ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2270/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 7 iunie 2017 sub nr. x/2016/a28, în cadrul unui dosar ce are ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a debitoarei S.C. A. S.A., contestatorul B. a formulat contestație împotriva procesului-verbal de licitație din 25 mai 2017, privind bunul debitoarei, supus valorificării reprezentant de proprietatea imobiliară situată în Cluj-Napoca, str. x, cartierul Bulgaria, cu acces din str. x de Zahăr, înscrisă în Cartea Funciară nr. x, compusă din teren în suprafață de 6.403 mp și stație îmbuteliere (nr. cad. x) și un șopron metalic (nr. cad. y), având regimul de înălțime parter cu suprafața de Sc = 150,04 mp și Su =133,75 mp, compusă din spații de producție-depozitare, zonă administrativă și vestiare - preț de pornire 378.000 euro + T.V.A., proces-verbal menționat și prezentat de către administratorul judiciar al debitoarei în cadrul B.P.I. nr. 10522/29.05.2017, solicitând anularea procesului-verbal contestat și, pe cale de consecință, obligarea administratorului judiciar al debitoarei la demararea unei noi licitații. La 27 iunie 2017, contestatorul a depus o precizare, prin care a arătat că indiferent dacă ar fi vorba despre o persoană fizică sau o persoană juridică, respectiv o persoană înregistrată în scopuri de T.V.A. sau nu - pentru a respecta egalitatea participanților în cadrul procedurii de licitare - aceștia vor trebui să plătească aceeași garanție de participare. Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 1208/2017 din 27 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestația precizată, formulată de către contestatorul B. împotriva procesului-verbal de licitație din 25 mai 2017, publicat în B.P.I. nr. 10522 din 29 mai 2017.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul B., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă. La termenul de judecată din 20 septembrie 2018, S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de recuzare îndreptată împotriva d-nei judecător D., în temeiul art. 6 CEDO, art. 1 alin. (2), art. 10 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și art. 5 alin. (2) pct. e) din Regulamentul din 17 decembrie 2015 de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins declarația de abținere formulată de doamna judecător D. de la soluționarea apelului ce face obiectul dosarului nr. x/2016 Totodată, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător.

Împotriva încheierii de ședință din 21 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs S.C. C. S.R.L., prin care a solicitat admiterea căii de atac și, în consecință, admiterea cererii de recuzare, fără a se indica temeiul de drept. În motivarea recursului s-a susținut că cererea de recuzare a fost soluționată de către același complet care a soluționat și cererea de abținere, contrar dispozițiilor art. 110 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Cererea de recuzare a fost întemeiată pe lipsa de imparțialitate, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. În acest sens sunt tocmai declarațiile de abținere repetate de către judecătorul în cauză, care nu au fost motivate de existența unor cereri de recuzare, iar recunoașterea stării de fapt prezentată de recurentă a fost adusă la cunoștința instanței de către doamna judecător cu altă ocazie, respectiv în cauzele în care se instrumentează procedura insolvenței, și anume dosarul nr. x/2015. Prin urmare, în raport cu motivele expuse și prevederile art. 6 CEDO, art. 5 alin. (2) pct. e) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, recurenta consideră că instanța nu poate fi imparțială în prezentul litigiu.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.A. prin consorțiul de administratori judiciari format din E. S.P.R.L. și F. S.P.R.L. a solicitat admiterea recursului deoarece există îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Intimatul B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca prematur formulat, iar în subsidiar a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia, deoarece sunt neavenite și nefondate afirmațiile recurentei în condițiile în care nu există elemente obiective care să ridice suspiciuni în acest sens. Referitor la excepția prematurității recursului declarat în cauză s-a arătat faptul că apelul se află în curs de soluționare, iar decizia ce se va pronunța în soluționarea apelului va fi definitivă, conform prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Cu privire la excepția nulității recursului întemeiată pe art. 489 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat, în principal, că recurenta nu a invocat și nu a susținut că ar fi incident vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același Cod. Pe fondul recursului, s-a arătat că sunt nefondate criticile recurentei și că nu sunt încălcate prevederile art. 110 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Totodată, s-a mai susținut că, în cauză, sunt pe deplin edificatoare prevederile art. 50 alin. (1), art. 51 și art. 48 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 19 martie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au formulat și nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului. Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 3 decembrie 2019. 8. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția netimbrării recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., asupra căreia se rețin următoarele: Prin rezoluția de primire a recursului declarat de S.C. C. S.R.L. s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., deoarece dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată. Astfel, instanța a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 9 lit. a), coroborat cu art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013. În conformitate cu prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei. La 3 decembrie 2018, recurenta a depus la dosar ordinul de plată nr. x din 27 noiembrie 2018 emis prin sistemul Internet Banking, privind plata sumei de 100 RON, înscris ce nu este vizat de reprezentanții băncii emitente la rubrica "Recepționat", neavând atașată nici dovada debitării contului plătitorului care să permită verificarea autenticității ordinului. Potrivit art. 1504 alin. (1) C. civ. "Dacă plata se face prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare prezumă efectuarea plății, până la proba contrară.". Totodată, prin art. 3 alin. (3) lit. f) din Regulamentul B.N.R. nr. 2/2016 privind operațiunile de transfer de credit și debitare directă se prevede că în cazul plăților efectuate în relația cu Trezoreria Statului, ordinul de plată de transfer credit va conține în plus ca și element obligatoriu data debitării contului de plăți al plătitorului de către instituția plătitorului, care se va completa de către instituția plătitorului. Așadar, ordinul de plată prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru trebuie vizat de instituția plătitorului ori însoțit de dovada debitării contului plătitorului, acestea fiind elementele care fac dovada autenticității ordinului de transfer a sumei achitate cu titlul de taxă de timbru. În aceste condiții, respectiv în lipsa elementelor care permit verificarea autenticității OP nr. x din 17 noiembrie 2018, recurentei i s-a pus în vedere să facă dovada privind debitarea contului plătitorului cu suma de 100 RON, potrivit adresei din 25 noiembrie 2019, obligație căreia nu s-a conformat. Astfel, având în vedere că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, dată fiind neavizarea ordinului de plată de către instituția bancară, precum și lipsa dovezii debitării contului recurentei, recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed: Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. În cauză, în lipsa elementelor care fac dovada autenticității ordinului de transfer a sumei achitate cu titlul de taxă de timbru, respectiv OP nr. x din 17 noiembrie 2018, se constată că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform dispozițiilor art. 9 lit. a), coroborat cu art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării. Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, astfel încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.