectorului agricol, îmbunătățirea managementului exploatațiilor agricole, creșterea veniturilor exploatațiilor conduse de tinerii fermieri, creșterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca șefi de exploatații și încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiții.

În plus, recuperarea sprijinului este prevăzută în art. 13 alin. (2) din Anexa 1 la contract pentru situații de o gravitate mare, ca modificarea substanțială a contractului, a destinației finanțării ori încetarea activității, ceea ce nu este cazul în speță.

În lipsa neregulilor, care au fost eronat constatate, devine irelevantă invocarea de către autoritatea recurentă a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 39 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.

GGC - LM