ÎCCJ, Decizia nr. 138/2019

asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârile ce fac obiectul recursului

A) Prin încheierea din 27 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, asociat dosarului nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea formulată de petenta SC F. SRL privind recuzarea Completului nr. 4., învestit cu soluționarea cererilor de revizuire formulate de revizuenții SC F. SRL, prin lichidator judiciar A. SPRL, și SC F. SRL, prin asociat și fost administrator B..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că motivele de recuzare, expres și limitativ prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1 - 13 din C. proc. civ., sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse, prin analogie, în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, iar, pentru a se reține motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13, este necesar să existe elemente care să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare.

Or, nereluarea dezbaterilor la cererea SC F. SRL nu a condus la încălcarea principiului imparțialității, așa cum susține petenta, în condițiile în care chiar petenta solicitase, prin cererea de revizuire, judecarea cauzei și în lipsă; de asemenea, refuzul instanței de a comunica soluțiile pronunțate în dosarele asociate nr. x/2018 și nr. y/2018 nu naște îndoieli cu privire la imparțialitatea membrilor completului de judecată, din moment ce soluțiile respective puteau fi cunoscute de petentă prin accesarea paginii de internet a instanței; nici necomunicarea către petentă a întâmpinării depuse la dosarul de revizuire nu poate fi echivalată unei atitudini părtinitoare a membrilor completului de judecată, în condițiile în care art. 513 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevede că revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei, iar petenta avea posibilitatea să depună concluzii scrise cu privire la excepția tardivității invocată în Dosarul nr. x/2018, întrucât, prin încheierea din 23 februarie 2018, instanța a amânat pronunțarea la 2 martie 2018.

B) Prin Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardiv formulate, cererile de revizuire declarate de SC F. SRL prin lichidator judiciar A. SPRL, și SC F. SRL, prin asociat și fost administrator B., în temeiul art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 578 din 16 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2013.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a constatat că este întemeiată excepția tardivității cererilor de revizuire, reținând, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 181 alin. (1) pct. 3 și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., decizia ce formează obiectul cererii de revizuire a rămas definitivă la data pronunțării, având în vedere că, în materia insolvenței, hotărârile judecătorului sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

A reținut instanța de revizuire că termenul pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac împotriva deciziei menționate a început să curgă la data pronunțării acesteia, 16 octombrie 2017, și s-a împlinit la data de 16 noiembrie 2017, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ., iar calea de atac a fost exercitată la 16, respectiv 18 ianuarie 2018, conform dovezilor aflate la dosar.

II. Cererea de recurs

Împotriva celor două hotărâri - încheierea din 27 februarie 2018 și Decizia nr. 654 din 2 martie 2018 - considerându-le netemeinice și nelegale, au declarat recurs SC F. SRL, prin lichidator judiciar C.., și B., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 634 din C. proc. civ., cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate fiind admisă prin încheierea din 27 mai 2019 a prezentei instanțe.

În motivarea recursului, se arată, în esență, următoarele:

Cu privire la încheierea din 27 februarie 2018, prin care a fost soluționată cererea de recuzare, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raționamentul folosit de instanță pentru respingerea cererii de recuzare fiind eronat.

În acest sens, se susține că instanța de judecată a reținut, în mod greșit, că nu a fost încălcată obligația de imparțialitate a judecătorilor recuzați, fiind evident că atitudinea acestora a fost părtinitoare.

Astfel, se arată că nu are relevanță faptul că petenții au formulat cerere de judecare în lipsă, din moment ce s-au analizat chestiuni despre care nu aveau cunoștință și asupra cărora nu și-au exprimat punctul de vedere. Pe de altă parte, instanța a fost informată cu privire la faptul că avocatul revizuenților se află și într-o altă sală de judecată. Cu toate acestea, cu rea-credință și cu nerespectarea dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, respectiv ale C. proc. civ., instanța a procedat la strigarea cauzei și a rămas în pronunțare pe excepție, fără ca revizuenții să-și poată expune punctul de vedere.

De asemenea, susțin recurenți, refuzul de a comunica informații referitoare la dosare se corelează cu necunoscutele referitoare la dosarul asociat nr. x/2018, pentru a sugera faptul că judecătorii nu au fost imparțiali. Acest dosar nu exista pe site-ul instanței, anterior termenului de judecată.

