Decizia nr. 1/2020 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: unei chestiuni de drept. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin.…

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a dispus, prin Încheierea din 16 mai 2019, în Dosarul nr. 31.798/3/2018, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968), existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 iunie 2019 cu nr. 1.676/1/2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare Art. 91. - "(1) Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (...)" Art. 102. - "(...) (8) Creanța unei părți vătămate din procesul penal se înscrie sub condiție suspensivă, până la soluționarea definitivă a acțiunii civile în procesul penal în favoarea părții vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanței. În cazul în care acțiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenței, fie ca urmare a reușitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanțe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obținute din acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvență, potrivit prevederilor art. 169 și următoarele. (...)" Art. 154. - "(1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului- sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piață, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. (2) Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către lichidatorul judiciar a inventarierii și depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual. Orice vânzare în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcțional, indiferent dacă se face în reorganizare sau în faliment, poate fi considerată transfer de active, dacă îndeplinește dispozițiile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003. Tipul de vânzare a bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă sau o combinație a celor două și regulamentul de vânzare corespunzător modalității de vânzare pentru care se optează sunt aprobate de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului judiciar. În cazul licitației publice, publicitatea se va face și prin afișare pe site-ul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. În vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, cu acordul comitetului creditorilor, lichidatorul judiciar poate să angajeze, în numele debitorului, un evaluator și să îi stabilească onorariul. Evaluatorii trebuie să fie membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. (3) Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât și individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalității bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor funcționale." Art. 155. - "Raportul de evaluare va fi depus la dosarul cauzei, iar un anunț cu privire la depunerea acestuia și un extras cuprinzând o sinteză a sa se vor publica în BPI. Creditorii vor putea consulta raportul de evaluare în locația indicată prin anunț de către lichidatorul judiciar." Art. 156. - "(1) Lichidatorul judiciar va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 15 zile de la data depunerii raportului de evaluare la dosarul cauzei, în vederea stabilirii tipului de vânzare. (2) În cazul vânzării bunurilor prin licitație publică, aceasta se va putea efectua și potrivit Codului de procedură civilă. În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare, potrivit art. 154 alin. (2), sau în ipoteza în care, deși a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într-un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul-sindic, vânzarea bunurilor se va efectua prin licitație publică, potrivit Codului de procedură civilă. (3) În cazul vânzării prin negociere directă, lichidatorul judiciar va supune aprobării adunării creditorilor și regulamentul de vânzare. (4) Vânzarea activelor se va face după efectuarea publicațiilor de vânzare de către administratorul judiciar/lichidator, într-un ziar de largă circulație. Persoanele interesate vor putea inspecta bunurile supuse vânzării după efectuarea publicațiilor de vânzare." Art. 157. - "Valorile mobiliare vor fi vândute în condițiile Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare." Art. 158. - "(1) Lichidatorul judiciar va încheia contracte de vânzare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (2). (2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație."

Codul de procedură penală Art. 249. - "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (...)"

Codul de procedură penală de la 1968 Art. 163. - Măsurile asigurătorii "Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscării averii. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă, la data de 24 septembrie 2018, cu nr. 31.811/3/2018, creditoarea X S.R.L. a formulat contestație împotriva procesului-verbal de licitație din data de 6 septembrie 2018 întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei Y S.R.L., solicitând desființarea acestuia, obligarea lichidatorului judiciar să reia licitațiile pentru imobilul aflat în patrimoniul debitoarei, respectiv teren în suprafață de 924 mp și construcția edificată pe acesta, în suprafață construită la sol de 505 mp, compusă din parter și etaj, cu suprafața construită de 506,05 mp.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă, la data de 24 septembrie 2018, cu nr. 31.798/3/2018, aceeași contestatoare a formulat contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar, consemnate în raportul lunar publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. xxxxx din 18 septembrie 2018, solicitând desființarea măsurii lichidatorului judiciar de suspendare a licitațiilor organizate pentru bunurile din patrimoniul debitoarei, respectiv pentru proprietatea imobiliară descrisă anterior, precum și obligarea lichidatorului judiciar să reia licitațiile pentru aceste imobile.

