Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7121/2012

HOTĂRÂRE
20.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7121/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 791/R din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 4792/111/2010, s-a admis, ca fondat, recursul civil declarat de recurentul contestator S.I. în contradictoriu cu intimata SC G.F.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 404/LM din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a modificat-o în sensul că: A admis contestația formulată și precizată de contestatorul S.I. în contradictoriu cu intimata SC G.F.R. SA București și în consecință: S-a dispus anularea deciziei nr. G.8./551 din 05 martie 2010 emisă de intimată privind suspendarea contractului individual de muncă nr. M1.

din 04 septembrie 2008 al contestatorului și Intimata a fost obligată la reîncadrarea contestatorului pe funcția deținută anterior emiterii deciziei anulate și la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01 martie 2010 până la reîncadrare. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței; fără cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 1370 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 791/R din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 4792/111/2010, formulată de petentul S.I. în contradictoriu cu intimata SC G.F.R. SA București și în consecință, a respins cererea pentru despăgubiri civile, daune materiale și morale formulată de petent.

Curtea de apel a constatat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor solicitate, decât în parte, motiv pentru care este admisibilă prezenta cerere de completare a dispozitivului deciziei, în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. Cu privire la despăgubirile solicitate și omise a fi analizate de instanță, curtea de apel a constatat că acest capăt de cerere este nefondat. Daunele materiale constând din plata restantă a salariilor cuvenite petentului, la care angajatorul a fost obligat prin decizia civilă arătată, se constituie în despăgubiri materiale echivalente pentru prejudiciul suferit de petent. În ce privește daunele morale, instanța a apreciat că această cerere este nefondată, prejudiciul moral invocat de petent este inexistent, împrejurarea că acesta a fost cercetat de parchet, necauzându-i acestuia nici un prejudiciu moral, cât timp s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa.

Restul aspectelor invocate de petent ca fiind cauzatoare de prejudicii morale (darea lui ca exemplu de „hoț” de către angajator, etc.) sunt nedovedite în cauză. Prin decizia nr. 152/R din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul S.I. împotriva deciziei nr. 1370/R din 31 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că petentul invocă aspecte ce țin de fondul cauzei, iar prin această cale de atac nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Totodată, s-a reținut că instanța de recurs nu a omis să cerceteze vreun motiv de casare sau de modificare, ci a făcut o examinare minuțioasă a motivelor de recurs.

Prin sentința civilă nr. 3305 din 28 februarie 2012, Judecătoria Oradea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâta SC G.F.R. SA București, având ca obiect aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ., pentru neexecutarea obligațiilor stabilite în sarcina pârâtei prin decizia civilă nr. 791/R/2011 a Curții de Apel Oradea. Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în Dosarul nr. 505/271/2012, s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 791/R din 29 martie 2011 și a deciziei civile nr. 1370/R din 31 mai 2011, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, formulată de petentul S.I.

Curtea de apel a reținut că dispozitivul celor două decizii este clar și concis, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 281 1 C. proc. civ., hotărârile fiind apte de executare, întinderea obligațiilor stabilite acolo fiind clară și nesusceptibilă de interpretări. De altfel, toate calculele prezentate de petent prin cerere sunt simple susțineri, astfel că a admite cererea de lămurire ar însemna ca instanța să adauge la cele două hotărâri judecătorești irevocabile, capete noi de cerere ce nu au fost formulate în dosarul inițial, fiind formulate direct în cererea de lămurire a dispozitivului. Împotriva acestor hotărâri a formulat cerere de revizuire petentul S.I.