În privința necomunicării întâmpinării, se arată că, în mod contrar dispozițiilor art. 513 din C. proc. civ., trebuie avut în vedere spiritul legii, inclusiv din perspectiva art. 14 din același cod, neputându-se afirma că a fost respectat dreptul la apărare al revizuenților, cât timp nu au luat cunoștință de conținutul apărărilor celeilalte părți, pentru a le putea combate, iar citația și întâmpinarea au fost comunicate la 20 februarie 2018, cu 2 zile înainte de termen, prin poștă.

De asemenea, se susține că instituția concluziilor scrise nu reprezintă o modalitate de acoperire a viciilor procedurale de tipul încălcărilor principiului contradictorialității.

În concluzie, se arată că toate aspectele invocate sugerează, extrem de clar, că judecătorii și-au încălcat obligația de imparțialitate, astfel încât este incident art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., impunându-se admiterea recursului, casarea încheierii din 27 februarie 2018 și admiterea cererii de recuzare, cu consecința casării deciziei pronunțate, ca urmare a constatării faptului că judecătorii cauzei nu îndeplinesc condiția imparțialității, și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, prin care au fost soluționate cererile de revizuire, se arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, se arată că, prin modul în care a gestionat cauza, instanța a încălcat normele procedurale care privesc modul de desfășurare a ședinței de judecată, respectiv art. 14 din C. proc. civ., afectând grav dreptul la un proces echitabil al recurenților-revizuenți, ale cărui componente sunt dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

În acest sens, se arată că nu a existat o comunicare valabilă a întâmpinării formulate de către intimata A.J.F.P. Sălaj, prin care a fost invocată excepția tardivității cererilor de revizuire, iar, în lipsa comunicării întâmpinării, revizuenții nu și-au putut exercita efectiv dreptul la apărare. Citația și întâmpinarea au ajuns, prin poștă, la sediul/domiciliul procesual ales al recurenților, la 1 martie 2018, după termenul de judecată. Totodată, instanța a procedat la comunicarea documentelor la 20 februarie 2018, deși termenul de judecată fixat era 23 februarie 2018.

La termenul de judecată din 23 februarie 2018, instanța a încălcat dreptul la apărare al revizuenților, procedând la strigarea cauzei, deși, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată, exista obligația de a lăsa cauza la finalul ședinței de judecată, dacă părțile nu se prezentau la apel, avocatul informând grefierul de ședință, anterior începerii ședinței de judecată, că se află și într-o altă sală, în reprezentarea altui client; recurenții nu au avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra excepției tardivității, invocate prin întâmpinare, întrucât a fost respinsă cererea lor de repunere pe rol a cauzei.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, excepția tardivității fiind greșit admisă de instanța de revizuire; în acest sens, se susține că excepția tardivității este nefondată și se solicită respingerea acesteia, arătându-se că există incompatibilitate între textul de lege care reglementează momentul de la care curge termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și principiile consacrate de Constituție, respectiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, se face referire la argumentele de fond privind temeinicia cererilor de revizuire.

Examinând hotărârile recurate, în raport cu motivele și criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

A) Cu privire la încheierea din 27 februarie 2018, recurenții au arătat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că este eronat raționamentul instanței de judecată, care a reținut, în mod greșit, că nu a fost încălcată obligația de imparțialitate a judecătorilor recuzați, fiind evident că atitudinea instanței de revizuire a fost părtinitoare.

Criticile formulate de recurenți nu sunt întemeiate.

Deși menționează drept motiv de casare a încheierii atacate cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care sancționează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții invocă încălcarea de către instanța de judecată a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din același cod.

Acest din urmă text legal prevede unul dintre cazurile de incompatibilitate de a judeca, respectiv când există "îndoieli cu privire la imparțialitatea" judecătorului, și, fiind o normă procedurală, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmând a fi analizat ca atare.

Imparțialitatea, ca element al unui proces echitabil, așa cum s-a arătat și în încheierea atacată, constă în obligația magistratului de a se manifesta în mod echidistant față de toți participanții la proces, astfel încât hotărârea pe care o pronunță să fie rezultatul unei judecăți obiective. Principiul imparțialității, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție, presupune ca instanțele de judecată să fie neutre, această caracteristică fiind de esența justiției.

