ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3802/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, la 8.04.2015, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 41186/2.12.2014 și respectiv, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/24.09.2014, acte prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei creanțe bugetare în sumă de 226.469,19 RON, precum și suspendarea executării procesului-verbal nr. x/24.09.2014 emis de pârâtă, fără cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 14.10.2015, instanța a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/24.09.2014, întrucât reclamanta nu s-a conformat obligației de plată a cauțiunii stabilită de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală și art. 1062 alin. (4) noul C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 301 din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea reclamantei Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Recursul

Împotriva sentinței amintite, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și rejudecându-se cauza, să se admită acțiunea, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta consideră nelegală sentința instanței de fond, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Invocă în acest sens recurenta dispozițiile art. 1270 C. civ., conform cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Astfel, susține recurenta - reclamantă că, potrivit principiului forței obligatorii a contractului, părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat, obligațiile contractuale trebuie de asemenea să fie executate întotdeauna cu bună-credință.

In speța, consideră recurenta ca sunt incidente dispozițiile legale privitoare la forța obligatorie a contractului pentru ambele parti. Astfel, in situația in care s-au constatat unele nereguli, Autoritatea Contractanta, conform art. 8 alin. (3) din Anexa nr. 1 a Contractului de Finanțare ar fi trebuit sa someze întreprinderea ca, într-un anumit termen sa remedieze deficientele identificate.

Potrivit art. 8 alin. (3) din Anexa nr. 1 a Contractului de Finanțare "Daca pe parcursul perioadei de valabilitate si monitorizare a contractului se constata următoarele situații:

- Obiectivele finanțate nu sunt utilizate conform scopului rezultat din cererea' de finanțare sau sunt închiriate (date in folosința unei terțe persoane);

- Proiectului i se aduc modificări substanțiale;

- Nerespectarea obligațiilor statuate prin acest contract sau a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanțare;

Autoritatea Contractanta va soma cu termen beneficiarul sa remedieze deficientele identificate. Beneficiarul are obligația de a realiza, la termenele specificate, remedierea deficientelor identificate, implementarea recomandărilor rezultate in urma misiunilor de control ale Autorității Contractante si/sau CE

În cazul in care deficientele nu sunt remediate în maximum 30 de zile calendaristice de la somare, Autoritatea Contractanta va proceda la recuperarea integrala a valorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit"

Consideră recurenta că instanța de fond a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor legale referitoare la forța obligatorie a contractului, reținând forța obligatorie doar pentru o parte contractanta.

Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit prevederilor convenției încheiate, Autoritatea contractanta are obligația de a soma ("va soma") cu termen beneficiarul, în situația în care, pe parcursul perioadei de valabilitate si monitorizare se constată nerespectarea obligațiilor sau a angajamentelor asumate prin contract.

Mai mult, potrivit rt. 37 din O.U.G. nr. 66/2001 "Conducerea autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația să monitorizeze trimestrial toate cazurile de nereguli și să dispună măsurile care se impun pentru îmbunătățireasistemelor de management și control financiar, în scopul prevenirii reapariției în viitor a acestora,"

Apreciază recurenta că, în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care Autoritatea contractanta are obligația legala de a lua masuri în cazul constatării unor nereguli, în vederea îmbunătățirii sistemelor de management și în scopul prevenirii reapariției de nereguli.

Consideră că a executat cu buna-credinta obligațiile prevăzute în Contractul de Finanțare, respectând dispozițiile legale aplicabile, obiectivele finanțate fiind folosite conform scopului destinat în vederea îndeplinirii obiectivelor proiectului, fiind de asemenea respectate prevederile art. 8 din Anexa 1 - proiectul nu a fost modificat substanțial.

