ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1588/2019

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu numărul x/2019, pe rolul Curții de Apel București, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. SPRL - Filiala București, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul x/2011

În motivarea contestației, contestatorul a arătat următoarele:

Instanța de recurs a reținut si motivat că termenul de recurs curge de la data publicării în BPI a hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale și nu de la data comunicării prin poștă a sentinței recurate, împrejurare care încalcă dreptul la un proces echitabil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, în mai multe cauze pronunțate împotriva României, încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale. Astfel, contestatorul, in calitate de fost administrator persoană fizica nu avea posibilitatea sa se aboneze, contra cost, la Buletinul Procedurilor de Insolvență, așa cum argumentează instanța de recurs prin motivarea hotărârii de respingere a recursului, ca tardiv formulat.

A arătat contestatorul că, în mod greșit, s-a dezvoltat argumentul obligației sale de abonare si consultare a Buletinului Procedurilor de Insolvență, atâta timp cât chiar Curtea Constituționala a hotărât ca persoanele fizice (care nu au calitatea de creditori) nu pot fi citate prin intermediul acestei publicații care oferă acces numai contra cost.

Legea insolventei instituie masuri diferite pentru ca părțile implicate în procedura insolvenței să se bucure de o informare corecta a situației lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, contestatorul să își poată exercita dreptul la apărare, dreptul la a formula o cale de atac și dreptul la un proces echitabil.

Curgerea termenului de recurs de la publicarea in BPI a hotărârii de atragere a răspunderii încalcă drepturile constituționale. Dreptul de a formula recurs este condiționat de existența unor cerințe excesive - abonament la BPI, nejustificate în mod obiectiv sau rațional.

Atâta timp cât prin Decizia Curții Constituționale 1137/2007 s-a stabilit ca o persoana fizica nu poate fi citată prin BPI dat fiind existenta unui cost financiar pentru accesul la aceasta publicație, cu atât mai mult nu se poate impune ca termenul de recurs formulat împotriva unei hotărâri judecătorești în care una din părți este persoană fizică să curgă de la data publicării in BPI (ar însemna ca persoana fizica oricum trebuie sa suporte costul unui abonament la BPI, in ciuda dispozițiilor CCR).

Prin validarea unui astfel de raționament, instanța de recurs a încălcat dispozițiile Curții Constituționale, a arătat contestatorul.

La data de 13.05.2019, contestatorul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1), (3)

1

și 9 din Legea 85/2006, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia.

Prin decizia civilă nr. 499 R din 20 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata B. SPRL FILIALA BUCUREȘTI, ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia atacată a fost admisă excepția tardivității și a fost respins recursul declarat de contestatorul în cauză, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii irevocabile se poate formula, pentru motivele limitativ prevăzute de lege la art. 317 și 318 C. proc. civ. 1865, contestație în anulare.

Contestatorul a susținut că dezlegarea dată excepției tardivității recursului este rezultatul unei greșeli materiale, motiv de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. 1865.

În realitate, ceea ce invocă contestatorul nu reprezintă o greșeală materială a instanței, ci chiar nelegalitatea acesteia. Din conținutul deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat aspectele invocate de contestator prin calea de atac de față.

Or, s-a reținut, instanța sesizată cu contestația în anulare nu poate verifica legalitatea aprecierilor instanței de recurs, căci prin această cale extraordinară de atac nu se poate realiza un control judiciar al deciziei atacate, motiv pentru care a fost respinsă contestația în anulare ca neîntemeiată.

În ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 29 alin. (1) și (5) din legea 47/1992, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate este condiționată de legătura dintre dispozițiile legale la care se referă excepția cu obiectul cauzei.

S-a arătat că autorul căii extraordinare de atac a solicitat controlul de constituționalitate al dispozițiilor legale ce reglementează curgerea termenului de recurs de la momentul publicării hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvență. Prin contestația formulată s-au invocat aspecte ce privesc tardivitatea recursului, dar acestea nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare și, deci, nu pot face obiectul analizei instanței, astfel cum s-a concluzionat anterior. Prin urmare, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile de admisibilitate de la art. 29 alin. (1) din legea 47/21992, astfel că cererea de sesizare trebuie respinsă în temeiul art. 29 alin. (5).

Prin cererea depusă la data de 22 mai 2019, recurentul A. a arătat că înțelege să formuleze recurs, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 și art. 488 alin. (6) si 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 499 R din 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1), (3) indice 1 si 9 din Legea 85/2006, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare cu admiterea cererii de sesizare.