și a solicitat să se dispună schimbarea dispozitivului deciziei civile nr. 1370/R/2011, prin care este respinsă cererea de despăgubiri civile, daune materiale și morale, în raport cu dispozitivul deciziei nr. 791/R/2011, ambele pronunțate în Dosarul nr. 4792/111/2010; să se dispună anularea deciziei civile nr. 152/R/2012 a Curții de Apel Oradea, anularea încheierii din 27 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și anularea sentinței civile nr. 3305/2012 a Judecătoriei Oradea. Revizuentul a arătat că hotărârile pronunțate de instanțe ale Curții de Apel Oradea sunt ireconciliabile și Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece prezenta cerere de revizuire și să lămurească toate problemele de drept pentru ca petentul să poată intra în drepturile ce i se cuvin în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 791/R/2011 a Curții de Apel Oradea.

Cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1370/R din data de 31 mai 2011 și deciziei nr. 152/R din data de 18 ianuarie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Oradea este tardivă pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri. În cauză, revizuentul S.I. a invocat faptul că hotărârile pronunțate de instanțele Curții de Apel Oradea sunt ireconciliabile (contrare între ele), criticile putând fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Decizia civilă nr. 1370/R este irevocabilă și a fost pronunțată la data de 31 mai 2011, soluționându-se cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 791/R/2011 prin care Curtea de Apel Oradea a judecat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 404/LM din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Bihor. Decizia civilă nr. 152/R este irevocabilă și a fost pronunțată la data de 18 ianuarie 2012, soluționându-se contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1370/R/2011 a Curții de Apel Oradea. Ca urmare, în cazul ambelor decizii sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., termenul de o lună curgând de la pronunțarea hotărârii, respectiv de la data de 31 mai 2011 și de la data de 18 ianuarie 2012 . Revizuentul S.I.

a depus prin poștă cererea de revizuire la data de 20 aprilie 2012 , cu depășirea termenului legal, imperativ, de decădere, de o lună, reglementat de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., care se împlinea în cazul primei hotărâri la data de 30 iunie 2011 și în cazul celei de-a doua hotărâri la data de 20 februarie 2012. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1370/R din data de 31 mai 2011 și deciziei nr. 152/R din data de 18 ianuarie 2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea. Cererea de revizuire formulată împotriva sentinței nr. 3305 din data de 28 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea, secția civilă și împotriva încheierii de ședință din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, este inadmisibilă pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. În speță, prin prezenta cerere de revizuire se atacă două hotărâri ce nu intră în categoria celor enunțate de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.: sentința nr. 3305/2012 a Judecătoriei Oradea, prin care a fost soluționată cererea formulată de reclamantul S.I. având ca obiect aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ.; încheierea de ședință din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost soluționată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 791/R din 29 martie 2011 și a deciziei civile nr. 1370/R din 31 mai 2011, pronunțate de Curtea de Apel Oradea.

Așa fiind, se constată că, în privința celor două hotărâri nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. Față de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței nr. 3305 din data de 28 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea, secția civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 505/271/2012.

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I. împotriva deciziei nr. 1370/R din data de 31 mai 2011 și deciziei nr. 152/R din data de 18 ianuarie 2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de același revizuent împotriva sentinței nr. 3305 din data de 28 februarie 2012 a Judecătoriei Oradea, secția civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 505/271/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5794/2013
R. SA, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unui număr de 800 ore suplimentare efectuate și neplătite pe perioada septembrie 2008 - ianuarie 2010, plata drepturilor bănești cuvenite pentru cumulul de funcții începând
ÎCCJ 2011-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3632/2011
Asupra cauzei civilă de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, la data de 21 septembrie 2010 (disjunsă din Dosar nr. 3409/111/2010 al aceleeași instanțe), revizuentul G.M. în contra
ÎCCJ 2013-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 396/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 92/ C din 22 martie 2010, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P. și, în conse
ÎCCJ 2011-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2243/2011
Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 196/2007 a Judecătoriei Marghita, pârâta A.V. SA, sucursala Bihor a fost obligată în solidar cu inculpatul G.G. să-i plătească suma de 13.693,25 lei despăgubiri civile, reprezentând contra
ÎCCJ 2010-09-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4571/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din data de 20 octombrie 2010 și înregistrată sub nr. 1029/35/CA/2010 la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă