ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1519/2019

HOTĂRÂRE
26.09.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1519/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.09.2017 pe rolul Tribunalului Constanța contestatoarea A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. x din 04 iulie 2017 emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CONSTANȚA și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a salariilor brute din adeverința nr. x din 29 noiembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 90 din data de 16 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă contestația formulata de contestatoarea A., în contradictoriu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CONSTANȚA.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat, a declarat apel contestatoarea A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția I Civilă prin decizia nr. 326/AS din 03 iulie 2018 a respins apelul formulat de contestatoarea A., împotriva sentinței civile nr. 90 din data de 16 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII CONSTANȚA, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A. prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 februarie 2019 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 februarie 2019.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține incidența în speță a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 326/AS din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I Civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, se reține că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 326/AS din 03 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CONSTANȚA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 8 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat oblig
ÎCCJ 2019-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2019
art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 181 alin. (1) pct. 3, art. 181 alin. (2), art. 182 alin. (1) C. proc. civ. A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil. Completul de filtr
ÎCCJ 2019-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2377/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 15 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța
ÎCCJ 2020-11-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2020
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea/contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 27 mart
ÎCCJ 2020-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2206/2020
acordate, începând cu data de 01.11.2016, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Capătul de cerere privind recalcularea drepturilor de pensie cu includerea în baza de calcul a sporurilor pentru condiții grele și ș
Sursă