Cu privire la faptul ca nu ar fi respectat criteriul de eligibilitate EG 2 privind viabilitatea investiției, susține recurenta că, motivul pentru care intimata reține acest lucru este pentru ca nu au fost atinși indicatorii financiari din cererea de finanțare. Privitor la acest aspect, recurenta menționează că obligația pe_care_și-a asumat-o prin contract este de a respecta viabilitatea investiției _si nu de a atinge niște indicatori, care sunt niște cifre estimative, proiecții pe care le-a făcut beneficiarul atunci când a depus cererea de finanțare. Nu se poate pune semnul egalității între o investiție viabilă si indicatorii financiari din cererea de finanțare. Recurenta consideră că si-a îndeplinit obligația de a asigura viabilitatea investiției asa cum viabilitatea investiției este înțeleasa de însuși intimata AFIR si cum rezulta din Anexa cererii de finanțare, care este un formular prestabilit de intimata si din care rezulta ca pentru a fi considerată viabila, investiția trebuie sa fie profitabila. Viabilitatea investiției a fost analizata în mod vădit eronat de către intimata dar si de către instanța. Pe de o parte, pentru că a luat în calcul anul 2012 desi, potrivit propriilor reglementari, încadrarea indicatorilor în limitele impuse prin program se va analiza din anul al doilea al punerii în funcțiune al investiției finanțate prin proiect, deci în acest caz, primul an care trebuia analizat era anul 2013. Perioada de timp luata în calcul nu putea fi relevanta, mai ales ca primul an este cel în care s-au achiziționat utilajele, iar investiția trebuia oricum analizata începând cu anul al doilea al punerii în funcțiune. Consideram ca o astfel de constatare cu privire la neviabilitatea investiției este prematură în aceste condiții. Consideră recurenta că și în această ipoteză, obligația de atingere a acelor indici este o obligație de diligenta si nu una de rezultat, fapt care rezulta chiar si din modul în care au fost prezentați indicatorii financiari în Memoriul Justificativ. In cazul obligațiilor de diligenta nu mai funcționează în favoarea creditorului prezumția de culpa a debitorului si acesta trebuie sa dovedească în mod direct ca debitorul nu a acționat în mod prudent si diligent pentru a atinge rezultatul preconizat, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta cauza.

Pe de alta parte, susține în continuare recurenta că măsura rezilierii în întregime a contractului de finanțare pe motivul neatingerii indicatorilor financiari nu s-ar fi impus pentru că investiția a avut profit (asa cum rezulta din documentele contabile depuse in probatiune) si, prin urmare, încalcă principiul proporționalității.

Obligația de a nu înregistra pierderi, si anume de a înregistra profit este o obligație de diligenta prin natura sa, astfel ca, în atare situație se impune a fi dovedită culpa societății, aceasta neputând fi prezumată. Mai mult decât atât, profitul unei societăți comerciale nu depinde exclusiv de eforturile sale si activitatea desfășurată, ci si de factori externi.

Faptul ca societatea nu a realizat venituri la veniturile prognozate, nu poate naște un prejudiciu in bugetului general al Uniunii Europene, având in vedere ca profitul este un venit al asociatului societății, la care acesta a renunțat in favoarea efectuării investițiilor necesare pentru dezvoltarea durabila a acesteia. Nu in ultimul rând, veniturile menționate in cererea de finanțare sunt simple " prognoze", care nu se impun a fi atinse, având in vedere ca veniturile depind de factori externi.

Deși instanța retine nerespectarea criteriului referitor la demonstrarea viabilității investiției, argumentele aduse in sprijinul afirmației sale privesc in realitate neindeplinirea veniturilor prognozate.

Se impune precizarea ca nicăieri in contractul pârtilor nu s-a prevăzut obligația de a atinge indicatorii prognozati în cererea de finanatare.

Important de menționat este că, potrivit anexelor, încadrarea indicatorilor in limitele impuse prin program se va analiza din anul al doilea al punerii în funcțiune a investiției finanțate din proiect, or intimata, în aprecierea viabilității investiției s-a raportat și la primul an, 2012.

Cat privește constatările instanței cu privire la nerespectarea criteriului de selecție S2- proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiți in funcție de tipul solicitantului, apreciază recurenta că obiectivul specific al Măsurii 312 referitor la crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural a fost realizat în speța dedusa judecații. Astfel cum rezulta si din adresa emisa de ITM Timiș, cele doua angajate (A. si B. nu erau angajate și la alte societăți, erau doar angajatele reclamantei, iar ulterior au mai fost angajați 2 tractoriști (C. si D.).

Reținând considerentul nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, dispozițiile art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 si cele de la pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis-Sprijinirea Sprijinirea activităților economice in vederea diversificării economiei rurale si a creșterii calității vieții in spațiu rural,se constata ca schema de ajutor urmărește realizarea:

- unui obiectiv general care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale;

- a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro- întreprinderi;

- a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

In speța dedusa judecații, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta desfășoară activități constând in prestarea de servicii cu mașini si echipamente agricole fiind, așadar, atins obiectivul general al măsurii 312, constând în încurajarea activităților non-agricole.

Astfel cum a arătat anterior reclamanta a creat în total 4 locuri de munca în mediul rural.

Prin urmare, obiectivul general al Măsurii 312 privind creșterea numărului de locuri de munca si a veniturilor adiționale, precum si obiectivul specific al Măsurii 312, constând în crearea si menținerea locurilor de munca în spațiul rural, a fost atins.

Tot astfel, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezulta ca reclamanta a prestat servicii către terțe persoane cu utilajele achiziționate ca urmare a ajutorului primit, în baza contractelor încheiate cu acestea, pentru care au si fost emise facturi fiscale.

De altfel, susține recurenta, intimata nici nu a fost in măsură a aduce vreun argument în sprijinul punctului de vedere potrivit cu care obiectivul in discuție nu ar fi fost atins de către reclamanta, în raport de situația de fapt constatată.

În continuare, recurenta - reclamantă reia argumentele din cererea de chemare în judecată, ce au făcut obiectul analizei instanței de fond.

În final, consideră recurenta - reclamantă că a executat cu bună credință obligațiile prevăzute în Contractul de finanțare, respecând dispozițiile legale aplicabile, obiectivele finanțate fiind folosite conform scopul destinat, fiind de asemenea respectate prevederile art. 8 din Anexa 1 - proiectul nefiind modificat substanțial.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecându-se cauza pe fond, să se admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând o parte din apărările formulate tot în cadrul întâmpinării, la momentul judecării fondului.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, în cadrul căruia a combătut apărările acesteia, reluând o parte din argumentele prezentate în cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a depus cerere de finanțare în cadrul Măsurii 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi" pentru proiectul "Achiziție utilaje pentru prestarea serviciilor mecanizate", scopul declarat fiind acela de prestare a activității agricole pe bază de contract, atât micilor producători agricoli, cât și asociaților agricole din comuna Dârvari și împrejurimi, și dotarea cu echipamente agricole cuprinse în memoriul justificativ, respectiv achiziționare tractor și plug. Prin proiectul în discuție s-a urmărit creșterea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural și creșterea valorii adăugate în activități nonagricole, beneficiarul asumându-și expres obligația de a crea trei locuri de muncă, respectiv un manager și doi tractoriști.

Între părți s-a încheiat Contractul de finanțare x/18.07.2011, valoarea maximă a finanțării nerambursabile fiind în sumă de 268.697 RON.

În baza Suspiciunii de neregulă nr. IRD 0.1 nr. 21540/27.06.2014 s-a procedat la verificarea documentară și în teren a proiectului depus de reclamantă pentru a se urmări dacă s-a menținut eligibilitatea proiectului în perioada de valabilitate a contractului, respectiv în perioada de cinci ani de la data semnării acestuia de ambele părți.

In urma verificărilor astfel efectuate a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/24.09.2014 prin care s-a stabilit o creanță bugetară de 226.469,19 RON, datorată de reclamantă autorității pârâte, ca urmare a încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar pe perioada de valabilitate a contractului.

Impotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă prin Decizia nr. 41186/2.12.2014 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Prin sentința ce face obiectul controlului judiciar de față, instanța de fond a reținut în esență că au fost încălcate dispozițiile cuprinse în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312 cap. II, apreciind că, din probele administrate, s-a dovedit că reclamanta nu a creat locurile de muncă în concordanță cu structura asumată prin cererea de finanțare și cu specificul activității cofinanțate prin proiect și de asemenea, aceasta nu a dovedit viabilitatea economică prin realizarea capacității de producție prognozată, astfel încât, au fost încălcate disp.art. 1 alin. (2) și (3) din contractul de finanțare, conform cărora beneficiarul s-a angajat să implementeze proiectul pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract, urmând ca pe perioada de valabilitate și monitorizare a contractului, reclamanta să-și respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil, întrucât cererea de finanțare și toate documentele anexate acesteia, au devenit parte integrantă din contract și deci obligatorii pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Analizând sentința recurată, din perspectiva criticilor formulate în cadrul recursului, prin raportare la apărările din întâmpinare și la normele legale incidente, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a cadrului normativ incident în speța de față, pronunțând o hotărâre legală și temeinic motivată, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului, în raport de starea de fapt, corect stabilită în raport de probatoriul administrat.

Astfel, în ceea ce privește critica recurentei, referitoare la faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederior art. 8 alin. (3) din Anexa 1 a Contractului de finanțare și a prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, " în condițiile în care autoritatea contractantă are obligația legală de a lua măsuri în cazul constatării unor nereguli, în vederea îmbunătățirii sistemelor de management și în scopul prevenirii reapariției de nereguli", instanța de control judiciar o apreciază ca nefondată, reținând ca nefiind aplicabile aceste prevederi în speța de față, întrucât, somarea/notificarea beneficiarului și acordarea unui termen se realizează în scopul remedierii eventualelor deficiențe identificate, în timp ce, prin procesul-verbal contestat, în sarcina recurentei - reclamante au fost reținute nereguli, respectiv crearea de condiții artificiale, astfel că nu sunt incidente prevederile legale invocate, întrucât, prin ipoteză, nu ar exista posibilitatea de remediere. Astfel, în condițiile în care, în fapt, s-a reținut creearea unor condiții artificiale, nu erau aplicabile prevederile prin care autoritatea pârâtă era obligată la notificare și la acordarea unui termen întrucât, nu erau deficiențe care să poată fi remediate.

Așadar, nu se putea dispune remedierea unor deficiențe ce rezultă din nereguli constând în încălcarea condițiilor de eligibilitate, mai ales că aceste nereguli izvorăsc tocmai din înscrisurile puse la dispoziție chiar de beneficiara proiectului și vizează perioada din 2012 - 2013, nefiind astfel posibilă o remediere (retroactivă) a acestor nereguli.

Prin urmare, aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Anexa la Contractul de finanțare, nu este posibilă, în condițiile în care acest text de lege vorbește despre " remedierea unor deficiențe", iar în cazul de față vorbim despre nereguli.

De altfel și instanța de fond în mod corect a reținut că dispozițiile invocate de recurenta - reclamantă nu se aplică în speță, întrucât, de la data plății aferentă contractului de finanțare - 25.01.2012 - și până la data controlului - 24.09.2014- reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, respectiv de a angaja 2 tractoriști, angajând doar unul, nedovedind în același timp, nici viabilitatea investiției pe anii 2012-2013.

Astfel, nefiind respectate însăși condițiile de implementare a contractului, au devenit incidente dispozițiile art. 8 alin. (5) din contract, nefiind posibilă remedierea deficiențelor în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (3), invocate greșit de recurenta - reclamantă.

În ceea ce privește critica recurentei - reclamante, referitoare la aprecierile instanței de fond cu privire la criteriul de eligibilitate EG2, Înalta Curte reține că, în Anexa C4 din Planul afaceri al Cererii de finanțare recurenta - reclamantă a prognozat că va realiza venituri din prestări servicii în sumă de 360.000 RON anual, activitatea finanțată prin proiectul realizat pe Măsura 312 având Cod CAEN finanțat 0161 - Activități auxiliare pentru producție vegetală.

Este adevărat că suma de 360.000 RON, este estimativă, însă, în conformitate cu GHIDULUI SOLICITANTULUI, capitolul 2 "Toate activitățile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiție atât la faza de implementare a proiectului cât și în perioada de monitorizare și pentru_ care a primit punctaj la selecție, devin obligatorii. În caz că la verificarea cererilor de plată, sau în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiții nu se respectă, plățile vor fi sistate iar contractul va fi reziliat".

Așadar, neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate și a cerințelor criteriilor generale de eligibilitate și de selecție, conform angajamentelor asumate prin Cererea de Finanțare, conduce la încălcarea Contractului Cadru nr. x/18.07.2011 și a Anexelor acestuia.

Se poate astfel prezuma că, dacă beneficiarul și-ar fi prognozat în Cererea de finanțare venituri la valori atât de mici ca și cele realizate, proiectul nu ar mai fi fost eligibil.

Se constată că, din situația veniturilor și cheltuielilor pentru activitatea cofinanțată prin Programul FEADR pentru perioada 2012-2014 prezentată de recurenta - reclamantă, rezultă următoarele venituri:

- în anul 2012 din lucrări de prestări servicii cod CAEN finanțat 0161 - Activități auxiliare pentru producția vegetală, veniturile realizate de recurentă au fost doar în sumă de 21.750 RON, în condițiile în care veniturile estimate au fost de 360.000 RON;

- în anul 2013 recurenta - reclamantă a realizat venituri în sumă de 30.750 RON, din lucrările de prestări servicii cod CAEN finanțat 0161 - Activități auxiliare pentru producție vegetală iar în anul 2014, până la data de 30.04.2014, din aceeași activitate, veniturile realizate de recurenta - reclamantă au fost în cuantum de 6000 RON.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că, cea mai mare parte a veniturilor obținute de recurenta- reclamantă - 75 % din totalul veniturilor - provine dintr-o altă activitate agricolă desfășurată de aceasta, ce nu face obiectul Măsurii 312, activitate având codul CAEN 0111 - cultivarea cerealelor, aceasta nefăcând obiectul investiției realizate din fonduri nerambursabile, aspect necontestat de recurenta - reclamantă.

