ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 16 ianuarie 2018, creditoarea A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei B. S.R.L., motivat de faptul că debitoarea are creanțe neachitate în cuantum de 11.176,88 euro, izvorâte din relațiile comerciale a celor două firme și confirmate prin facturile fiscale nr. x din 17 iulie 2016 și nr. 7 din 23 iulie 2016.

În drept s-au invocat prevederile art. 65 alin. (1) și art. 70 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 917 din 21 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea A. în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2133A/2018 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 917 din 21 martie pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii.

Împotriva deciziei civile nr. 2133A/2018 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs recurenta recurenta B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, recurenta B. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei se să dispună rejudecarea procesului de către instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material la care va face referire în continuare.

Astfel, deși instanța de apel consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 5 din Legea nr. 85/2014, sub aspectul certitudinii creanței apelantei împotriva sa, recurenta apreciază că aceasta a procedat într-un mod total nelegal deoarece atât timp cât această creanță este contestată, caracterul său cert nu există.

Raportând aceste dispoziții legale la prezenta speță, este evident că nu sunt îndeplinite, deoarece neplata creanței apelantei creditoare de către recurentă nu se datorează lipsei fondurilor bănești, ci doar al contestării întemeiate a creanței, situație în care aceasta evident că își pierde caracterul cert.

În acest context, se arată că societatea recurentă nu s-a aflat niciodată în încetare de plăți, dovadă în acest sens stând chiar și faptul că aceasta nu figurează cu niciun fel de datorie către bugetul general consolidat al statului, astfel cum rezultă și din certificatul fiscal atașat dosarului cauzei, la care instanța de apel nu face nicio referire, mulțumindu-se doar să arate că nu s-a dovedit acest fapt cu privire la insolvența societății.

În acest sens, recurenta susține că a arătat instanței de fond precum și celei de apel că toată marfa provenită de la apelantă a fost recepționată ca fiind deteriorată, existând în acest sens fotografii și înregistrări video de la momentul recepției despre care a făcut vorbire, acestea putând fi puse oricând la dispoziția instanței.

Deși procesele-verbale de control care dovedesc marfa deteriorată au fost emise ulterior recepției acestor mărfuri, acest fapt se datorează doar faptului că reprezentantul Ministerului Agriculturii nu a putut fi prezent atunci când a fost solicitat, ci mult mai târziu.

Cu toate că instanța de apel arată în considerentele hotărârii atacate că nu ar fi fost contestată valoarea facturilor emise de către intimată, recurenta apreciază că acest aspect a fost greșit interpretat, deoarece tocmai acest lucru a fost dovedit cu prisosință odată cu susținerile făcute cu privire la furnizarea mărfurilor deteriorate și înscrisurile prezentate.

Astfel, recurenta susține că nu s-a aflat niciodată în situația inexistenței unor fonduri suficiente care să îi permită acoperirea datoriilor, neplata sumelor solicitate de către intimată datorându-se doar refuzului plății, deoarece pe de o parte plata a fost deja efectuată către reprezentantul legal al apelantei existând în acest sens și chitanțe emise și semnate chiar de acesta.

Este demn de menționat și faptul că la momentul promovării litigiului din prezenta cauză, recurenta nu datora niciun fel de sume bugetului general consolidat al statului, avea cinci salariați și o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro.

În acest context, recurentă solicită admiterea recursului, prin intermediul căruia susține că instanța de apel a aplicat într-un mod complet eronat dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014, la care se raportează în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la 17 ianuarie 2019, intimata A. a solicitat respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă neputând fi atacată cu recurs, în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 14 martie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 martie 2019, părțile nedepunând punct de vedere.

În raport de invocarea, din oficiu a excepției de inadmisibilitate a recursului declarat de recurenta B. S.R.L., Înalta Curte va analiza calea extraordinară de atac formulată în cauză, din această perspectivă.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2133A/2018 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 917 din 21 martie pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii.

Conform dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

În acest context, se reține că autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2133A/2018 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2133A/2018 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.