ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1008/2017

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 1 București, sub nr. x/2016, contestatoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, în contradictoriu cu intimatul A. S.R.L., a solicitat instanței anularea tuturor formelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2016 al B.E.J. B.. În subsidiar, s-a solicitat instanței anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, în sensul reducerii onorariului de avocat stabilit pentru faza de executare silită, astfel ca acesta să se încadreze în cuantumul prevăzut de lege, și a cheltuielilor inițiale de executare silită, stabilite în cuantum de 620 RON, anularea în parte a actelor de executare referitoare la poprirea conturilor până la concurența sumei de 3.440 RON.

2. Prin sentința civilă nr. 305/2017 din 12 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorul 1 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2016, iar în conformitate cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care consacră principiul unicității instanței de executare, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, respectiv Judecătoriei Timișoara. 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3389 din 14 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, judecata cauzei a fost suspendată, iar dosarul înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în principal că, în cauză, competența teritorială a instanței de executare se stabilește având în vedere sediul debitorului, persoană juridică, iar nu sediul vreunui dezmembrământ fără personalitate juridică al acestuia.

Astfel că, în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și faptul că, la data de 22 iunie 2016, data sesizării executorului judecătoresc B. cu cererea de executare silită de către creditor, când s-a format dosarul de executare nr. 231/2016, sediul debitorului se afla în municipiul București, bd. x, aflat în circumscripția Judecătoriei Sectorul 1 București, nu în circumscripția Judecătoriei Timișoara. 4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016. Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, în temeiul art. 135 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei contestații la executare se face prin raportare la dispozițiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale prin care se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, instanța fiind judecătoria în a cărei circumscripții se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se stabilește că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Instanța de executare, în competența căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) din art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispozițiile art. 651 alin. (1) din același Cod. Astfel, conform art. 666 și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare. De altfel, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia instanța de executare soluționează contestația la executare propriu-zisă.

În cauza de față, se constată că Biroul Executorului Judecătoresc B. s-a adresat Judecătoriei Timișoara, la data de 31 august 2016, cu o cerere de încuviințare a executării silite imobiliare pornită în dosarul execuțional nr. x/2016, cu privire la titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 125 din 21 ianuarie 2016 a Tribunalului Timiș, încuviințare ce a fost admisă prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă. În raport cu dispozițiile legale evocate și înscrisurile de la dosar, rezultă că în cauză instanța de executare este Judecătoria Timișoara, competență ce a fost dobândită prin încheierea nr. 9792 din 6 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, instanță căreia îi revine competența să soluționeze prezenta contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2017.