Prin Încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2018, tribunalul a dispus conexarea celor două pricini.

Prin Sentința civilă nr. 7.460 din 12 decembrie 2018 au fost respinse ambele contestații, precum și cererile de reluare a licitațiilor pentru imobilul menționat.

În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut în esență că, în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor, pentru desemnarea unei persoane de specialitate în vederea evaluării bunurilor și s-a procedat la întocmirea unui raport privind strategia de valorificare a activelor, precum și a unui regulament de participare la licitații. Lichidatorul judiciar a organizat mai multe licitații la care nu s-a prezentat niciun participant, iar la data de 31 august 2018 a fost publicat un nou anunț de participare la licitații, în care s-a menționat că prin sentința penală pronunțată de Tribunalul București a fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor societății debitoare. Până la data și ora ședinței de licitație din data de 6 septembrie 2018 lichidatorul judiciar nu a primit nicio ofertă sau intenție scrisă. La data de 6 septembrie 2018 s-a prezentat creditoarea X S.R.L. Fără a trece la deschiderea ședinței de licitație, lichidatorul judiciar a comunicat faptul că, în urma analizării considerentelor și a dispozitivului Sentinței penale nr. 1.703 din 5 septembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București - Secția I penală, precum și raportat la Încheierea de ședință din data de 22 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. 11.658/3/2016, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. xxxxx din 21 august 2018, va proceda la suspendarea procedurii de valorificare a bunurilor imobile menționate în procesul-verbal, în vederea clarificării implicațiilor generate asupra valorificării bunurilor de măsura sechestrului asigurător instituit "în vederea ducerii la îndeplinire a prejudiciului cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, a confiscării speciale și a cheltuielilor judiciare". Ulterior acestui demers, respectiv la data de 12 septembrie 2018, lichidatorul judiciar a dat spre publicare un anunț cu privire la măsura suspendării licitațiilor organizate pentru valorificarea activelor aflate în patrimoniul societății debitoare și a solicitat o opinie notarială, care să reflecte eventuale piedici la transferul dreptului de proprietate, în condițiile existenței sechestrului asigurător dispus în cadrul unui dosar penal și care grevează bunul imobil pentru care a existat intenția de adjudecare. La data de 14 septembrie 2018, lichidatorul judiciar a primit din partea Societății Profesionale Notariale A, prin notar public B, opinia notarială prin care se arată că raportat la speța pendinte nu există impedimente la transferul dreptului de proprietate. Prin raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. xxxxxx din 18 septembrie 2018, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului-sindic încuviințarea continuării licitațiilor pentru valorificarea activelor societății, conform aprobării creditorilor. La termenul din 16 noiembrie 2018, judecătorul-sindic a constatat că solicitarea lichidatorului judiciar face obiectul Dosarului nr. 31.798/3/2018 și a apreciat că nu se poate pronunța asupra unui aspect similar obiectului unei contestații. A mai reținut că dosarul soluționat în fond de Tribunalul București - Secția I penală, prin pronunțarea Sentinței penale nr. 1.703 din 5 septembrie 2017, prin care s-a decis, printre altele, și menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului luate asupra bunurilor imobile și mobile aparținând inculpaților din acea cauză, printre care și Y S.R.L., se află în prezent la Curtea de Apel București, în faza de soluționare a apelului. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 91 din Legea nr. 85/2014, precum și Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018 (Decizia nr. 2/2018). În privința deciziei menționate, judecătorul-sindic a apreciat că nu este aplicabilă în cauză, având în vedere, pe de o parte, că decizia nu cuprinde nicio referire la procedura insolvenței, iar, pe de altă parte, că există diferențe între procedura executării silite și procedura insolvenței. În acest sens s-a avut în vedere că executarea silită este procedura prin intermediul căreia titularul unui drept, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu își execută de bunăvoie obligația corelativă, de a o aduce la îndeplinire în mod silit, pe când procedura falimentului este procedura de insolvență, concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 45 din Legea nr. 85/2014. Cu privire la raportul dintre procedura executării silite și procedura insolvenței, judecătorul-sindic a avut în vedere și dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. De asemenea a reținut că nu sunt aplicabile în cauză considerentele deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 (Decizia nr. 8/2015), și nr. 20 din 3 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 11 mai 2017 (Decizia nr. 20/2017). A fost considerată ca fiind legală măsura lichidatorului judiciar de suspendare a licitațiilor organizate pentru bunurile din patrimoniul debitoarei, raportat la faptul că prin luarea acestei măsuri se asigură respectarea caracterului concursual al procedurii insolvenței, precum și la faptul că actele de procedură întocmite în dosarul penal nu au fost aduse la cunoștința creditorilor, fiind depuse doar pe parcursul judecării cauzei. De asemenea, măsura a fost apreciată ca fiind legală, raportat la definiția sechestrului asigurător, astfel cum este reglementată de Codul de procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, invocând nelegalitatea hotărârii.

În motivarea apelului a susținut că instituirea unui sechestru asigurător penal nu împiedică scoaterea la vânzare a bunului și adjudecarea acestuia de către creditorul ipotecar, pentru faptul că procedura de faliment este în esență o procedură de executare silită concursuală la care participă toți creditorii, iar, potrivit dispozițiilor art. 342 din Legea nr. 85/2014, această lege se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. A mai susținut că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 2/2018, după cum sunt incidente și Decizia nr. 8/2015, respectiv Decizia nr. 20/2017.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a civilă la data de 29 ianuarie 2019 cu nr. 31.798/3/2018.

Apelanta-contestatoare a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 154 și următoarele raportat la art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) și (8) din Codul de procedură penală și art. 261 din Codul penal, în sensul de a se stabili dacă existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, ulterior înscrierii ipotecii creditorului garantat: suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în vederea acoperirii prejudiciului este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de vânzare forțată, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; determină nulitatea actelor de lichidare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri, împiedicând lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar conform dispozițiilor art. 154 și următoarele din Legea nr. 85/2014.

La termenul de judecată din data de 9 mai 2019, la solicitarea Curții, apelanta-contestatoare a arătat că solicită a fi avute în vedere și dispozițiile art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, menționând că a formulat sesizarea atât în ceea ce privește sechestrul aplicat în vederea confiscării speciale, cât și a recuperării prejudiciului și că a făcut referire atât la sechestrul instituit anterior deschiderii procedurii insolvenței, cât și ulterior acestui moment.

Prin Încheierea din 16 mai 2019 s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:

Curtea de Apel București a fost învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv cu soluționarea unei cereri de apel împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorul-sindic. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar hotărârile instanței de apel sunt definitive.