Imparțialitatea judecătorului este prevăzută, de asemenea, și în dreptul european, art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevăzând că "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială." în acest sens sunt și alte dispoziții cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 10), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [art. 47 alin. (2)], Principiile de bază ale independenței sistemului judiciar, redactate de Națiunile Unite în 1985 (art. 2), Principiile de la Bangalore, Recomandarea 94 (12) a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor [art. 3 lit. b)], Recomandarea (2010)12 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei și Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni (art. 21).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat imparțialitatea dintr-o dublă perspectivă: subiectivă și obiectivă. Astfel, în cauza Hauschildt contra Danemarcei (Hotărârea din 24 mai 1989), Curtea a arătat că: "existența imparțialității, în sensul conferit de articolul 6 parag. 1, se determină prin aplicarea unui test subiectiv, constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată și, în același timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă" (parag. 47); referitor la criteriul obiectiv, s-a arătat că trebuie determinat "dacă, independent de comportamentul personal al judecătorului, anumite fapte verificabile permit de a suspecta imparțialitatea acestuia; în această privință, chiar și circumstanțele pot avea importanță. Trebuie să pornim de la încrederea pe care trebuie s-o inspire tribunalele unei societăți democratice justițiabililor, începând, în domeniul penal, de la acuzați. Pentru a se pronunța asupra existenței, într-o cauză dată, a unui motiv legitim pentru a suspecta lipsa imparțialității unui judecător, viziunea acuzatului se ia în considerare, dar nu are un rol decisiv. Elementul determinant constă în faptul dacă temerile reclamantului pot fi considerate ca fiind justificate în mod obiectiv." (parag. 48).

Aceasta este, de altfel, și concepția C. proc. civ. român, care, la art. 42 alin. (1) pct. 13, a cărui încălcare este invocată de recurenți, a prevăzut că "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca (...) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa."

Prin acest caz de incompatibilitate s-a dorit a se acoperi orice situație, alta decât cele prevăzute la art. 41 și art. 42 alin. (1) pct. 1 - 12 din C. proc. civ., în care ar putea fi afectată aparența de imparțialitate a judecătorului.

Având un caracter general, cu o largă sferă de cuprindere, acest text de lege trebuie interpretat restrictiv, pentru a nu da posibilitatea unei aplicări exagerate.

Interpretarea restrictivă este impusă de către însuși textul legal în discuție, care, deși se referă, cu titlu general, la "elemente care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea" judecătorului, prevede imperativ că încadrarea unei anume situații în acest caz de incompatibilitate este condiționată de temeinicia acestor îndoieli.

Așadar, percepția părților nu are un rol decisiv în aprecierea cu privire la existența aspectelor de imparțialitate, ci determinant este dacă această percepție are o justificare obiectivă.

În raport cu prevederile normative, naționale și europene, precum și cu principiile ce se degajă din jurisprudența creată pe baza acestora, enunțate mai sus, respingerea unei cereri formulate de către părți ori dispunerea unei măsuri procesuale nu poate constitui temei pentru formularea unei cereri de recuzare; simplul fapt că judecătorul a aplicat prevederile legale incidente cauzei, potrivit interpretării pe care a considerat-o corectă, nu este de natură a dovedi o aparență de imparțialitate față de participantul nemulțumit; de asemenea, în doctrină s-a arătat că nici chiar erorile de judecată nu pot constitui temei pentru constatarea existenței unui caz de incompatibilitate.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut, prin încheierea atacată, că aspectele invocate în cererea de recuzare nu reprezintă elemente de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor recuzați, neputând constitui un dubiu anticipat cu privire la lipsa de imparțialitate la judecată în ceea ce privește soluționarea cauzei, nici sub aspect obiectiv, nici sub aspect subiectiv.

B) Cu privire la Decizia nr. 654 din 2 martie 2018, prin care au fost soluționate cererile de revizuire, se arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenți, ca și motive de casare pe care le susțin, sunt neîntemeiate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în mod greșit se afirmă că, în ședința din 23 februarie 2018, în care au fost luate în examinare cererile de revizuire și cererile de suspendare a executării deciziei supuse revizuirii, s-au analizat chestiuni despre care autorii acestor cereri (revizuenții din cauza respectivă) nu aveau cunoștință și asupra cărora nu le-a fost acordată posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