Astfel, în condițiile în care majoritatea veniturilor obținute de recurenta - reclamantă, în perioada 2012 - 30.04.2014, provin dintr-o altă activitate agricolă decât cea care face obiectul investiției realizată din fonduri nerambursabile, respectiv din valorificarea produselor agricole - Cod CAEN 0111 - cultivarea cerealelor - instanța de control judiciar constată că recurenta - reclamantă, ca beneficiar al investiției, nu a respectat criteriul de eligibilitate EG2 " beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiției", nerealizând venituri în mod real din activitatea cofinanțată Cod CAEN 0161 - Activități auxiliare pentru producția vegetală, acest fapt conducând și la încălcarea Fișei tehnice a Măsurii 312 ce are drept scop " promovarea activităților non agricole, care să reducă dependența populației de activitățile agricole".

Faptul că, suma de 360.000 RON, menționată în cererea de finanțare, este estimativă, nu-i dă dreptul beneficiarului investiției să facă abstracție de aceasta, realizând venituri mult mai mici, în condițiile în care unul din criteriile de eligibilitate era și viabilitatea economico - financiară a investiției.

În continuare, Înalta Curte apreciază că și celelalte critici ale recurentei - reclamante, ce vizează criteriul de selecție S2, sunt neîntemeiate, față de probatoriul administrat la judecata pe fond.

Astfel, reține instanța de control judiciar că, deși prin Memoriul justificativ recurenta - reclamantă A. s-a angajat să creeze 2 posturi de tractoriști și 1 post de manager, abia la data de 08.04.2013 (dosar fond) a încheiat contracte individuale de muncă pentru postul de manager, cu doamna A. și pentru 1 post de tractorist, cu domnul E., în condițiile în care plata de către autoritatea contractantă s-a efectuat la 25.01.2012, cel de-al doilea post de tractorist fiind creat abia la data de 03.04.2015, (prin angajarea domnului D.), fără relevanță, fiind ulterior controlului.

Prin urmare, constată Înalta Curte că, de la data plății - 25.01.2012 până la data de 08.04.2013, Întreprinderea Individuală A. nu a creat niciunul din locurile de muncă la care s-a angajat, persoana juridică având încheiat un singur contract individual de muncă, cu doamna B. (din data de 05.09.2011, dosar fond), însă, pe un alt post decât cel prevăzut în proiect, respectiv pe postul de manipulant mărfuri.

Față de această situație de fapt, necontestată de recurenta - reclamantă, apreciază instanța de control judiciar că, în mod corect judecătorul fondului a reținut că beneficiarul proiectului a încălcat criteriul de selecție S2, ce viza proiectele care, prin activitatea propusă creează mai mult de 1 loc de muncă la 25.000 euro investiți, în funcție de tipul solicitantului.

Astfel, în condițiile în care proiectul nu a demonstrat realizarea capacității de producție prognozată și nici viabilitatea economică, iar locurile de muncă create nu au fost în concordanță cu structura asumată prin cererea de finanțare și cu specificul activității cofinanțate prin proiect, în mod corect instanța se fond a reținut că recurenta - reclamantă nu a respectat însăși condițiile de implementare a proiectului, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Anexa 1 la contract, conform cărora, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, urmând ca beneficiarul să restituie integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

În ceea ce privește principiul proporționalității, invocat pentru prima oară în cauză, în această etapă procesuală, Înalta Curte aduce la cunoștință recurentei că acesta nu poate fi analizat direct în calea controlului judiciar, fără să fi fost anterior inserat în contestația administrativă și în cererea de chemare în judecată.

Instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora " În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi", coroborate cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ., ce prevăd că " Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secțiunea privind calea de atac a recursului".

Criticile de nelegalitate asupra unui act administrativ trebuie să fie formulate de la momentul exercitării contestației administrative, pentru a da posibilitatea efectivă de control asupra legalității acelui act, în toate gradele de jurisdicție.

Or, solicitarea de a fi examinată o hotărâre de primă instanță sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, prin raportare la analiza unor motive ce nu au fost avute în vedere de prima instanță, nefiind arătate prin acțiunea judiciară dedusă soluționării, duce la o imposibilitate de examinare în calea de atac a respectivelor motive formulate pentru prima dată în recurs.

Față de cele expuse, având în vedere faptul că obiectul recursului îl constituie sentința recurată, iar principiul proporționalității, invocat acum de recurenta-reclamantă, nu a fost analizat și de prima instanță, nefiind invocat de reclamantă nici prin contestația administrativă, nici prin cererea de chemare în judecată, astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curtea reține inadmisibilitatea acestui motiv de nelegalitate, invocat de către recurentă pentru prima dată în recurs.

Raportat la toate aceste argumente, se constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, consencința fiind menținerea în integralitate a sentinței civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 301 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.