De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a apelului. Întrucât prin apelul formulat a fost criticată soluția pronunțată de instanța de fond prin raportare la dispozițiile legale supuse interpretării, Curtea a apreciat ca fiind necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmărindu-se, în esență, a se dezlega în ce măsură existența unei măsuri asigurătorii dispuse în cadrul unui proces penal, anterior deschiderii procedurii insolvenței, este de natură a suspenda procedura de valorificare a bunurilor unei persoane juridice aflate în procedura falimentului, prevăzută de Legea nr. 85/2014. Modalitatea în care a fost formulată de către apelanta- contestatoare solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost parțial cenzurată de către instanța de apel, prin încheierea de sesizare, avându-se în vedere tocmai necesitatea îndeplinirii cerinței de admisibilitate anterior menționate. În acest sens, Curtea a reținut că nu are legătură cu soluționarea pe fond a litigiului interpretarea art. 91 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care reglementează modalitatea în care se dispune radierea din cartea funciară a sarcinilor și interdicțiilor prevăzute de alin. (1), din moment ce în apel nu au fost invocate aceste dispoziții legale, pe care de altfel nici judecătorul-sindic nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei. De asemenea nu au legătură cu soluționarea litigiului nici prevederile art. 249 alin. (8) din Codul de procedură penală, ce prevăd că nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori altor persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege, din moment ce cauza pendinte nu are ca obiect contestarea propriu-zisă a sechestrului penal dispus sub aspectul obiectului său, ci consecințele pe care o astfel de măsură le poate produce asupra bunurilor unei persoane supuse procedurii falimentului. Curtea a reținut, de asemenea, că sesizarea nu poate privi nici lămurirea efectelor pe care le poate produce o măsură asigurătorie înființată în cadrul unui proces penal ulterior deschiderii procedurii insolvenței, întrucât în cauza de față măsurile asigurătorii au fost dispuse prin acte procesual penale întocmite anterior deschiderii procedurii insolvenței. În ceea ce privește efectele înscrierilor operate după data deschiderii procedurii, Legea nr. 85/2014 cuprinde dispoziții diferite, sens în care sunt avute în vedere dispozițiile art. 88, a căror interpretare nu face obiectul cererii de sesizare a instanței supreme.

Chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate, avându-și izvorul în prevederile art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968)]. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 2/2018, instanțele de judecată au reținut că această decizie nu își găsește aplicabilitatea în procedura insolvenței/falimentului, o procedură specială în care nu sunt incidente dispozițiile de drept comun. Potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014, dispozițiile legii insolvenței se completează cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă numai în măsura în care nu contravin prevederilor speciale ale Legii nr. 85/2014. Dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și prevăd că aceste bunuri sunt dobândite libere de orice sarcini, făcând excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. Curtea a reținut că interpretarea acestor dispoziții legale, precum și ale art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014 a fost și este în continuare realizată în mod diferit de instanțele de judecată, fapt dovedit și de jurisprudența depusă la dosar de apelanta-contestatoare, anexată solicitării sale de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. După cum se poate remarca din cuprinsul acestor hotărâri judecătorești, unele instanțe au apreciat că existența măsurilor asigurătorii penale împiedică valorificarea în cadrul procedurii insolvenței a bunurilor afectate de astfel de măsuri, în condițiile în care dosarul penal nu este soluționat definitiv, iar măsura nu a fost contestată, în raport cu dispozițiile Codului de procedură penală (în acest sens, Sentința civilă nr. 6.186 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a civilă). În schimb, prin Încheierea din 24 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. 38.496/3/2014*, instanța a apreciat că pot fi valorificate bunurile asupra cărora a fost înființat sechestrul asigurător, față de dispozițiile art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014. În cuprinsul acestei încheieri s-a reținut însă că dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 instituie o excepție în privința măsurilor asigurătorii dispuse în vederea confiscării, întrucât se pune în discuție însuși dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului. Posibilitatea înstrăinării bunurilor asupra cărora au fost instituie măsuri asigurătorii în cadrul unui proces penal de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței a făcut obiectul mai multor întâlniri de practică neunitară ale președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel (în acest sens, minuta întâlnirii din 15-16 mai 2017, disponibilă pe site-ul inm-lex.ro). În cadrul acestor dezbateri s-au purtat discuții cu privire la întinderea excepției prevăzute de art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, majoritatea participanților manifestându-și dezacordul față de posibilitatea înstrăinării acestor bunuri, având în vedere scopul măsurii, acela de confiscare a unor produse infracționale, faptul că înstrăinarea unor astfel de bunuri ar reprezenta o sustragere de sub sechestru în sensul art. 261 din Codul penal, precum și faptul că rațiunea introducerii textului menționat a fost acela de a exclude în mod expres măsurile asigurătorii dispuse în vederea confiscării de la regula prevăzută la art. 91 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 85/2014. Având în vedere că problema de drept a primit interpretări diferite, faptul că unele instanțe de judecată au considerat că Decizia nr. 2/2018 nu cuprinde nicio referire la procedura insolvenței, precum și faptul că Legea nr. 85/2014 cuprinde, într-adevăr, reglementări distincte față de dispozițiile de drept comun, Curtea a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, scopul dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă fiind acela de a institui un mijloc eficient pentru asigurarea interpretării uniforme a normelor juridice și pentru a preveni posibilitatea apariției unei practici neunitare.