Recurentul a arătat că din interpretarea art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 reiese că pentru sesizarea Curții Constituționale sunt necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești - în cazul de față în dosarul pendinte;excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare - condiție îndeplinită deoarece, deși Legea 85/2006 a fost abrogată, aceasta își produce efectele încă, având in vedere ca dosarele de faliment pornite sub imperiul acestei legi sunt supuse in continuare Legii 85/2006. Curtea Constituționala a României a hotărât, prin Decizia 83/2017 ca "deși nu mai sunt în vigoare, prevederile criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței își produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date, așa încât, în aceste condiții, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității prevederilor legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate"; norma vizată de excepție să aibă legătura cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioara a Curții Constituționale - condiție îndeplinita, atâta timp cat articolele de lege atacate nu au fost declarate neconstituționale. Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției este de natura sa producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal - cel privitor la curgerea termenului de recurs împotriva hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale, în acest mod existând o legătura directă între dispoziția legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză. Pe de altă parte, rolul concret si decisiv pe care îl va avea decizia Curții Constituționale în proces, va produce efecte asupra conținutului hotărârii judecătorești.

Recurentul a mai arătat că hotărârea de respingere a sesizării Curții Constituționale este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea greșita a normelor de drept material.

Recurentul a mai arătat că demersul juridic aduce elemente de noutate ce pledează in favoarea admiterii excepției de neconstituționalitate invocate, având in vedere atât incidența legislației cu privire la dreptul său privind accesul la justiție, cât și dreptul la nedivulgarea intr-o publicație a domiciliului și datelor personale.

S-a mai susținut că prevederile legale criticate îi încalcă accesul liber la justiție, întrucât recurentul este pus in imposibilitatea formulării în timp util a recursului soluționat prin decizia civila nr. 208/05.03.2019 (recurs respins ca tardiv formulat, raportata la data publicării hotărârii in BPI), decizie împotriva căreia a înțeles să exercite contestația in anulare. Recurentul a arătat că astfel, instanța investita cu soluționarea recursului a condiționat dreptul si termenul de formulare a recursului de data la care trebuia sa cunoască faptul că hotărârea atacată a fost publicata prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență (BPI) si nu de data la care i-a fost expediata sentința prin intermediul Poștei Romane.

Recurentul a arătat că, din interpretarea deciziei CAB si a textelor de lege se înțelege ca legea romana prevede ca acesta, în calitate de fost administrator al unei societăți aflate in faliment, ar fi trebuit sa fie abonat, încă din anul 2011 la BPI (anul deschiderii procedurii de insolventa a societății debitoare) pentru a afla daca si când se publica o hotărâre judecătoreasca de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva sa. Așadar, recurentul a arătat că este obligat la plata unui cost pentru a avea acces la justiție si la hotărârea judecătorească. Buletinul Procedurilor de Insolventa nu poate fi asimilat sau substituit unui agent procedural al instanței pentru comunicarea unei hotărâri. A menționat recurentul ca instanța de judecata nu a precizat in hotărârea recurata sau in minuta acestei hotărâri ca aceasta urmează a se publica in BPI si ca din acel moment începe să curgă termenul său de recurs.

Recurentul a considerat ca instanța de judecata și articolele de lege criticate îi condiționează comunicarea unei hotărâri judecătorești si exercitarea recursului de existenta unui abonament, fapt care conduce la încălcarea drepturilor sale.

Mai mult, a susținut recurentul, practica și demersurile instanțelor judecătorești precum si textele de lege atacate, ce au ca si consecința publicarea adresei sale personale in BPI, a CNP-ului, precum si a altor date personale vin in contradicție cu reglementările Regulamentului General Privind Protecția Datelor, act ce a fost ratificat de către Statul Roman in anul 2018.

Recurentul a considerat că, deși legiuitorul a instituit modalități tehnologice moderne ce pot conduce la urgentarea procedurilor de citare și comunicare a hotărârilor judecătorești, acest demers nu poate conduce la înlăturarea ansamblului de garanții edictate pentru dreptul la accesul la justiție si pentru dreptul la confidențialitatea datelor cu caracter personal (divulgate prin publicarea lor in BPI). Din analiza textelor de lege atacate precum si din dispozițiile altor hotărâri ale Curții Constituționale, s-a mai susținut, reiese, mai degrabă, că celeritatea procedurii are în vedere comunicarea actelor de procedură către societățile comerciale-persoane juridice (debitoare sau creditori) cu interese patrimoniale afirmate in cadrul unui dosar de insolventa si nicidecum comunicarea unei hotărâri către o persoana fizica prin BPI si, implicit, determinarea datei pentru curgerea dreptului de a formula recurs.