Cu privire la acest aspect, rezultă din actele dosarului (proces-verbal de înmânare a citației - f. x și 49 dosar revizuire) că revizuentei SC F. SRL, contrar celor susținute în cererea de recurs, i-a fost comunicată citația pentru termenul din 23 februarie 2018, la 9 februarie 2018, în termenul prevăzut de art. 159 din C. proc. civ., respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată, la sediul avocatului ales al ambilor revizuenți, D., indicat prin ambele cereri de revizuire ca loc al citării, în condițiile art. 158 alin. (1) din același cod. Dovezile de înmânare au fost semnate de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, conform art. 162 alin. (1) cu referire la art. 163 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, nu poate fi primit argumentul recurenților potrivit căruia, prin necomunicarea întâmpinării formulate de intimată, le-a fost încălcat dreptul la apărare, neputând lua cunoștință de excepția tardivității cererilor de revizuire, invocată de partea adversă, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ.. Aceste din urmă dispoziții legale consacră principiul contradictorialității procesului civil, având, în cuprinsul alin. (1), drept premisă regula potrivit căreia instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.

În speță, citarea revizuenților a avut loc în mod legal, cu respectarea dispozițiilor enunțate mai sus.

Totodată, în ceea ce privește necomunicarea întâmpinării, se reține că, așa cum corect se arată și în încheierea recurată, în această fază procesuală, sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Conform textului de lege, este obligația revizuentului de a face propriile demersuri pentru a lua cunoștință de excepțiile și apărările prezentate în întâmpinare.

Prin urmare, voința legiuitorului este în sensul derogării de la regula aplicabilă judecății în primă instanță, apel și recurs, cazuri în care întâmpinarea se comunică prin mijlocirea instanței, astfel încât nu i se poate imputa organului judiciar încălcarea principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 din C. proc. civ.

De asemenea, este neîntemeiată critica potrivit căreia, deși a fost informată cu privire la faptul că avocatul revizuenților se afla într-o altă sală de judecată, instanța, cu rea-credință și cu nerespectarea dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, respectiv ale C. proc. civ., a procedat la strigarea cauzei și a rămas în pronunțare asupra excepției, fără ca revizuenții să-și poată expune punctul de vedere.

În lipsa menționării de către recurenți a dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 și din C. proc. civ., pe care pretind că instanța le-ar fi încălcat prin strigarea cauzei la rând și rămânerea în pronunțare asupra acesteia, instanța de recurs reține că, sub acest aspect, sunt incidente prevederile art. 215 din C. proc. civ. și ale art. 121 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Potrivit art. 215 din C. proc. civ., care poartă denumirea marginală "Ordinea judecării proceselor":

"(1) Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor. Dispozițiile art. 220 sunt aplicabile.

(2) Procesele declarate urgente, cele rămase în divergență și cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.

(3) Procesele în care partea sau părțile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate.

(4) La cererea părții interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate schimba ordinea de pe listă."

Conform art. 121 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015:

"(1) Apelul părților și al celorlalte persoane citate se face, de regulă, de grefierul de ședință, prin instalația de sonorizare.

(2) După strigarea cauzei și apelul părților, grefierul de ședință face oral referatul cauzei, prezentând pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces și dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanță la termenele anterioare.

(3) Cauzele care se amână fără discuții vor putea fi strigate la începutul ședinței, în ordinea listei, dacă toate părțile legal citate sunt prezente și cer amânarea sau în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.

(4) La cererea părților, instanța va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră, când dosarul va fi strigat din nou.

(5) În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale. Pentru motive temeinice, președintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o altă ordine decât cea înscrisă pe lista de ședință."

Așa cum rezultă din încheierile din 23 februarie 2018, pronunțate în Dosarul nr. x/2018 al secției a II-a civile a instanței supreme și în dosarele asociate acestuia, nr. x/1/2018/a1 și nr. x/1/2018/a2, în cauza respectivă, nu s-a solicitat schimbarea ordinii de pe lista de ședință, aceasta fiind strigată la rând, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, cu atât mai mult cu cât chiar revizuenții, prin cererile de revizuire, au solicitat judecarea în lipsă.

Mai mult decât atât, așa cum rezultă din actele dosarului, avocatul E. - care, în ședința din 23 februarie 2018, când au fost luate în examinare cererile revizuenților, s-a prezentat în fața instanței după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare asupra cauzei, solicitând reluarea procesului - nu a făcut dovada reprezentării vreuneia dintre părțile dosarului, nedepunând o împuternicire în acest sens. În dosar s-a depus o delegație de substituire în persoana acesteia abia la 5 martie 2018, ulterior soluționării cererilor de revizuire .