Din verificările efectuate s-a constatat că asupra acestei chestiuni de drept instanța supremă nu a statuat în mod direct, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-contestatoare a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că obiectul sesizării este reprezentat de o chestiune de drept ce îndeplinește condițiile enumerate în art. 519 din Codul de procedură civilă. S-a mai arătat că, în practică, există modalități diferite de interpretare a textelor de lege incidente în materie, în special cu privire la art. 91 din Legea nr. 85/2014, precum și că există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare. Totodată, s-a menționat că, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în mai multe rânduri că sechestrul asigurător penal asupra imobilelor unei persoane nu suspendă procedura de executare silită, instanțele de judecată resping cererile de valorificare în cadrul procedurii de faliment prevăzute de Legea nr. 85/2014 a bunurilor sechestrate, motivat de faptul că deciziile pronunțate de instanța supremă privesc doar procedura de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă, nefiind aplicabile, prin urmare, și procedurii falimentului reglementate de Legea nr. 85/2014. În opinia apelantei-contestatoare, procedura falimentului este, în fapt, o procedură de executare silită concursuală, la care participă toți creditorii, având ca obiect vânzarea silită a bunurilor societății. În primul rând, s-a apreciat că, întrucât scopul procedurii de faliment, conform art. 2 din Legea nr. 85/2014, îl reprezintă instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitoarei, acesta nu mai poate fi atins dacă procedura de valorificare a bunurilor ar fi suspendată nedeterminat. În al doilea rând, s-a învederat că art. 91 din Legea nr. 85/2014 are drept situație premisă înstrăinarea forțată de către lichidatorul judiciar a bunurilor sechestrate, astfel încât măsurile luate în procesul penal sunt compatibile cu procedura insolvenței, deci bunurile înstrăinate nu sunt insesizabile. În al treilea rând, s-a arătat că, până la soluționarea cauzei civile din procesul penal, creditorul are o creanță incertă, afectată de o condiție, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014. O măsură cu funcție asigurătorie, cum este sechestrul penal, nu poate bloca executarea unor drepturi de creanță care au un caracter cert și care se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu, cum este tabelul de creanțe. S-a mai subliniat că, în condițiile în care asupra imobilului în cauză există o garanție reală constituită anterior sechestrului penal, măsura asigurătorie dispusă în procesul penal nu poate bloca vânzarea silită a bunului, aceasta nefiind de natură a naște în patrimoniul statului, în calitate de potențial creditor, un drept de preferință față de alți creditori, decât în condițiile impuse de legislația în vigoare, respectiv art. 2.328 din Codul civil. În acest sens s-a făcut referire și la dispozițiile art. 2.345 din Codul civil, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 14/2007). Concluzionând, s-a opinat că dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 nu pot fi aplicabile creditorilor beneficiari ai unor privilegii sau garanții reale conservate conform regulilor de publicitate, anterioare înscrierii sechestrului penal în registrele de publicitate, pentru că orice preferință acordată statului prin legi speciale nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terți, conform art. 2.328 teza a doua din Codul civil. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că bunurile sechestrate într-un proces penal nu sunt inalienabile și nici insesizabile, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 2/2018 că un bun asupra căruia a fost instituit un sechestru asigurător într-un proces penal poate fi executat silit de către creditorul garantat care deține o garanție anterioară instituirii acestuia. În ceea ce privește jurisprudența instanțelor de judecată, apelanta-contestatoare a învederat că există opinii contrare cu privire la problema de drept în discuție, anexând hotărâri judecătorești relevante.

Intimata-debitoare Y S.R.L., prin lichidatorul judiciar, a depus la dosar un punct de vedere prin care a învederat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la efectele sechestrului penal în ceea ce privește valorificarea bunurilor în cadrul procedurii falimentului, reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2014, însă nu și-a exprimat opinia cu privire la modalitatea în care ar trebui interpretate dispozițiile legale.

După comunicarea raportului, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept prin care a apreciat că existența unor astfel de măsuri asigurătorii suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat și este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform legii; lichidarea bunurilor poate fi realizată doar dacă lichidatorul judiciar solicită instanței penale ridicarea sechestrului, iar cererea sa este admisă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 31.798/3/2018 a reținut următoarele:

Situația care a generat solicitarea de interpretare de către Înalta Curte de Casație și Justiție a prevederilor legale menționate anterior a fost determinată de măsura lichidatorului judiciar de suspendare a procedurii de valorificare a unuia dintre bunurile debitoarei în cadrul procedurii falimentului, reglementate de Legea nr. 85/2014, contestată de către apelanta din cauză atât prin cererea formulată în fața primei instanțe, cât și prin apel.

Măsurile asigurătorii asupra bunurilor debitoarei au fost dispuse prin Ordonanța din 18 martie 2015 emisă în Dosarul penal nr. 1.142/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Acestea au fost menținute prin Sentința penală nr. 1.703 din 5 septembrie 2017 a Tribunalului București - Secția I penală, în vederea aducerii la îndeplinire a reparării prejudiciului cauzat părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, a confiscării speciale și a cheltuielilor judiciare.

Curtea a apreciat că, în exprimarea punctului său de vedere, trebuie realizată o distincție între măsura asigurătorie dispusă în vederea confiscării speciale/extinse și măsura asigurătorie dispusă în vederea reparării prejudiciului părții civile sau a recuperării cheltuielilor judiciare, având în vedere finalitatea diferită a acestor măsuri, precum și faptul că Legea nr. 85/2014 cuprinde reglementări diferite în ceea ce privește modalitatea de valorificare a bunurilor indisponibilizate în vederea confiscării sau în vederea recuperării prejudiciului părții civile din procesul penal [art. 91 alin. (1), respectiv art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014].

Dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968) fac referire la posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii în cadrul unui proces penal pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale/extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 85/2014, Curtea a reținut că, potrivit art. 2 din lege, scopul acesteia este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității sale.

Procedura insolvenței este astfel o procedură de executare silită concursuală și colectivă, la care toți creditorii participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de lege (art. 5 pct. 44).

Procedura falimentului este procedura de insolvență, concursuală, colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia, pentru acoperirea pasivului (art. 5 pct. 45).

Una dintre atribuțiile lichidatorului judiciar este, potrivit art. 64 lit. i) din Legea nr. 85/2014, vânzarea bunurilor din averea debitoarei.

Prevederile art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 descriu procedura de efectuare a lichidării bunurilor din averea debitoarei de către lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic, fără a face nicio referire la modalitatea în care s-ar putea proceda, în eventualitatea în care asupra bunurilor din averea debitoarei ar fi instituită o măsură asigurătorie care are ca efect, conform legii de procedură penală, indisponibilizarea bunului.

Rezumând, din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 85/2014 menționate anterior rezultă că procedura falimentului este o procedură de lichidare a bunurilor din averea debitorului, efectuată de către lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic, la care toți creditorii participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor.