S-a mai susținut că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 460 din 19 mai 2005 privind conținutul, etapele, condițiile de finanțare, publicare și distribuire a Buletinului procedurilor de insolvență, Buletinul procedurilor de insolvență a fost înființat în scopul publicării anumitor tipuri de acte de procedură, și anume citații, apeluri, obiecțiuni, alte cereri, hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul procedurii de insolvență. Or, dosarul de atragere a răspunderii patrimoniale a unei persoane fizice este distinct de dosarul de insolvență a unei societăți debitoare, astfel încât o hotărâre de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi publicata prin BPI fara încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei fizice.

Din considerentele reținute de Curtea Constituționala a României, prin Decizia 83/2017, se deduce ca prin BPI se publică actele referitoare la o societate debitoare si la creditorii acesteia si nicidecum o hotărâre de atragere a răspunderii patrimoniale pronunțata intr-un dosar disjuns din dosarul de insolvență a unui debitor, s-a mai arătat.

Jurisprudența CEDO este constantă în a stabili dreptul și accesul la justiție atunci când părților reclamante li se opun publicații oficiale sau termene restrânse pentru căile de atac, amintind în acest sens hotărârea C. și alții versus Spania, 25 ianuarie 2000. CEDO a sancționat faptul ca dreptul și accesul la justiție nu trebuie să fie condiționate de data la care hotărârea a fost publicata in Jurnalul Oficial al instanței supreme (a respectivului stat). Recurentul a arătat că a înțeles să formuleze recurs înăuntrul termenului prescris de lege, dar de la data primirii prin posta a hotărârii judecătorești.

Recurentul a apreciat că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 31 alin. (2) privind dreptul la o informare corectă din partea autorităților publice, art. 124 alin. (2), precum si celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, si art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.

Art. 21 alin. (2) din Constituție - nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept - impune că nu poate fi interpretată în sens restrictiv o dispoziție legală atâta timp cât aceasta aduce limitări ale exercitării dreptului de acces la justiție care nu sunt implicite naturii acesteia, neputând fi aduse atingere substanței dreptului, golindu-l de conținut. Recurentul a considerat ca prin interpretarea articolelor de lege indicate in modul in care instanța a făcut interpretarea se permite existența unor limitări ale accesului la justiție, limitările sunt nerezonabile și nefirești pentru buna desfășurare a activității de justiție.

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deși recurentul a indicat în cuprinsul cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (6) si 8 din Noul C. proc. civ., față de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora va fi examinată cererea de recurs.

Încadrând criticile formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând recursul formulat îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiții de admisibilitate, ce rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Alin. 5 al art. 29 din același act normativ arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei.

Verificarea condițiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competența instanței în fața căreia a fost ridicată această excepție, așa încât Curtea de Apel București respectând aceste dispoziții, a verificat cererea părții oprindu-se mai întâi asupra admisibilității sesizării potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, în stadiul procesual al judecării contestației în anulare la Curtea de Apel București, contestatorul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. art. 7 alin. (1), art. 3 indice 1 si art. 9 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Se reține că, obiectul contestației în anulare formulate de contestator împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul x/2011, vizează o decizie prin care a fost respins ca tardiv recursul formulat de acesta.

Astfel, având în vedere că, în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile normative puse în discuție trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, înțelegând prin aceasta fondul litigiului și orice alte prevederi care au legătură cu fondul litigiului, Înalta Curte constată că nu există legătură între dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 3 indice 1 și art. 9 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și obiectul concret al cauzei.

Înalta Curte, reține că, în mod corect, față de obiectul contestației în anulare, respectiv o decizie prin care s-a respins ca tardiv recursul, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, întrucât, prin contestația formulată s-au invocat aspecte ce privesc tardivitatea recursului, dar acestea nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare și, deci, nu pot face obiectul analizei instanței învestită cu soluționarea căii de retractare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că dezlegarea dată excepției tardivității recursului este rezultatul unei greșeli materiale, motiv de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. 1865.

Pornind de la împrejurarea că o contestație în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința expresă și neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, în mod corect a apreciat instanța de retractare că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv că articolele de lege invocate de parte nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare.

Pentru aceste motive susținerile recurentului în sensul că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale, precum și cele potrivit cărora hotărârea de respingere a sesizării Curții Constituționale este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea greșita a normelor de drept material, nu pot fi primite.

Și aceasta, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a prezentat în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit, decizia instanței fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de retractare a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, instanța de retractare a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 a statuat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale.

În consecință, având în vedere că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - în ce privește legătura cu soluționarea cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din decizia recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Celelalte susțineri ale recurentului care vizează temeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale nu pot fi supuse analizei, în condițiile în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, fără a se pronunța asupra temeiniciei.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 499 R din 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.