Se constată, de asemenea, că instanța de judecată a amânat pronunțarea soluției asupra cererilor formulate de revizuenți, la 2 martie 2018, părțile având posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, inclusiv cu privire la excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare.

Prin urmare, nu se poate considera că instanța de revizuire ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, revizuenții nu au solicitat schimbarea ordinii de pe lista de ședință, conform art. 215 alin. (4) din C. proc. civ., sau lăsarea cauzei la urmă, potrivit art. 121 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, caz în care dosarul urma a fi strigat din nou.

De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea art. 121 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, întrucât instanța de judecată a reluat dosarul la momentul prezentării avocatului E., aducându-i la cunoștință măsurile luate cu privire la pricină.

Pe de altă parte, neavând împuternicire avocațială în dosar sau delegație de substituire a apărătorului inițial al revizuenților, conform art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., în mod corect, instanța nu a putut da curs solicitării de repunere pe rol a cauzei, formulate de un avocat fără drept de reprezentare în litigiul respectiv.

Mai departe, dispunând amânarea pronunțării cauzei pentru 2 martie 2018, acordând, astfel, posibilitatea revizuenților de a formula apărările necesare în raport cu excepția tardivității cererii de revizuire, instanța a respectat dreptul la apărare al acestora, în condițiile art. 13 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că, în susținerea acestuia, recurenții afirmă numai în mod formal că instanța de revizuire a admis excepția tardivității în mod greșit, cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, neaducând nicio critică hotărârii atacate cu privire la acest aspect.

Ceea ce critică, în realitate, recurenții, din această perspectivă, sunt chiar dispozițiile legale aplicabile, arătându-se că există incompatibilitate între textul de lege care reglementează momentul de la care curge termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și principiile consacrate de Constituție, respectiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, se arată de către recurenți, textul art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. încalcă dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 1 alin. (5), art. 11, 16, 20, 21 și 124 din Constituția României, întrucât utilizează, ca punct de reper, momentul la care hotărârea a cărei revizuire se solicită a devenit definitivă.

Or, susțin recurenții, dacă revizuirea se solicită pentru contrarietate de hotărâri, este profund inechitabil ca raportarea să se facă față de momentul rămânerii definitive a hotărârilor, în condițiile în care acestea nu au fost încă redactate și comunicate. Doar odată cu comunicarea hotărârii se vor putea observa argumentele instanței în legătură cu problema juridică, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că raționamentul instanței, expus în cea de-a doua hotărâre, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte constată, însă, că argumentul invocat de recurenți nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii atacate, ci o critică de neconstituționalitate a dispozițiilor legale aplicabile, respectiv a art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de revizuire, pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, dispoziții legale care au stat la baza respingerii cererilor de revizuire, ca tardiv formulate.

Această problemă face obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale respective, formulată de recurenți odată cu calea de atac exercitată, cerere care a fost admisă de către Înalta Curte, prin încheierea de ședință din 27 mai 2019, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018.

Nu se poate reține nici că, prin stabilirea termenului de exercitare a revizuirii, pentru cazul contradictorialității de hotărâri, ar fi încălcate dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenului prevăzut de lege reprezintă expresia principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, conform art. 6 parag. 1 din Convenție, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În plus, cererea de revizuire reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, care se formulează în condițiile speciale prevăzute de lege, iar reglementarea unor termene nu constituie o restrângere a exercițiului dreptului procesual, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

Mai mult, pentru a beneficia de remediul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluția ce s-ar putea pronunța, în urma revizuirii, în acest context, este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acesteia din urmă și nici a considerentelor hotărârilor aflate în contradicție sau o schimbare, în tot sau în parte, a hotărârii atacate.

Prin urmare, nu se pune problema de a cunoaște motivarea hotărârilor în discuție, care s-ar realiza prin comunicarea lor, astfel încât termenul de exercitare a revizuirii să fie stabilit de la momentul comunicării hotărârii atacate.

În concluzie, nu se poate reține încălcarea art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Criticile formulate pe fondul cererii de revizuire nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât nu vizează soluția instanței de revizuire, pronunțată în temeiul excepției tardivității căii de atac.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurenți, hotărârile atacate fiind temeinice și legale, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F. SRL, prin lichidator judiciar C.., și B. împotriva încheierii din 27 februarie 2018 și a Deciziei nr. 654 din 2 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

GGC - GV