În ceea ce privește măsura asigurătorie instituită în vederea reparării prejudiciului părții civile sau a recuperării cheltuielilor judiciare, după cum rezultă chiar din cuprinsul dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, scopul acesteia este de a crea părții civile un avantaj patrimonial, în vederea executării obligațiilor ce ar putea decurge din rezolvarea acțiunii în cadrul procesului penal, respectiv crearea unui avantaj patrimonial în vederea recuperării cheltuielilor judiciare.

Un astfel de avantaj patrimonial este reprezentat de menținerea bunului în proprietatea celui ce urmează a fi obligat prin soluționarea laturii civile a procesului penal, prin instituirea unei măsuri asigurătorii.

Prin urmare, efectul de indisponibilizare la care face referire Codul de procedură penală vizează împiedicarea vânzării bunului de bunăvoie de către cel vizat de măsura sechestrului, nu pe cea în care vânzarea bunului se realizează silit, chiar și prin intermediul unei proceduri concursuale.

În condițiile în care bunurile vizate de măsura sechestrului asigurător aparțin unei persoane aflate în procedura falimentului, un astfel de avantaj patrimonial nu mai poate fi menținut, dat fiind faptul că dispozițiile legii insolvenței nu instituie niciun tratament privilegiat în ceea ce privește creanța unei părți civile din cadrul unui proces penal.

Dimpotrivă, procedura insolvenței/falimentului este o procedură concursuală, colectivă și egalitară, ceea se înseamnă că toți creditorii participă în vederea valorificării creanțelor, conform ordinii de prioritate prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Curtea a reținut că, potrivit art. 581 din Codul de procedură penală, dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.

În cauza de față, legea civilă este reprezentată de Legea nr. 85/2014, dat fiind faptul că o executare silită de drept comun împotriva unei persoane aflate în procedura insolvenței este suspendată de drept, potrivit art. 75 alin. (1) din lege.

Prin urmare, regulile de drept civil aplicabile sunt cele prevăzute de Legea nr. 85/2014, urmând a fi completate, în măsura compatibilității lor cu procedura insolvenței, de dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Conform art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, creanța unei părți vătămate din cadrul procesului penal se înscrie sub condiție suspensivă până la soluționarea acțiunii civile din procesul penal; în cazul în care această acțiune nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenței, eventualele creanțe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obținute din acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale exercitate conform art. 169.

Textul de lege evidențiază intenția clară a legiuitorului de a nu prelungi derularea procedurii insolvenței până la soluționarea acțiunii civile din cadrul procesului penal, în condițiile în care o astfel de prelungire pe durată nedeterminată ar atrage după sine cheltuieli suplimentare și ar fi de natură a aduce atingere drepturilor celorlalți creditori de a-și vedea acoperite creanțele într-un termen rezonabil.

În concluzie, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968) ar trebui interpretate în sensul că existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare, nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat, nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 și nici nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește măsura asigurătorie instituită în vederea confiscării speciale/extinse, dispozițiile art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014 nu își găsesc aplicarea, întrucât măsura confiscării nu vizează soluționarea laturii civile din procesul penal, ci țin de modalitatea de rezolvare a acțiunii penale.

Confiscarea specială este o măsură de siguranță cu caracter patrimonial, constând în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri aflate în posesia sau, după caz, proprietatea făptuitorului, menținerea bunurilor în patrimoniul făptuitorului creând o stare de pericol pentru valorile sociale.

Cazurile în care se poate dispune confiscarea specială sunt cele prevăzute la art. 112 din Codul penal și se referă la: "a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală."

Scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane având un potențial drept de creanță, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând a fi trecute în patrimoniul statului în condițiile în care se dispune luarea măsurii.

Având în vedere categoriile de bunuri ce pot face obiectul acestei măsuri, respectiv cele folosite sau care sunt rezultatul unei infracțiuni sau chiar cele a căror deținere este interzisă de legea penală, în jurisprudență s-a apreciat că acestea ar putea pune în discuție caracterul licit al dobândirii bunului.

Pornind de la acest scop al măsurii speciale a confiscării, într-o